Profesii

Pandemia schimbă piaţa muncii: Angajatorii se aşteaptă ca oamenii din companii să dezvolte mai multe abilităţi şi să fie dispuşi să preia responsabilităţi noi

Pandemia schimbă piaţa muncii: Angajatorii se aşteaptă ca oamenii din companii să dezvolte mai multe abilităţi şi să fie dispuşi să preia responsabilităţi noi

Autor: Cristina Bellu

07.11.2020, 08:14 642

Trei din cinci angajatori români (58,2%) se aşteaptă ca în perioada următoare angajaţii să dezvolte rapid noi abilităţi, cum ar fi cele digitale, iar alţi aproape 51% mizează pe disponibilitatea salariaţilor de a prelua şi alte responsabilităţi decât cele din fişa postului, în contextul climatului dificil generat de pandemia de Covid-19.

Comparativ cu perioada anterioară declanşării pandemiei, pentru 44,5% dintre companii contează acum mai ales flexibilitatea celor din echipă privind responsabilităţile pe care le au, în timp ce 36% dintre angajatori se aşteaptă la o adaptabilitate mai mare a acestora la schimbările prin care trece compania, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs în perioada 1-22 octombrie, pe un eşantion de 220 companii mici, medii şi mari din România.

De altfel, 40% dintre companii spun că păstrează echipa intactă în perioada următoare, în timp ce 27% vorbesc despre restrângere de activitate şi disponibilizări de până la maxim 10% din personal, indică datele sondajului.

În ceea ce priveşte evoluţia numărul de angajaţi aproape două treimi dintre companiile sondate (64%) spun că şi-au menţinut acelaşi număr de angajaţi sau chiar au mărit echipa (18%), din martie şi până în prezent, pe fondul creşterii anumitor activităţi din companie.

Principalele abilităţi şi competenţe pe care companiile le caută şi pe care pun mai mult accent atunci când recrutează candidaţi pentru poziţii noi sunt adaptarea la contextul actual al pieţei muncii şi al companiei (64,54%), uşurinţa în a se integra mai rapid în echipă, în contextul limitării interacţiunii sociale (53%), flexibilitate în ceea ce priveşte locul de desfăşurare al activităţii, de la sediul companiei sau de acasă (31%), dar şi abilităţi antreprenoriale (28%) sau competenţe noi (21%).

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 
AFACERI DE LA ZERO