ZF 24

Cele mai importante evenimente ale zilei

14.04.2009, 19:27 18

1. Decizia soc a CNVM: Petru Prunea nu mai are voie 5 ani pe piata de capital. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) i-a interzis lui Petru Prunea, fostul presedinte al Broker Cluj, sa mai activeze pe o perioada de 5 ani pe piata de capital ca urmare a neregulilor descoperite la societate. CNVM a demarat la inceputul anului o investigatie privind activitatea Broker Cluj dupa ce sefa agentiei din Deva a societatii de brokeraj a fost acuzata ca ar fi fraudat mai multi clienti. In urma controlului, CNVM a descoperit circa 68 de nereguli in activitatea Broker Cluj si a amendat compania cu 0,5% din capitalul social, respectiv 726 mii lei. Petru Prunea a fost amendat cu 25 mii lei, iar Adrian Ceuca, directorul general adjunct, si Adina Moldovan, directorul economic, au primit amenzi de cate 10.000 lei.

2. Cel mai puternic roman din retailul local a fost arestat pentru 29 de zile. Finantatorul clubului de fotbal FC Arges si patronul PIC, Cornel Penescu, acuzat de dare de mita, a fost arestat preventiv, marti, pentru 29 de zile, in baza unui mandat emis pe numele sau de magistratii Tribunalului Arges. De asemenea, Liviu Facaleata, directorul general al PIC, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Cei doi sunt acuzati de dare de mita, in timp ce presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constanti, si Cristian Libertatu, fost director la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Arges, sunt arestati pentru luare de mita. Tot marti, judecatoria sectorului 1 a respins recursul unui alt om important de fotbal, Gigi Becali, acuzat de sechestrarea persoanelor care i-ar fi furat masina. Gheorghe Becali continua sa ramana in arest pentru restul perioadei de 29 de zile.

3. Apartamentele vechi din Bucuresti s-au ieftinit cu 15% in martie. Preturile apartamentelor vechi din Bucuresti au scazut in luna martie cu 15%, pana la 1.361 euro/metru patrat, conform indicelui BREI realizat de Colliers International. Spre deosebire de apartamentele vechi, indicele preturilor apartamentelor noi (BREI-V) s-a mentinut pe o crestere zero. La apartamentele vechi, sectoarele Bucurestiului au inregistrat scaderi intre 20% si 5% in luna martie fata de luna februarie. Cel mai afectat este sectorul 1, care a cedat si el dupa ultimele luni in care a reusit sa-si mentina preturile relativ constante. La capatul opus se afla sectorul 2, cu cea mai mica scadere consemnata in luna martie, de 5%.

4. Si Polonia a cedat: va apela la FMI pentru 20 mld. dolari. Polonia va apela la un imprumut de la Fondulk Monetar International pentru a suplimenta rezervele bancii centrale cu 20 de miliarde de dolari, a declarat, marti, ministrul polonez de Finante, Jacek Rostowski, citat de Reuters. “Executivul polonez va inainta, curand, o cerere catre FMI pentru o linie flexibila de credit”, a spus Rostowski.


5. Romanii si-ar putea depune declaratiile de venit pe Internet. Declaratiile de venit ar putea fi depuse pe Internet si de catre persoanele fizice, ca alternativa la metodele deja existente, respectiv prin posta sau direct la ghiseul administratiei financiare, se arata intr-un ordin al ministerului Finantelor Publice. “In vederea minimizarii eforturilor de conformare pentru contribuabilii persoane fizice, prin prezentul proiect de ordin se propune introducerea metodei de depunere prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pentru declaratia privind veniturile realizate, ca metoda alternativa”, se arata intr-un comunicat al ANAF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24