ZF 24

Cele mai importante evenimente ale zilei

24.06.2010, 20:14 19

1. Decizia Curţii Constituţionale în cazul măsurilor deausteritate ale Guvernului, amânată pentru vineri.Judecătorii Curţii Constituţionale se vor pronunţa vineri în cazulcelor cinci sesizări referitoare la legile austerităţii pentru careGuvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, programul de lucrual Curţii încheindu-se la ora 17:00.

Curtea Constituţională (CC) a luat în discuţie, joi, sesizărilePSD şi PNL, precum şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţieprivind neconstituţionalitatea măsurilor de reducere a salariilorşi a pensiilor decise de Guvern.

PSD a sesizat Curtea Constituţională în cazul Legii privindstabilirea unor măsuri necesare în vederea restabiliriiechilibrului bugetar, care prevede, printre altele, reducereasalariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. De asemenea, PSD aucontestat la Curtea Constituţională şi legea care prevederecalcularea pensiilor speciale.

PNL a contestat la Curtea Constituţională Legea privindstabilirea unor măsuri necesare în vederea restabiliriiechilibrului bugetar.

2. Băncile româneşti, furate şi din interior şi dinexterior. Un funcţionar al unei sucursale bancare dinBucureşti a fost reţinut, alături de alte trei persoane, pentru căa transferat din contul unui client 770.000 de euro, bani pe carecei patru i-au împărţit apoi între ei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aupropus arestarea preventivă a celor patru persoane, una fiindcercetată pentru delapidare şi înşelăciune cu consecinţe deosebitde grave, iar trei pentru complicitate la înşelăciune.

Alte două persoane sunt cercetate în stare de libertate, searată într-un comunicat de joi al procurorilor.

Un alt jaf, de data aceasta cu pistol, a avut loc astazi la ounitate bancară din municipiul Călăraşi.

Doi bărbaţi care aveau cagule pe faţă şi erau îmbrăcaţi în negruau pătruns, joi după-amiază, în bancă, iar după ce i-au ameninţatpe angajaţi cu un pistol au sustras o sumă de bani, fugind apoi cuo dubiţă care îi aştepta în faţa băncii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean dePoliţie Călăraşi, inspector Ramona Tudor, jaful a fost anunţatPoliţiei de către un agent al unei firme de pază, iar în prezentexistă filtre la toate ieşirile din oraş, pentru prindereaatacatorilor.

"Conform celor declarate de agentul de pază, cei doi indivizi auintrat în unitatea bancară, unde ar fi ameninţat cu pistolulpersonalul aflat în bancă, iar ulterior au sustras o sumă de bani,deocamdată necunoscută, după care s-au urcat într-o dubiţă deculoare albă care era în apropiere şi au dispărut. În acest momentau fost alertate întreg Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Poliţiade Frontieră şi celelalte instituţii care ar putea conlucra pentruidentificarea autorilor", a declarat inspector Ramona Tudor.

3. Vlădescu: Tichetele de masă vor fi taxate doar cu16%, nu şi cu contribuţii. Ministrul finanţelor SebastianVlădescu a declarat că tichetele de masă acordate de angajatorisalariaţilor vor fi impozitate doar cu 16% aplicat lacontravaloarea tichetelor, fără a fi percepute şi contribuţiilesociale, iar impozitul va fi plătit de către angajat. Acelaşi regimde taxare va fi aplicat în cazul tichetelor de vacanţă.

Ministerul Finanţelor anunţase aseară după şedinţa de guvern"includerea în veniturile salariale" a contravalorii tichetelor demasă, ceea ce sugera posibilitatea aplicării şi a CAS.

Deşi urmează să intre în vigoare peste numai o săptămână,ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului fiscal încă nu afost publicată în Monitorul Oficial pentru ca noile prevederi săpoată fi clarificate. De asemenea, Finanţele trebuie să emită şinorme metodologice pentru a aplicarea noilor reglementări.

4. H&M deschide anul viitor primele magazine înRomânia. Gigantul suedez H&M (Hennes & Mauritz),unul dintre cei mai mari retaileri de îmbrăcăminte la nivelmondial, a anunţat că va deschide în primăvara anului viitorprimele magazine în România, după mai mulţi ani de tatonare apieţei.

"Croaţia şi România vor deveni noi pieţe pentru H&M înprimăvara anului 2011", se arată într-un raport al companieisuedeze, fără a specifica unde vor fi poziţionate noilemagazine.

Vehiculate sunt majoritatea centrelor comerciale mari dinBucureşti, oficialii suedezi fiind extrem de activi în primajumătate a acestui an, când au discutat cu majoritateaproprietarilor de malluri, atât din Bucureşti, cât şi din ţară.

Grupul suedez profită de reducerea nivelului chiriilor practicatde proprietarii de centre comerciale şi ar putea deschide mai multemagazine de mari dimensiuni.

La nivel european, H&M concurează cu spaniolii de la Inditexîn ceea ce priveşte vânzările, dar sunt poziţionaţi pe un palier depreţuri inferior, având articole pentru persoanele cu venituri micişi medii.

5. Peste 20.000 de carduri sunt pierdute sau furateanual în România. În România sunt furate sau se pierdanual între 20.000 şi 30.000 de carduri bancare din cele circa 12milioane de carduri aflate în circulaţie, a declarat AdrianApolzan, director de corporate affairs în cadrul ING Bank şipreşedintele Asociaţiei de Plăţi Electronice din România(APERO).

"Vorbim de ordinul zecilor de mii de carduri pierdute sau furateanuale, adică undeva între 20-30.000 de carduri. Frecvenaţapierderilor este legată de anumite perioade, cum sunt sărbătorilede Crăciun sau Paşte şi perioadele de concedii", a spusApolzan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO