Profesii

Cum poti rata o negociere din cauza unei strangeri de mana

14.12.2008, 16:22 77

Una dintre cele mai intalnite si mai cunoscute forme de salut este strangerea de mana, considerata salutul standard in business.

"Cand doi oameni se saluta inaintea unui proces de negociere este oblitatoriu sa existe contact vizual din partea amandurora, pentru ca altfel oricare dintre ei ar putea sa para vulnerabil in fata celuilalt", a explicat Bernhard Wirth, specialist in cunoastere umana, caracterologie si limbaj corporal, in cadrul unui seminar organizat de TuVKarpat, firma specializata in certificarea sistemelor de management si a personalului.
Intensitatea cu care se executa strangerea mainii partenerului de negociere poate sugera modul in care se va desfasura comunicare ulterioara si avantajele sau dezavantajele pe care le pot obtine cei implicati in negociere.
Atunci cand cel care saluta strange ferm mana partenerului inseamna ca are o parere foarte buna despre sine, transmitand eventual un sentiment de automultumire. De asemenea, cel care strange mana partenerului de salut isi transmite trairile interioare mult mai rapid catre exterior. "Strangerea moale a mainii exprima mult mai bine faptul ca autorul salutului nu doreste sa isi exteriorizeze foarte mult trairile interioare. Lipsa de putere din salut exemplifica si o valoare de sine mult mai redusa a individului", afirma Wirth.
In timpul unui salut care implica strangerea mainii, cel care isi pozitioneaza mana deasupra mainii celuilalt arata ca doreste sa conduca, in timp ce mana aflata dedesubt exprima disponibilitatea de a fi dominat.
"Daca cineva doreste sa poarte o negociere, iar felul in care saluta sugereaza o pozitie dominanta, procesul ar putea avea de suferit", spune specialistul in limbajul corporal. Strangerea de mana este un proces instinctiv similar cu cel de scriere, iar despre oamenii de business se poate spune ca sunt nascuti cu aceasta calitate.
"Atunci cand scriem diverse lucruri pe o hartie, facem aceasta activitate din instinct, nu gandim la fel cum o faceam in primul an de scoala. Scenariul este valabil si in cazul unei strangeri de mana. Nu exista exercitii specifice prin care sa controlam salutul. Omul poate sa controleze doar 75% din corp si doar pentru sapte secunde", subliniaza Wirth.
De asemenea, un alt lucru care poate influenta evolutia procesului de negociere este distanta care exista intre cei doi oameni care se saluta prin strangerea mainilor.
Exista patru feluri de distante interpersonale, care exprima trairile fizice si psihologice ale oamenilor: distanta intima (0 - 50 de centimetri), distanta personala (50 - 120 de centimetri), distanta sociala (120 - 350 de centimetri) si distanta publica (peste 350 de centimetri).
In Romania si Germania distanta personala dintre doi oameni este, in medie, de 80 de centimetri. "Este o distanta optima pentru ca doi oameni sa stea fata in fata atunci cand se saluta. In Italia, distanta personala este de doar 65 de centimetri, in vreme ce in Statele Unite este de 100 de centimetri. Daca aceste lucruri sunt cunoscute de cei implicati intr-o negociere, cresc sansele ca lucrurile sa iasa foarte bine", mentioneaza Wirth.
Intr-un proces de negociere, daca lucrurile decurg bine dupa faza de salut dintre cele doua persoane, urmeaza discutia propriu-zisa, in care participantii trebuie sa fie foarte atenti la pozitia partii superioare a corpului. "Adoptarea unei pozitii in care corpul este aplecat pe spate este mult mai potrivita in timpul unei negocieri, pentru ca astfel ai posibilitate sa urmaresti ceea ce spui si ceea ce gandesti", mai spune Wirth.
 
HR News
 
Tineri se intorc spre stabilitate: 84% prefera sa se dezvolte in cadrul aceleiasi organizatii
 
Delia Oniga
Tinerii absolventi romani incep sa fie din ce in ce mai fideli, cel putin la nivel declarativ, locului de munca si angajatorului.
80% din tineri considera ca, pe parcursul carierei lor profesionale, vor schimba doar intre doi si cinci angajatori, potrivit studiului "Generatia Mileniului la locul de munca", realizat de compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC), care a adunat raspunsurile a peste 4.200 de absolventi din 44 de tari.
"Aceasta argumentatie este intarita si de raspunsurile participantilor referitoare la cariera dorita, unde 84% dintre romani au sustinut ca prefera sa se dezvolte in cadrul aceleiasi organizatii, fie intr-un domeniu anume sau in mai multe, in timp ce intregul esantion a atins procentajul de numai 47%", a explicat Ruxandra Stoian, director servicii de consultanta in resurse umane al companiei PricewaterhouseCoopers (PwC) Romania.
Totodata, studiul arata ca absolventii romani sunt din ce in ce mai atrasi de idealurile absolventilor din alte tari in ceea ce priveste conditiile de lucru. Acest fapt se manifesta mai ales sub forma trecerii de la notiunea de "Unde pot sa lucrez?" la "Unde mi-ar placea sa lucrez?", care genereaza o anumita presiune asupra angajatorilor, obligandu-i sa fie mai creativi in politicile lor de resurse umane. O alta influenta generata de situatia economica al Romaniei se manifesta in tendinta romanilor de a fi mai stabili in ceea ce priveste numarul de angajatori si dezvoltarea profesionala. "80% dintre respondentii romani considera ca, pe parcursul carierei lor profesionale, vor schimba doar intre doi si cinci angajatori, un procentaj semnificativ mai ridicat decat in cazul majoritatii tarilor participante si mai ridicat decat media intregului esantion (respectiv 75%)", mai spune Stoian.
La nivel global, respondentii au fost foarte deschisi cand a venit vorba de acceptarea ofertelor de lucru in strainatate, absolventii indieni fiind cei mai atrasi de aceste oportunitati (93%) in comparatie cu 62% dintre absolventii din Olanda. 80% din totalul respondentilor isi doresc sa lucreze in strainatate.
70% dintre respondenti se asteapta sa foloseasca o limba straina la locul de munca.
In timp ce doar 38% au mentionat engleza ca fiind limba lor materna, 83% se asteapta sa o foloseasca la locul de munca.
In timp ce calatoriile in strainatate reprezinta o prioritate in agenda responden-tilor, lucrul de-acasa si orele flexibile nu sunt atat de importante. Doar 3% dintre respondenti se asteapta sa lucreze in principal de-acasa si doar 18% sa lucreze in afara programului de lucru obisnuit.
Raportul PwC contrazice perceptia conform careia noua generatie de angajati, "Generatia Mileniului", nu este loiala si va respinge metodele de lucru traditionale.
Tendinta spre stabilitate a angajatilor tineri vine la momentul potrivit, in conditiile in care 61% dintre directorii executivi chestionati la nivel global in cadrul unui alt studiul al PwC au declarat ca intampina dificultati in procesul de recrutare si integrare a tinerilor angajati.
 
HR News
 
Angajatorii spun ca nu taie primele si bonusurile de sarbatori
 
Companiile iau in calcul mai multe variante cand vine vorba despre recompensarea angajatilor pe final de an prin bonusuri sau prime.
 
Liviu Florea
Exista insa si angajatori indecisi, care nu s-au hotarat inca asupra modului de recompensare a angajatilor pe final de an. Unul dintre angajatorii care nu au decis inca daca le va acorda salariatilor o prima de Craciun este Centrul Medical Unirea (CMU), unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata serviciilor medicale private, cu peste 200 de angajati. "Nu am luat inca o decizie in ceea ce priveste acordarea sau neacordarea unor prime de Craciun angajatilor. Urmeaza sa dezbatem aceasta problema si vom vedea daca este mai bine sa acordam o prima angajatilor sau daca sa strangem banii intr-un fond care sa fie folosit de angajatii care se vor confrunta cu probeleme anul viitor", spune Sergiu Negut, director executiv al CMU.
El mentioneaza ca discutiile referitoare la primele de Craciun au fost amanate si de contextul economic nefavorabil din prezent. "Chiar daca in acest an lucrurile au avut parcursul asteptat, trebuie sa ne pregatim din punctul de vedere al costurilor si pentru anul viitor, pentru ca nu stim ce urmeaza sa se intample", afirma Negut. La sfarsitul lui 2007, toti angajatii CMU au primit o prima financiara fixa ca valoare, indiferent de pozitia ocupata in cadrul companiei.
Exista si companii care vor taia recompensele acordate angajatilor, pentru ca doresc sa reduca nivelul costurilor, nestiind ce se va intampla anul viitor, apreciaza si reprezentantii companiei de recrutare Human Capital Solutions (HCS). "Companiile care dispun de cash in aceasta perioada, adica cele care au avut o evolutie buna in 2008 vor acorda cu siguranta o prima de Craciun angajatilor", spune Gina Dobric, general manager la compania de recrutare HCS.
O parte dintre angajatorii care nu dau prime cu ocazia sarbatorilor de iarna vor continua sa acorde bonusuri anuale, care variaza in functie de performantele angajatorilor. "Politica noastra nu prevede acordarea unor prime de Craciun, ci avem un program foarte bine structurat de incentive. Aceste bonusuri se acorda la sfarsit de an in functie de performanta hotelului", afirma Camelia Buburuz, director of human resources, JW Marriott Bucharest Grand Hotel. De asemenea, exista angajatori care acorda bonusuri atat in functie de evolutia companiei, cat si in functie de performantele individuale ale angajatilor. "Criza financiara nu a afectat sistemul de bonusare pe care l-am pus la punct pentru angajatii nostri. Bonusurile vor fi acordate la sfarsit de an si, de exemplu, angajatii de pe pozitiile de management pot primi pana la 20% din veniturile lunare", afirma Stefan Arzner, HR manager & integration leader la GE Money Romania, companie care va incheia acest an cu peste 1.000 de angajati.
In cadrul companiilor din zona financiar-bancara, o metoda destul de intalnita de bonusare a angajatilor din zona de management este si acordarea unor actiuni gratuite sau la pret preferential.
Nici Prakitker, cea mai mare retea de bricolaj de pe piata locala, nu acorda de regula, prime de Craciun, ci bonusuri de sfarsit de an care depind de performantele individuale, precum si de cele realizate de companie. "Deocamdata nu am stabilit ce se va intampla in acest an pentru ca nu am primit rezultatele financiare pe 2008", spune Liliana Urziceanu, director de resurse umane Praktiker Romania.
In companiile in care nu se practica formula de acordare de prime sub forma de bani sau de bonusuri anuale se poate adopta varianta acordarii unor tichete valorice.
In retail de exemplu, se practica acordarea de prime de sarbatori sub forma bonurilor valorice, prin care se pot achizitiona produse din magazinele companiei. O alta practica intalnita atat in retail, cat si in alte domenii este plata in avans a salariului pe lunile decembrie sau ianuarie. In banci, angajatii pot primi diferite oferte de creditare mult mai relaxate.
In majoritatea cazurilor, primele pe care le primesc angajatii de sarbatori sunt corelate cu plata lunara, existand foarte putine situatii in care toti salariatii unei companii sa primeasca aceeasi prima, indiferent daca ocupa o pozitie de entry-level sau una de management. "In companiile de pe piata locala, primele de Craciun sunt in mare parte sub forma celui de-al 13-lea salariu", spune Dobric. General managerul HCS mentioneaza ca in perioada sarbatorilor de iarna, angajatii se asteapta sa primeasca ceea ce considera ei ca este meritat, iar in momentul in care un angajatori decid sa nu mai acorde prime de Craciun, aparitia unei stari de nemultumire in randul salariatilor este un fenomen normal.
 
Angajatorii cer mai multe tichete de masa
Cererea angajatorilor pentru tichetele de masa in luna decembrie este in crestere fata de perioada similara a anului trecut, in special in randul companiilor mici si mijlocii, care apreciaza din ce in ce mai mult eficienta financiara a beneficiilor extrasalariale in recompensarea si motivarea salariatilor.
"Ca alternativa la cresterile salariale, tichetele sunt preferate deoarece sunt deductibile fiscal si exonerate de taxe si impozite. Gasirea acelor instrumente care asigura eficienta financiara este cu atat mai importanta in perioadele de incertitudine, cum este cea pe care o traversam", afirma Maria Petric, marketing executive la Accor Services, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata tichetelor de masa. Ea adauga ca angajatorii romani vor continua sa aprecieze tichetele de masa, tocmai datorita facilitatilor de fiscale de care se bucura atunci cand acorda acest tip de beneficiu. Angajatorii care acorda angajatilor tichete de masa sunt scutiti de plata unui impozit de 16% pe care ar fi trebuit sa-l achite in cazul in care salariatii ar fi primit bani in loc de tichete.
Potrivit studiului PayWell Romania 2008, realizat de compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC), 78% dintre companii acorda deja beneficii de tipul tichetelor de masa angajatilor.
Piata tichetelor de masa este controlata in proportie de 95% de trei mari jucatori, Accor Services, Sodexho, Cheque Dejeuner, restul pietei fiind divizat intre emitenti locali.
 
Angajatii cred ca vor ramane fara prima
Salariatii sunt pesimisti in ceea ce priveste recompensele pe care le-ar putea primi de Craciun, iar 80% dintre ei se asteapta sa nu primeasca prima cu ocazia sarbatorilor de iarna, potrivit unui sondaj realizat de site-ul cu anunturi de recrutare BestJobs.ro. Peste 63% din angajatii intervievati considera criza economica actuala ca fiind un impediment major pentru angajatorii care altadata erau mai generosi in aceasta perioada a anului. Anul trecut, ponderea celor care se asteptau sa primeasca prime cu ocazia sarbatorilor de iarna a fost de 53%. Pesimismul angajatilor nu este insa impartasit de catre managerii si responsabilii HR, care sunt mult mai increzatori, peste 49% dintre acestia afirmad ca sunt dispusi sa ofere o prima sau un bonus de Craciun, in timp ce numai 23% dintre specialistii in resurse umane au afirmat ca actualul context economic nu permite astfel de cheltuieli.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO