Special

Pagina verde. România are 16 OIREP-uri, care preiau responsabilitatea colectării ambalajelor. Cât e business şi cât e responsabilitate pentru mediu?

 „Având în vedere ţintele de reciclare, nu este exclus ca numărul să crească“

 „Având în vedere ţintele de reciclare, nu este exclus ca numărul să crească“

Autor: Alina-Elena Vasiliu

07.12.2022, 00:07 1029

Din cele 16 OIREP-uri active în România, conform listei disponibile pe site-ul Ministerului Mediului, 12 au fost înfiinţate în anul 2019 şi doar două anul acesta În 2021, OIREP-urile au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de peste 824 de milioane de lei (circa 167 milioane de euro).

OIREP, o denumire sub umbrela căreia stau 16 entităţi prezente pe piaţa locală, este conceptul care pune umărul la imple­mentarea normelor de reciclare a deşeurilor de ambalaje în procesul de tranziţie la o economie verde.

Ce este OIREP (Organizaţie care Imple­mentează obligaţiile privind Răspun­derea Extinsă a Producătorului)? Legislaţia defineşte termenul ca pe o entitate licenţiată de Ministerul Mediului, cu rolul de a realiza obiectivele de reciclare ale producătorilor şi importatorilor de bunuri ambalate, care au transferat această obligaţie prin contract.

Numărul entităţilor de acest tip ar putea creşte în anii următori, pe fondul in­tensificării măsurilor pentru a respecta ţintele de reciclare impuse de UE. Sunt acum prea multe, prea puţine? Stau alte ţări mai bine la acest capitol?

„Legislaţia în vigoare nu prevede un număr de OIREP-uri care să fie autorizate. Pentru a funcţiona, solicitantul trece printr-un proces de autorizare. Fiecare stat membru (al Europei – n. red.) are forma sa de organizare şi, prin urmare, nu se poate face o comparaţie din punct de vedere numeric“, au spus reprezentanţii Direcţiei de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului la solicitarea ZF.

În ultimii ani, OIREP-urile au semnat contracte cu toţi producătorii şi importatorii de bunuri ambalate care au decis să-şi realizeze obiectivele de reciclare prin intermediul acestor entităţi, iar până acum OIREP-urile şi-au atins în fiecare an ţintele asumate.

„Având în vedere că în următorii ani ţintele de reciclare ale României cresc accelerat şi că principiul liberei concurenţe conduce la servicii mai bune la tarife competitive, considerăm că în acest mo­ment numărul OIREP-urilor prezente pe piaţă este adaptat cerinţelor actuale şi că în viitor nu este exclus ca numărul

OIREP-urilor active să crească, această evoluţie oferind susţinere UAT-urilor pentru realizarea ţintelor proprii, dar şi producătorilor – de alegere a partenerului potrivit pentru îndeplinirea obligaţiilor legale în domeniu“, spune Geanin Şerban, preşedintele Asociaţiei OIREP Ambalaje, care reprezintă aceste organizaţii în raportul cu autorităţile române şi ale Uniunii Europene.

Pentru a-şi atinge obiectivele, OIREP-urile colaborează cu autorităţile publice locale (pentru deşeurile de ambalaje din fluxul municipal cărora le acoperă costurile nete de gestionare a deşeurilor de ambalaje – colectare, transport, sortare, depozitare) şi cu operatori economici colectori sau reciclatori (pentru deşeurile de ambalaje din fluxul comerţ-industrie).

„Aceste demersuri se fac pentru ca o cantitate cât mai mare de deşeuri de ambalaje să fie reintrodusă în circuitul economic prin reciclare, sprijinind astfel conservarea resurselor naturale şi păstrarea unui mediu înconjurător cât mai puţin afectat“, mai spune Geanina Şerban.

În plus, OIREP-urile au un rol semnificativ în educarea atât a operatorilor economici, cât şi a cetăţenilor în ceea ce priveşte valoarea deşeurilor de ambalaje şi schimbarea paradigmei de la deşeu ca echivalent pentru gunoi, la deşeu ca resursă.

„În Europa, întâlnim ţări cu un sistem monopolist (din ce în ce mai puţin) sau sistem competiţional cu până la 40 de organizaţii, într-o ţară nu mult mai mare decât România.“

Din cele 16 OIREP-uri active în România, conform listei disponibile pe site-ul Ministerului Mediului, 12 au fost înfiinţate în anul 2019 şi doar două - anul acesta.

Acronimul OIREP a fost introdus în locul OTR – Organizaţie care se ocupă cu Transferul Responsabilităţii. Pentru a atinge ţintele impuse de autorităţile de la Bruxelles, în fiecare an un milion de tone de deşeuri de ambalaje trebuie să ajungă la staţiile de reciclare, potrivit unor estimări ale Asociaţiei OIREP Ambalaje din urmă cu câteva luni.

În 2021, OIREP-urile au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de peste 824 de milioane de lei (circa 167 milioane euro).

 

Ce face OIREP?

Implementează, începând cu primul an de activitate, obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru o cantitate de ambalaje de cel puţin 10.000 de tone

Menţine în fiecare an de activitate cel puţin cantitatea de 10.000 de tone de ambalaje introdusă pe piaţă de acţionari în anul precedent

Implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului distinct pentru deşeurile de ambalaje din comerţ şi industrie şi pentru deşeurile de ambalaje din deşeurile municipale, indiferent de materialul din care acestea sunt fabricate

Acoperă, cu prioritate, în limita cantităţilor şi a tipurilor de materiale de ambalaje pentru care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului, costurile pentru colectarea şi transportul, stocarea temporară, sortarea şi, după caz, pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje gestionate prin servicii/operatorii de salubrizare

Şi altele.

Sursa: Ministerul Mediului, la solicitarea ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO