Profesii

Business Magazin. Cine este Theodora Popa-Liteanu, cea care va moşteni businessul Transavia: ”Încă de la o vârstă foarte fragedă ştiam exact ce îmi doresc să fac”

Autor: Ioana Mihai-Andrei

07.04.2024, 17:31 30146

Reprezentantă a celei de-a doua generaţii de lideri-antreprenori ai uneia dintre cele mai mari afaceri de familie din România, vicepreşedintele Transavia se aşteaptă ca în următorii 20 de ani compania să joace un rol important la nivel regional.

 

„Este foarte probabil să asistăm la o tranziţie semnificativă către soluţii inovatoare bazate pe inteligenţa artificială, care vor optimiza operaţiunile şi vor oferi o experienţă mai personalizată clienţilor”, afirmă Theodora Popa-Liteanu.

Ea are cunoştinţe de management strategic, leadership, negociere, investiţii de capital, marketing şi sustenabilitate, dobândite atât prin educaţia executivă acumulată prin absolvirea de programe la universităţi de prestigiu din întreaga lume, precum IMD Business School din Lausanne, Elveţia, Harvard, Columbia Business School, Oxford şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cât şi prin practica în conducerea afacerilor.

În plus, este acţionar fondator al unui fond de private equity care oferă soluţii de capital şi parteneriat activ pentru consolidarea şi scalarea IMM-urilor din România.


Theodora Popa-Liteanu,  vicepreşedinte, Transavia

Cifră de afaceri (2022): 991 mil. lei

Profit net (2022): 205,3 mil. lei

Număr de angajaţi (2022): 2.338


În 2016, a fondat, alături de tatăl său, Ioan Popa, Theodora Golf Club, cel mai mare resort de golf din Romania, o investiţie privată unică. Situat în inima Transilvaniei, resortul pune la dispoziţia jucătorilor un teren la standarde profesioniste.

Transavia este liderul pieţei locale de carne de pui şi are în portofoliu brandul de carne de pui Fragedo şi semipreparate pe bază de pui Papane. Compania este unul dintre cei mai mari angajatori români, având în prezent aproape 2.400 de angajaţi, care activează preponderent în cele 31 ferme de creştere a păsărilor şi în cele patru ferme de producţie vegetală, în fabrica de nutreţuri combinate, în cele trei abatoare şi în fabrica de procesare a cărnii. În fermele companiei, localizate în opt judeţe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producţia anuală a companiei merge către export.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro