Profesii

Cătălin Ionescu, Strategic Change: E o capcană ca oamenii să se definească prin funcţii, venituri sau proprietăţi

Autor: Cătălina Butan,

30.09.2013, 00:05 282
Liderii analizează de puţine ori factorii care i-au condus către succes, iar aceasta este o greşeală care adesea este „rezolvată“ prin coaching, este de părere Cătălin Ionescu, partener senior în cadrul firmei de consultanţă în resurse umane Strategic Change, prezent vineri la emisiunea online de business ZF Live.
 
„A învăţa din succes este la fel cum e să înveţi din greşeli, iar fiecare lider ar trebui să ştie acest lucru“, a spus Cătălin Ionescu, care anterior a fost timp de 14 ani preşedinte şi CEO al firmei de training CODECS.
 
El a mai spus că cele mai multe persoane se identifică cu funcţia, respectiv jobul lor, iar din acest motiv apar luptele pentru poziţii în companii. Prin urmare, e o capcană ca oamenii să se definească prin funcţii, venituri sau proprietăţi.
 
„Dacă întrebi oamenii pe stradă cine sunt, de cele mai multe ori ei îţi spun cum se numesc, ce funcţie au şi unde lucrează, însă nu acesta este răspunsul. Tu nu-i întrebi ce fac, ci cine sunt. Astfel, în loc să-ţi răspundă «sunt tată, soţ,  curajos», ei îţi spun ce funcţie au. Problema e că atunci când îţi dispare funcţia, nu mai ştii cine eşti şi de aici apare lupta pentru diverse funcţii în companii, pentru că tu simţi că eşti funcţia“, a spus Ionescu în emisiunea ZF Live de vineri 27 septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO