ZF 24

CNVM nu este multumita de explicatiile SIF Transilvania. Actiunile SIF3 raman blocate

20.10.2008, 18:38 12

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a cerut din nou conducerii SIF Transilvania (SIF3) sa realizeze un raport cu posibilele efecte ale anularii majorarii de capital derulata anul trecut. Reprezentantii institutiei au precizat ca reluarea tranzactionarii actiunilor SIF Transilvania va fi posibila numai dupa ce reprezentantii acesteia vor intocmi raportul cerut de CNVM.

SIF Transilvania a emis luni un raport in care a precizat ca nu poate si nici nu are dreptul legat de a estima implicatiile de fapt si de drept ce pot fi generate de anularea definitiva si irevocabila a hotararii de majorare de capital. Totodata, acestia spun ca nu pot estima nici solutia pe care o va da Inalta Curte de Casatie si Justitie la recursul formulat de SIF Transilvania impotriva deciziei de saptamana trecuta a Curtii de Apel Brasov, care a hotarat anularea majorarii de capital, la cererea lui Daniel Stoica, unul dintre actionarii semnificativi ai Cocor.

Reprezentantii SIF Transilvania mai spun ca investitorii care au tranzactionat actiuni SIF Transilvania in ultimele luni au fost informati prin intermediul raportarilor transmise de SIF3 Bursei de Valori Bucuresti despre situatia litigiilor privind majorarea de capital.

CNVM a deblocat la inceputul lunii iulie actiunile emise de SIF Transilvania in cadrul majorarii de capital de anul trecut, dupa ce acestea fusesera suspendate de la tranzactionare aproape un an. Decizia CNVM a venit dupa ce SIF Transilvania a castigat la Inalta Curte de Casatie si Justitie procesul intentat de Cocor, desi procesul cu Daniel Stoica nu era inca finalizat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO