Special

Invitaţii din sală prezenţi la ZF Digital: Investim în tehnologie online pentru că ne creşte productivitatea

Invitaţii din sală prezenţi la ZF Digital: Investim în tehnologie online pentru că ne creşte productivitatea

Autor: Mirabela Tiron

20.10.2011, 00:03 376

O parte dintre invitaţii din sală la ZF Digital declară că se simt acum "up-to date" cu informaţiile de pe piaţa digitală şi deţin mai multe date în ceea ce priveşte modul în care să îşi menţină competitive companiile prin investiţii tehnologice datorită temelor dezbătute la eveniment .

Ştefan Iulius Budulan, director comercial la compania emitentă de tichete valorice Cheque Dejeuner România şi unul dintre invitaţii din sală la ZF Digital, susţine că anual firma la care lucrează investeşte în programe software şi diferite aplicaţii pentru eficientizarea activităţii şi optimizarea operaţiunilor.

"Am investit într-un sistem de preluare şi procesare a comenzilor online, iar într-un an şi jumătate am ajuns să primim comenzi online de la 40% din clienţii corporate, ceea ce înseamnă eficientizarea acestei activităţi prin reducerea timpului de procesare. Altfel spus, trecem de la hârtie la electronic. Procesul nostru de investiţii în tehnologie este unul continuu", a spus Ştefan Iulius Budulan.

Cheque Dejeuner România este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de tichete valorice, care emite tichete de masă, de vacanţă, creşă şi alte tipuri. Anul trecut compania a finalizat cu o cifră de afaceri de 29,6 milioane de lei (7 milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Budulan a mai precizat că firma şi-a dezvoltat şi echipa de softişti, în prezent ajungând la patru oameni, tocmai pentru a asigura introducerea de servicii noi şi pentru a optimiza cheltuielile.

"Tehnologia este viitorul, dacă nu eşti orientat spre viitor, nu ai şanse să fii competitiv. De aceea, investiţiile în tehnologie sunt foarte importante pentru dezvoltarea oricărei companii", a adăugat Budulan, care apreciază ca fiind foarte bună iniţiativa ZF de-a organiza un seminar pe tema digitalului.

Daniel Stamin, managing partner al companiei de consultanţă în programe software Capstone Management, spune că cererea pentru aceste programe şi sisteme IT este în creştere în rândul companiilor medii şi mari.

"Optimizarea costurilor şi reducerea timpului de lucru sunt principalele motive pentru care companiile aleg să investească în sisteme şi programe software. Firmele mari ajung să aloce şi bugete de milioane de euro pentru eficientizarea activităţii prin aceste programe", susţine Stamin. El a declarat că prezenţa lui la ZF Digital este datorată interesului mare pentru toate noutăţile pe partea de software, mai ales în ceea ce priveşte implementarea sistemului cloud (sistem ce poate fi accesat folosind un simplu browser).

"Trebuie să fim up-to-date cu informaţiile tehnologice pentru a rămâne competitivi. Mi-a plăcut evenimentul ZF pentru că a adus speakeri foarte importanţi care au fost implicaţi în discuţii foarte constructive în locul prezentărilor axate doar pe un anumit subiect. De asemenea mi-a plăcut că a permis interacţiunea cu cei din sală", a spus Stamin.

El a apreciat că temele dezbătute în cadrul evenimentului au fost de actualitate şi folositoare, în condiţiile în care firmele pot supravieţui pe piaţă doar dacă se adaptează la economia digitală. "Dacă nu investeşti în tehnologie, rişti să nu mai fii competitiv, iar celelalte companii să te depăşească", potrivit lui Stamin, prezent în sală la ZF Digital.

Dan Cristian Georgescu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor de Telecomunicaţii din România, spune că mesajul pe care l-au transmis unii speakeri de la eveniment legat de importanţa investiţiilor în tehnologie este unul care ar trebui să ajungă atât în companiile locale, cât şi la urechile Guvernului.

"Mi-a plăcut că speakerii nu au venit cu prezentări axate pe marketing şi promovarea produselor companiei, ci au furnizat informaţii de interes pe această zonă a digitalului. Sunt de acord cu ceea ce s-a subliniat în cadrul unor discuţii şi anume că firmele pot deveni eficiente doar prin investiţii în tehnologie. Cred că şi Guvernul ar trebui să ia în considerare acest mesaj, să investească în tehnologie pentru a reduce cheltuielile", a precizat Georgescu.

Previziunile optimiste ale speakerilor din sală cu privire la viitorul digital al pieţei locale le-a transmis invitaţilor din sală un sentiment de optimism.

"Am găsit relevanţă în tot ce s-a discutat până acum în cadrul evenimentului şi mi-a plăcut tonul deschis de-a împărtăşi informaţii pe care l-au avut speakerii invitaţi. Cel mai mult am apreciat previziunile optimiste asupra pieţei digitale", a declarat Alexandru Pavel, marketing executive al companiei Epicor, filiala companiei cu acelaşi nume din SUA care activează pe piaţa soluţiilor de software de business (sisteme de planificare a resurselor întreprinderii - ERP).

El a mai spus că firma la care lucrează, Epicor, investeşte în tehnologie, toate soluţiile de business pe care le deţine putând fi accesate de pe dispozitive mobile de către utilizatori, furnizori şi clienţi. "Cererea pentru soluţii software de business care eficientizează operaţiunile şi reduc costurile este în creştere, România fiind la începutul valului de tehnologizare. Există mult interes şi potenţial de dezvoltare."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO