Prima pagina

Topul celor mai importante evenimente din aceasta saptamana

18.07.2008, 18:26 62

1. Bursa a adus cele mai mari pierderi pentru investitori intr-o singura saptamana. La mijlocul acestei saptamani, Bursa de Valori Bucuresti a inscris noi recorduri de cadere. Marti si miercuri, Bursa a pierdut circa 10% din capitalizare, actiunile cele mai tranzactionate atingand noi minime pentru ultimii doi ani si jumatate, niveluri de pret de neimaginat in urma cu un an.

Cu toate acestea, joi si vineri au fost zile incheiate pe verde pentru indicii bursieri, acestia recuperand jumatate din pierderile inregistrate in cele doua zile de caderi.

Cele mai lovite in aceasta saptamana au fost societatile de investitii financiare (SIF). Daca luni indicele BET-FI avea un nivel de 40.449,85, pana vineri acesta a ajuns la 37.089,81 puncte, reprezentand o cadere de 8,30% intr-o singura saptamana si de 51,59% fata de valoarea de 76.616,79 inregistrata la inceputul anului.

Titlurile cele mai afectate de cadere au fost cele ale institutiilor financiare si cele ale companiilor petroliere, pe fondul zvonurilor privind lipsa de lichiditati inregistrata la nivel global si al scaderii abrupte a pretului petrolului. Majoritatea companiilor au incheiat saptamana in usoara scadere: BRD, ?1,06% fata de valoarea de luni, Rompetrol Rafinare (RRC), -1,56; altele si-au mentinut valoarea: Petrom (SNP); in timp ce altele au inregistrat pierderi destul de mari: Banca Transilvania (TLV) ?12,48%.


2. Investitiile straine directe - duble la cinci luni, dar deficitul de cont curent este in crestere. Valoarea investitiilor straine directe s-a ridicat la 4,1 miliarde euro in primele cinci luni ale anului, acestea avansand cu 90,6% fata de aceeasi perioada a anului anterior, conform datelor BNR. In primele cinci luni ale anului trecut, investitiile straine directe s-au ridicat la 2,15 miliarde de euro.

Deficitul de cont curent, care masoara iesirile nete de valuta din tara, a urcat in mai la 1,68 miliarde de euro, cea mai inalta valoare inregistrata din noiembrie anul trecut. Practic, dezechilibrul inregistrat in mai este depasit doar de deficitele din iunie si noiembrie anul trecut, fiind astfel in top trei istoric. Comparativ cu mai anul trecut, deficitul marcheaza o crestere cu 13%, in conditiile in care in aprilie ritmul anualizat indica o incetinire.


3. Romanii, campionii UE la plata salariilor in "in plic". Romania ocupa prima pozitie in Uniunea Europeana in ceea ce priveste plata drepturilor salariale "in plic", aproape un sfert dintre romani declarand ca au primit de la angajator bani neimpozitati, potrivit unui raport asupra ocuparii informale realizat de centrul de dezvoltare al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). Ponderea romanilor care primesc salariul "in plic" este de aproape cinci ori mai mare decat media europeana care se ridica la 5%.


4. Rompetrol concediaza cateva sute de angajati. KazMunaiGaz, actionarul majoritar al Rompetrol, si o echipa condusa de presedintele Dinu Patriciu si Titov Buzescu, vicepresedinte pe eficienta operationala, au initiat un amplu proces de restructurare, care afecteaza cateva sute de angajati. Primul val de plecari din Rompetrol a numarat peste 500 de oameni, urmand ca pana la sfarsitul acestui an numarul angajatilor care vor parasi compania sa urce cu alte cateva sute.


5. Dezvoltatorul imobiliar Fadesa din Spania, in incapacitate de plata. Gigantul spaniol Martinsa-Fadesa, al carui portofoliu este evaluat in prezent la aproape 10 miliarde de euro, a intrat in criza de lichiditati, situatie care a lovit ieri toata piata financiara si imobiliara spaniola. Spaniolii au in Stefanestii de Jos, la nord de Bucuresti, un proiect rezidential gigant, de peste un miliard de euro, a carui constructie a inceput in primavara. Reprezentantii de la Bucuresti ai grupului au sustinut ca problemele din Spania nu afecteaza proiectul de la Bucuresti.


6. Romania, Bulgaria si Irlanda - singurele state din UE cu un avans al productiei industriale. La nivelul Uniunii Europene, productia industriala a inregistrat o scadere medie de 1,4%, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Singurele tari in care productia industriala a crescut in luna mai fata de luna precedenta au fost Irlanda, cu 13,3%, Bulgaria, cu 3,3% si Romania, cu 0,5%. La polul opus s-au situat Lituania (-7,5%), Olanda (-6%), Portugalia (-5,7%) si Letonia (-5,6%).


7. Raiffeisen Locuinte preia HVB Locuinte. Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL) si HVB Banca pentru Locuinte, specializate in economisire-creditare, ar putea fuziona pana la sfarsitul anului, dupa ce actionarii RBL au semnat marti un acord de preluare a tuturor actiunilor HVB Locuinte. Pana in toamna sunt asteptate avizele necesare de la Banca Nationala si Consiliul Concurentei. Surse bancare afirma ca valoarea tranzactiei nu depaseste cateva milioane de euro. Negocierile privind preluarea HVB Locuinte durau de la inceputul anului.


8. Romania, cel mai important avans din UE la activitatea din constructii in luna mai. Sectorul constructiilor din Romania a inregistrat in luna mai cel mai puternic avans din Europa, de 31,5%, peste Bulgaria si Polonia, ambele cu cresteri de 16,3%, a anuntat biroul de statistica la Uniunii Europene, Eurostat.

Avansul anual consemnat de Romania in constructii este de 45 de ori peste media de 0,7% calculata la nivelul blocului comunitar.

9. Polonia si Romania - cele mai atractive state emergente din Europa pentru investitii. Romania ocupa locul doi, dupa Polonia, intr-un clasament al celor mai atractive state emergente din Europa pentru fondurile de investitii cu capital de risc, potrivit unui raport al Mergermarket, realizat cu firma de audit KPMG, banca de investitii UniCredit si casa de avocatura Baker & McKenzie.

"Piete precum Polonia si Romania continua sa ofere perspective ale unei cresteri ridicate in mai multe sectoare si castiguri ridicate. Exista putini jucatori pe piata de private equity cu o prezenta consolidata, ceea ce inseamna ca sunt sanse de a intampina o concurenta mai redusa decat in alte regiuni, desi aceasta situatie s-ar putea schimba rapid in contextul dezvoltarii acestor state", a declarat John Evans, partener al KPMG.


10. Inmatricularile auto au scazut cu 13% in iunie. Inmatricularile de automobile de pe piata locala au inregistrat o scadere de 13,6% in luna iunie, la 28.185 de unitati, comparativ cu nivelul consemnat in luna iunie a anului trecut, cand s-au inmatriculat mai mult de 32.600 de masini, potrivit Asociatiei Europene a Producatorilor de Automobile (ACEA). Pentru primele sase luni insa, statisticile indica o apreciere cu 4,5% a totalului inmatricularilor, care au ajuns la mai mult de 149.000 de unitati, si au clasat Romania pe locul 11 in Europa in functie de ritmul de crestere a pietei.

In prima jumatate a anului, vanzarile de autovehicule noi din Romania au crescut cu 3,7%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 176.429 unitati, avans sustinut de livrarile vehiculelor comerciale usoare si autobuzelor, in timp ce vanzarile de autoturisme au scazut cu 0,9%, potrivit datelor APIA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO