ZF 24

Aeroportul Craiova, unde un avion a ieşit de pe pistă, a fost închis

Autor: Mediafax

13.02.2012, 14:18 143

Aeroportul din Craiova a fost închis în urma incidentului petrecut luni, când un avion cu 48 de pasageri la bord a ieşit de pe pistă, a anunţat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, care a susţinut că reprezentanţii companiei aeriene îi vor despăgubi pe oameni.

"Avionul a intrat în zăpadă când mai avea 1200-1500 de metri până la capătul pistei. Am vorbit cu comandantul, cu reprezentanţii companiei şi au spus că îşi asumă responsabilitatea faţă de pasageri, care vor fi despăgubiţi. Reprezentanţii companiei aeriene au promis că vor lua legătura cu pasagerii şi că va fi rezolvată situaţia fiecăruia", a spus prefectul de Dolj.

El a precizat că Autoritatea Aeronautică va face o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului, iar Aeroportul Craiova a fost închis.

La rândul său, directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că cel mai probabil incidentul s-a petrecut din cauza vizibilităţii reduse şi a stratului de zăpadă de pe pistă, care ajungea la 15-20 de centimetri.

"S-a lucrat continuu la deszăpezirea pistei. Pilotul a ajuns la capătul pistei, a făcut rulajul şi a decis că poate să decoleze. În urma incidentului s-au rupt cele două elice ale avionului, iar în acest moment se lucrează la curăţarea pistei", a spus directorul aeroportului.

Mulţi dintre cei 48 de pasageri de la bordul aeronavei ar fi urmat să plece în Italia, având programate zboruri de la Timişoara. Pentru a nu pierde legăturile, majoritatea pasagerilor au plecat de la Craiova spre Timişoara cu taxiuri.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a susţinut că pasagerii vor fi despăgubiţi de compania aeriană Carpataier.

Un avion cu 48 de călători la bord, care trebuie să plece la Timişoara, a ieşit de pe pistă, luni, pe Aeroportul din Craiova, după ce a derapat din cauza zăpezii, când încerca să decoleze, incidentul petrecându-se în jurul orei 11.00.

Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, susţinea că niciun pasager nu a fost rănit.

În urma incidentului, însă, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre o femeie înscărcinată, care a suferit un atac de panică, şi despre o femeie care s-a rănit la picior după ce a sărit din avion.

Femeia care s-a rănit la picior, Maria Vasilache, afirmă că în avion era un miros puternic de gaz, oamenii s-au speriat, iar în momentul în care au fost anunţaţi că avionul nu va mai decola oamenii au decis să sară din avion, nemaiavând răbdare să fie pusă scara.

"Am simţit un miros de gaz, apoi am văzut cum avionul a derapat. Am fost nevoţi să coborâm fără scară şi în acel moment a căzut cineva peste mine. Era zăpada foarte mare, până la brâu", a spus femeia.

Ca urmare a închidereii Aeeroportului Craiova, a fost anulată o cursă de la Londra, care urma să aterizeze la ora 14.00, cu angajaţi ai Ford.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO