ZF 24

Amazon va angaja 6.000 de persoane în Polonia

Amazon va angaja 6.000 de persoane în Polonia

Autor: Anca Dumitrescu

07.10.2013, 19:37 468

Amazon, cea mai mare companie de comerţ online la nivel mondial, va angaja permanent 6.000 de persoane în Polonia, în trei noi centre de logistică care vor fi construite până în 2015, în vederea continuării extinderii activităţilor în Europa, relatează Bloomberg.

Compania americană cu sediul central în Seattle intenţionează să deschidă două centre de logistică lângă Wroclaw, în sud-vestul Poloniei, şi un altul lângă oraşul Poznan, la 240 de kilometri de Berlin. Centrul din Poznan şi unul dintre cele două din Wroclaw vor fi deschise în august 2014, iar cel de-al treilea la jumătatea anului 2015. Pe lângă cei 6.000 de angajaţi permanenţi, în perioadele de vârf vor fi angajate temporar alte 9.000 de persoane.

Amazon a luat această decizie datorită poziţiei Poloniei în centrul Europei şi  personalului calificat, a declarat Tim Collins, director pentru operaţiunile europene ale companiei. El a precizat că Amazon nu va închide niciunul dintre celelalte centre de logistică deţinute în Europa. Cele trei noi unităţi vor fi integrate în reţeaua de 25 de centre europene de logistică ale Amazon, în cadrul strategiei de extindere menită să servească clienţii din toate ţările europene, inclusiv din Rusia şi Ucraina.

Collins a refuzat să dezvăluie valoarea investiţiei, precizând doar că va fi de ordinul sutelor de milioane de euro. Compania americană este prezentă în România cu un centru de dezvoltare a aplicaţiilor web înfiinţat la Iaşi în 2005.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO