Profesii

Daniela Bichir, Siveco Romania: Un programator Java castiga, in medie, 1.500 de euro pe luna

Daniela Bichir, Siveco Romania: Un programator Java castiga, in medie, 1.500 de euro pe luna

Daniela Bichir, Vicepresedinte Resurse Umane si Calitate, Siveco Romania

27.08.2007, 18:06 1540

IT-ul este o piata foarte dinamica, in care de mai multi ani cererea de forta de munca depaseste substantial oferta. Pentru a-si putea asigura serviciile celor mai buni specialisti, companiile din domeniu se vad, de cele mai multe ori, in situatia de a utiliza la maxim potentialul departamentelor de resurse umane, este de parere Daniela Bichir, vicepresedinte resurse umane si calitate, Siveco Romania.
Dificultatea descoperirii si recrutarii specialistilor este evidenta mai ales in cazul pozitiilor de senior-management, acolo unde departamentul de resurse umane al companiei a avut nevoie de zece luni pentru a ocupa cele trei pozitii nou create, dupa cum afirma Bichir.
"Pozitiile in care ne este greu sa descoperim talente sunt fie cele mai noi, in care lipsesc competentele specializate in domeniu, cum ar fi joburile de business development sau project management pentru proiecte foarte mari si complexe, fie aceste competente exista in piata, dar este o cerere foarte mare si aici ma refer la programatorii Java sau Oracle. Insa pozitiile cel mai dificil de ocupat sunt categoric pozitiile de management, unde responsabilitatea este foarte mare si integrarea cat mai rapida in cultura organizationala este critica", precizeaza ea.
Una dintre problemele principale cu care se confrunta industria IT la ora actuala este si fluctuatia relativ mare de personal.
"Daca o medie acceptabila pe piata a acestei fluctuatii ar fi undeva la 10%, in prezent aceasta este de 12-13%. Situatia cea mai ingrijoratoare este, se pare, in domeniul programatorilor, acolo unde se inregistreaza o fluctuatie de peste 15%", precizeaza Bichir.
Cum era de asteptat, companiile din domeniul informatic sunt nevoite sa bage adanc mana in buzunar pentru a-si asigura serviciile celor mai buni oameni.
"La ora actuala, specialistii software au printre cele mai mari salarii din Romania. Si cred ca retributiile in industria noastra vor continua sa creasca anul acesta si anul viitor, in medie cu 15-20%, si spun acest lucru avand in vedere ca o medie salariala in domeniul programatorilor Java, spre exemplu, se ridica la 1.500 de euro", subliniaza ea argumentand ca o asemenea politica de salarizare este generata si de necesitatea de a se alinia la nivelul pietelor din jur, cum ar fi Polonia, Ungaria sau Turcia. Politica salariala in cadrul Siveco se aplica in functie de experienta anterioara a angajatului si prin intermediul planului de cariera.
"Toti angajatii nostri primesc al 13-lea salariu. Cei cu o vechime de cel putin 5 ani primesc 14 salarii, in timp ce angajatii cu peste 10 ani vechime beneficiaza de 15 astfel de salarii. In acelasi timp, retributia poate fi majorata conform cu ce s-a stabilit si agreat in planul de cariera, in cazul in care angajatul realizeaza indicatorii anuali de performanta", adauga aceasta.
Bichir apreciaza ca in urmatorii ani vom asista si la o concentrare mai mare pe cresterea si diversificarea pachetului de beneficii.
Pe langa salariu, toti angajatii beneficiaza de asigurari medicale, masini de serviciu, in cazul celor care lucreaza in vanzari, sau laptop-uri personale.
Cu toate acestea, Daniela Bichir considera ca nu motivatia materiala este cea care ii face pe angajati sa paraseasca o companie.
"Studiile internationale arata ca aproximativ 90% dintre manageri cred ca angajatii parasesc companiile in care lucreaza pentru un salariu mai bun, cand in realitate 90% dintre angajatii care parasesc companiile au o alta motivatie decat cea materiala. Printre motivele principale se numara relatia cu seful direct, care fie nu le furnizeaza suficient coaching/feedback, fie nu le ofera oportunitati de avansare, nu prezinta incredere sau nu le recunoaste meritele profesionale", afirma ea.
Cheia pentru motivarea angajatului sta, in esenta, in dezvoltarea liniei de management, astfel incat relatia angajat-manager sa fie una de succes pentru companie. Ca urmare, Siveco a inceput un proiect amplu, de evaluare a competentelor manageriale si de aplicare a unui plan menit sa creasca in leaderi competentele mediu sau insuficient dezvoltate.
Daca in 1992, atunci cand si-a inceput activitatea, Siveco avea doar doi angajati, in prezent compania are peste 650 si va depasi 700 de angajati pana la sfarsitul acestui an.
"Ritmul de crestere a fost pana acum de minimum 20% pe an si se va mentine cel putin si anul viitor. Pe termen lung, tendinta este de a lucra mai mult cu partenerii nostri din tara si strainatate, in dezvoltarea, integrarea si implementarea solutiilor software pe care le livram clientilor nostri", subliniaza ea.
"Fiind un domeniu cu o evolutie atat de rapida, industria software are nevoie de specialisti capabili sa invete mereu, sa invete rapid si sa fie flexibili, pentru a se adapta constant la noile tehnologii. Din punct de vedere tehnic, piata ofera specialisti foarte bine pregatiti. Insa este datoria companiilor sa-i atraga, sa le identifice potentialul de dezvoltare si sa le ofere mediul propice evolutiei in cariera", adauga ea.
Un asemenea proces nu poate avea loc insa decat in cazul in care o organizatie da dovada de mobilitate, fiind capabila sa se repozitioneze permanent si sa isi imbunatateasca politicile specifice pietei. De asemenea, cunoasterea concurentei si a fortei de munca poate fi acel element care sa faca diferenta intre companiile de pe piata.
"Ca in vanzari, si in resurse umane trebuie sa te raportezi in permanenta la competitie. De fapt, aproape toate joburile de resurse umane pot fi asimilate unor joburi de vanzari. Trebuie sa stii sa evaluezi o situatie data, sa identifici nevoile clientului, fie el potential candidat sau angajat si sa vii cu solutia cea mai buna pentru atragerea sau motivarea lui. Ai nevoie de abilitati superioare de comunicare si de influentare, de abilitati de negociere si prezentare, iar inteligenta emotionala are un cuvant important de spus", argumenteaza Bichir, subliniind faptul ca in multe companii din afara, in special in tarile asiatice, oamenii de resurse umane vin din vanzari sau au un dublu rol in organizatie, vanzari-resurse umane.
Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre o politica de resurse umane universala in industria software. "Sunt probleme generale cu care se confrunta majoritatea companiilor care activeaza in acest domeniu, dar fiecare va gasi solutia care se potriveste cel mai mult strategiei proprii". Spre exemplu, daca o companie are nevoie rapid de un numar mare de specialisti, in vederea derularii unor activitati sau proiecte noi, poate fie sa creasca organic, angajand acesti specialisti, fie sa achizitioneze/fuzioneze cu alte firme, fie sa externalizeze anumite procese, subcontractandu-le unor parteneri de afaceri.
Iar decizia finala trebuie sa ia in calcul o serie de factori, cum ar fi procesele organizationale, cultura de companie, costul si strategia viitoare.
Cu atat mai greu este sa realizezi o paralela intre IT si alte industrii de pe piata, dat fiind specificul diferit.
"Alaturi de IT&C, domeniile care au cunoscut o crestere importanta in ultimii ani sunt industria bancara, retailul si constructiile. Toate aceste domenii sunt axate pe servicii si cand vine vorba de servicii, oamenii reprezinta elementul care face diferenta si furnizeaza avantajul competitiv", declara ea.
Pe de alta parte, gasirea specialistilor si pastrarea lor in cadrul companiei se dovedeste o problema reala. Una dintre nisele care ofera o posibilitate crescuta de recrutare a talentelor este cea a studentilor din anii terminali.
Din 2006, Siveco a inceput sa se implice si in procesul educational al acestora, oferindu-le pregatire in domeniile ingineriei software, informaticii economice si vanzarilor de solutii software. Daca in primul an programul se adresa numai studentilor din cadrul ASE si din Universitatea Politehnica din Bucuresti, incepand cu anul universitar 2007-2008, Programul Academic SIVECO va fi lansat si in principalele universitati din Timisoara: Universitatea de Vest si Universitatea Tehnica.
"Managementul talentelor si descoperirea si dezvoltarea liderilor sunt doua domenii importante pentru noi. Drept urmare, vom extinde colaborarea cu universitatile din Bucuresti si din tara, prin programele noastre 'Academia SIVECO'", spune vicepresedintele Siveco.
"Pe de alta parte, Romania are oameni foarte capabili, dar trece printr-o faza in care se construieste foarte mult in toate domeniile de activitate. Efortul implicat in acest gen de activitate este urias si este acoperit cu dificultate de capitalul uman existent", mai spune ea.
Datorita dezvoltarii puternice din ultimul timp, diversificarii proiectelor si aparitiei unor activitati noi, Siveco creste accelerat numarul de angajati, fapt care a condus si la extinderea ariei de recrutare.
"Anul acesta am deschis patru puncte noi de lucru in tara, la Timisoara, Cluj, Craiova si Constanta si am extins aria de cautare de specialisti si la nivelul tarii. Lucram in parteneriat cu universitatile, pentru a pregati specialisti compatibili cu cerintele noastre si folosim un numar de companii specializate in recrutare pentru a-i atrage pe cei mai buni", spune Bichir.
De asemenea, compania foloseste toate canalele de recrutare posibile, de la anunturile de angajare si site-urile de joburi pana la recomandari ale colegilor.
Cu toate astea, modelele aplicate variaza in functie de tipul pozitiei recrutate: Nu vom da niciodata anunt in presa pentru recrutarea unei pozitii de senior manager, ci vom folosi cei mai buni head-hunteri din piata", precizeaza vicepresedintele de resurse umane al Siveco.
Formarea specialistilor in cadrul companiei ocupa, de asemenea, un loc foarte important in randul politicilor interne.
"Sunt vizate toate posturile din organizatie si toate tipurile de training, de la cel tehnic, de programare sau administrare de baze de date la project management, MBA, financiar, resurse umane, pana la cursuri pentru dezvoltarea abilitatilor care sunt grupate la ora actuala sub denumirea de "soft-skills" (comunicare, leadership, negociere, prezentare etc.)", anunta Bichir.
"Acolo unde piata de training din Romania nu furnizeaza anumite cursuri, contractam firme specializate din strainatate, care vin si sustin cursuri special pentru angajatii nostri. Asta in timp ce furnizorii sunt evaluati in permanenta in ceea ce priveste calitatea trainingului furnizat si complianta cu cerintele companiei", intareste ea.
Bichir se declara optimista cu privire la efectele aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
"In ultimii ani s-a redus mult migrarea specialistilor din industria noastra catre alte tari. Sunt mai multi factori care au contribuit la aceasta tendinta, cum ar fi eliminarea scutirii de impozit pe venit pentru angajatii din domeniul IT, salariile bune, posibilitatea de a lucra ca angajat al unei companii romanesti in proiecte mari interne si internationale, precum si schimbarile petrecute in Romania in ultimii ani, care fac sa devina atractiv lucrul in tara", este de parere Daniela Bichir care spune ca, in ultimii ani, este sesizabila revenirea specialistilor plecati de mai multi ani sa lucreze in strainatate. "Analizand piata fortei de munca din industria software, cred mai degraba ca ne vom confrunta cu solicitari ale unor cetateni straini de a lucra in Romania. Vizate sunt in special pozitiile manageriale, cele de dezvoltare de aplicatii software si cele de dezvoltare internationala a afacerii. Majoritatea angajatilor din IT vorbesc fluent limba engleza, incat nu este o problema integrarea specialistilor straini in companie'', subliniaza ea. Dincolo de toate acestea, rolul managerilor de resurse umane pare decisiv in politicile de viitor ale companiilor. "Dincolo de cliseul 'imi place sa lucrez cu oamenii', pe care-l aud prea des invocat la interviuri ca motivatie manageriala, sunt foarte putini manageri care stiu sa creeze un mediu de lucru propice obtinerii unor performante inalte, care stiu sa asculte angajatii si sa nu-si impuna propriile pareri cu orice pret", sustine Bichir.

Cariera

2003 - prezent: vicepresedinte resurse umane si calitate, SIVECO Romania
1999-2002: Director calitate, SIVECO Romania
1996-1998: Project Manager, SIVECO Romania
1993-1996: Senior Software Expert, SIVECO Romania
1993: Universitatea "Politehnica" din Bucuresti, Facultatea de automatica

Siveco, pe scurt
unul dintre cei mai importanti furnizori si integratori de solutii EAS, eLearning, eHealth, eBusiness, eGovernment si de proiecte software din Romania
de 15 ani pe piata
650 de angajati

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO