ZF 24

40 de studenţi şi 4 profesori erau în sala în care un bărbat a detonat exploziv

Autor: Florin Ghetau

08.07.2013, 11:23 231

Decanul Facultăţii, Bogdan Ion, care se afla în sala în care a intrat bărbatul, a declarat că a discutat cu acesta şi a încercat să îl convingă să nu pună în practică ameninţările, spunându-i să îl ia pe el ostatic, însă bărbatul a spus că nu are ce să discute şi că vrea să vină Poliţia..

"Spunea că vrea să vină Poliţia, că are revendicări de discutat cu Poliţia, nu cu noi. I-am spus să ieşim pe hol şi discutăm, să mă ia pe mine ostatic şi mi-a spus «nu faceţi voi ordine aici»", a spus rectorul.

Asistentul universitar Daniel Mătăsaru, care se afla în sala de curs în momentul în care bărbatul a intrat şi a detonat materialul exploziv, a spus că în sală erau 40 de studenţi din anul IV care susţineau licenţa, precum şi patru cadre didactice.

"Nu îl cunoştea nimeni. A spus că are o bombă, iar eu în acel moment am reuşit să ies din sală, motivând că trebuie să arunc un pahar cu cafea. Am lăsat uşa deschisă şi am reuşit să sun la 112. Cât eram pe hol s-a auzit o bubuitură, înţeleg că a detonat o capsă pirotehnică din tot ce avea. Avea în spate un rucsac mare, de munte, cu o încărăcătură foarte mare. Dacă nu aş fi reuşit să ies şi să sun la Poliţie probabil că ne-am fi trezit într-o situaţie de luare de ostatici. A fost şocant", a afirmat Mătăsaru, care a precizat că "bărbatul era cablat şi se pregătea să detoneze materialele explozive".

El a precizat că bărbatul, pe care nu îl cunoştea nimeni, a fost imobilizat de doi studenţi într-un moment de neatenţie.

O explozie a avut loc, luni dimineaţă, într-o sală de curs a Facultăţii de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnică "Gheorghe Asachi", în timpul examenului de licenţă, după ce un bărbat a intrat în sediu cu un dispozitiv exploziv, pe care l-a detonat, fără a exista victime.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat că un bărbat a intrat într-o sală de curs de la Facultatea de Telecomunicaţii, unde avea loc examenul de licenţă, având la el un rucsac în care se afla un dispozitiv exploziv improvizat.

Bărbatul a început să îi ameninţe pe cei din sala de curs, după care a detonat materialul exploziv.

În urma exploziei nu a fost rănită nicio persoană.

Doi dintre studenţii aflaţi în sală au reuşit să îl imobilizeze pe bărbat şi au sunat la 112, iar la scurt timp bărbatul a fost reţinut şi dus la Poliţie, unde este audiat la ora transmiterii acestei ştiri.

Potrivit sursei citate, în prezent se fac verificări pentru a se stabili identitatea bărbatului şi despre ce tip de exploziv este vorba.

Fascultatea de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" unde a avut loc incidentul funcţionează în clădirea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", care a fost evacuată.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a spus că bărbatul a ameninţat că a lăsat alte bagaje cu material exploziv în săli din clădirea veche a facultăţii, care are corp comun cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza.

Ministrul a spus că Poliţia şi SRI fac cercetări la faţa locului, pentru că nu se ştie dacă afirmaţiile acestuia despre alte bagaje cu exploziv sunt sau nu reale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO