ZF 24

Atlas Estates a cumparat hotelul Golden Tulip de pe Calea Victoriei

30.03.2007, 11:31 33

Compania de investitii imobiliare Atlas Estate Limited, cu activitati in Europa Centrala si de Est, a cumparat hotelul Golden Tulip situat pe Calea Victoriei din Bucuresti, de la un grup de investitori israelieni, intr-o tranzactie de 12 milioane de euro, a anuntat astazi Atlas.

Investitorul a platit 7,5 milioane de euro in numerar si a convenit sa preia datorii existente catre banci de 4,5 milioane de euro.

Compania estimeaza ca hotelul va inregistra un profit operational net de 1,2 milioane de euro pe an, suma pentru care a primit garantii financiare din partea vanzatorului.

Hotelul, detinut de firma BNB Victoria Tower, apartinand unui grup de investitori israelieni, a fost construit in 2005, are 82 de camere pe zece etaje si este clasificat intre trei si patru stele. Unitatea are si o sala de reuniuni si se adreseaza atat turistilor cat si calatorilor in interes de afaceri. Hotelul a avut anul trecut o rata de ocupare de 80%, iar tariful mediu pe camera a fost de 75 de euro pe noapte. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO