Prima pagina

Turcii vor sa vanda americanilor o banca romaneasca

17.06.2001, 00:00 10



Romanian International Bank (RIB), detinuta indirect de statul turc, este pe punctul de fi vanduta. Conform unor surse de pe piata bancara, un grup financiar american - Merchant's Bank of California negociaza achizitia bancii romanesti. De asemenea, si fondul de investitii Broadhurst este interesat de RIB.

Potrivit surselor citate, mai exista si cativa investitori turci care se uita cu atentie la banca romaneasca.

Reprezentantii Merchant's Bank of California nu au putut fi contactati, iar Andrei Siminel, reprezentantul in Romania al companiei americane New Century Holding care administreaza fondul Broadhurst, a declarat ca nu comenteaza aceste informatii. Broadhurst cauta de mai mult timp sa preia o banca.

"Americanii au cele mai mari sanse sa preia RIB", a afirmat surse apropiate tranzactiei.

Romanian International Bank este detinuta in proportie de 99,7% de grupul turc Sumerbank, care pe fondul problemelor financiare a fost preluat in toamna anului trecut de statul turc, in mijlocul crizei.

Acum autoritatile din Turcia incearca sa vanda Sumerbank si participatiile detinute de acesta. Negocierile pentru RIB se poarta in cea mai mare parte in Turcia.

Sumerbank a decis sa vina la Bucuresti pe fondul succesului inregistrat de alte grupuri turcesti pe piata romaneasca in anii 1993-1995. Astfel, in 1998, RIB a devenit operationala, investitorii turci anuntand ca au planuri mari in sectorul bancar romanesc. Capitalul social al bancii este acum de 200 miliarde de lei.

La vremea respectiva strategia de dezvoltare prezentata de turci prevedea ca pana la sfarsitul lui 2000 RIB sa aiba 25 de sucursale si sa detina o cota importanta din piata creditului.

RIB a inceput activitatea extrem de agresiv, lansand produse noi si oferind primul card de credit de pe piata romaneasca pentru persoane fizice. Aceasta campanie a durat totusi foarte putin.

Actionarii majoritari, avand probleme in Turcia, au diminuat treptat investitiile in Romania. RIB si-a redus din sucursale, a restructurat personalul, iar activitatea bancara a fost trecuta efectiv a€oin conservare", derulandu-se doar operatiunile minim necesare.

Tatonarile prvind vanzarea RIB au inceput de anul trecut. Conform unor surse autorizate, si omul de afaceri Ioan Nicolae, patronul firmei InterAgro, s-a aratat anul trecut interesat de RIB.

Numele grupului financiar american Merchant's Bank of California a aparut in joc in primavara acestui an. Banca Nationala a Romaniei are cunostinta de intentia celor care conduc grupul amercian.

Conform site-ului propriu de pe Internet, Merchant's Bank of California, N.A. are sediul in Los Angeles si ofera servicii financiare de comert, factoring si de transferuri de bani in Romania.

Pe site nu sunt oferite privind actionarii si nici rezutatele financiare. Transferurile de bani din SUA si Canada se realizeaza numai pentru Romania.

Sectorul bancar romanesc este pe un trend crescator, dupa curatarea din ultimii doi ani de marea majoritate a creditelor neperfomante.

Potrivit firmei de audit PricewaterhouseCoopers bancile romanesti vor inregistra o crestere exponentiala in urmatorii cinci ani. Mai multe grupuri financiare si investitori straine tatoneaza in prezent piata pentru a achizitiona diverse banci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO