Proprietăţi

Chiar daca e vara, tranzactiile pe piata de birouri nu s-au topit de tot

14.07.2004, 00:00 32



Chiar daca vara este in general o perioada mai putin propice pentru tranzactii, companiile care activeaza in domeniul imobiliar fac tot posibilul pentru a avea cu ce se lauda.



Aventis Pasteur, compania franceza cu activitati in domeniul farmaceutic, si-a mutat din aceasta luna sediul central intr-o vila pe strada Grigore Alexandrescu, anunta compania imobiliara Colliers International. Situata la cateva minute de distanta atat de Piata Romana cat si de Piata Victoriei, vila care adaposteste sediul Aventis Pasteur Romania are o suprafata neta de 260 de metri patrati.



Miscarea companiei franceze este naturala, crede Nicoleta Radu, broker in cadrul departamentului comercial al companiei imobiliare Colliers Interantional si vine sa confirme o tendinta inregistrata pe piata romaneasca. "Am contribuit de-a lungul timpului la relocarea mai multor companii farmaceutice - GSK, Alcon, Boegringer Ingelheim, Egis, Organon", apreciaza Radu.



Aventis Pasteur este o companie farmaceutica specializata in crearea de vaccine. Compania franceza este prezenta in 150 de tari din toata lumea atat in mod direct cat si prin intermediul unor joint-venture-uri. Anul trecut compania a avut la nivel mondial vanzari de peste 2,1 miliarde de euro.





Oracle vrea mai mult spatiu



Sectorul tehnologiei informatiei a fost la randul sau foarte activ in ultima perioada din punctul de vedere al tranzactiilor pe piata imobiliara. Ultima companie din domeniu care confirma tendinta este Oracle Romania, care si-a extins spatiul pe care il detinea in cadrul Bucharest Financial Plaza cu 700 de metri patrati, anunta compania imobiliara CB Richard Ellis, cea care a intermediat tranzactia.



Oracle opera din primavara acestui an trei centre globale de servicii IT si tehnologie in cadrul Bucharest Financial Plaza, iar recent compania a decis sa mareasca suprafata dedicata acestor operatiuni cu inca 700 de metri patrati. Noile departamente Oracle dispuneau, intr-o prima faza, de 100 de specialisti in domeniul IT din Romania, urmand ca in anii viitori numarul lor sa creasca la 300-400 de angajati. Practic inginerii romani specializati in tehnologia informatiei ofera asistenta din birourile lor din Bucharest Financial Plaza raspunsuri in timp real problemele legate de utilizarea si dezvoltarea aplicatiilor software produse de Oracle.



"Amplasat pe Calea Victoriei, Bucharest Financial Plaza este al doilea proiect dezvoltat de compania Bouygues, dupa complexul World Trade Center. Poate fi considerat unul dintre putinele imobile de birouri de clasa A dupa standarde internationale", apreciaza Iona Momiceanu, managing director la CB Richard Ellis.



Livrat pe piata in anul 1997, Bucharest Financial Plaza are in prezent o rata de neocupare de doar 3%, printre chiriasi aflandu-se printre altii Banca Comerciala Romana, ABB, KPNQ West, Reuters sau Commerzbank AG.





Porr in Bectro Center



Multe dintre companiile internationale din domeniul constructiilor sunt deja prezente pe piata romaneasca. Cu toate acestea lista devine pe zi ce trece tot mai mare, ultima companie care si-a anutat intrarea fiind PORR. Grupul austriac si-a deschis un birou local in cadrul Bectro Center, unde ocupa o parte din etajul trei, declara Mihaela Cnobloch, consultant in cadrul Departamentului Birouri al DTZ Echinox, compania care a intermediat tranzactia.



Bectro Center este un imobil de birouri finalizat in anul 2003, fiind amplasat in centrul orasului, in apropierea Unirea Shopping Center. Cladirea are o suprafata totala de 5.200 metri patrati structurata pe 6 niveluri (subsol, parter si 4 etaje). " Imobilul este in prezent inchiriat in proportie de 80%, procent ce se va apropia de maxim in scurt timp", conchide Cnobloch.



PORR este o companie privata austriaca cu sediul central la Viena si birouri in numeroase orase europene. Cu activitati pe piata austriaca dar si in Germania, Elvetia si in tarile Europei Centrale si de Est, PORR este specializat atat in constructia de imobile de birouri, hoteluri, spatii comerciale si industriale, cat si in constructii civile - autostrazi, drumuri, poduri, tunele, proiecte pentru protectia mediului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO