ZF 24

Costurile marite au redus profitul Intesa Sanpaolo

20.03.2008, 19:36 13

Filiala locala a grupului italian Intesa Sanpaolo a incheiat anul trecut cu un profit brut de 5,5 milioane de euro, in scadere cu 22% fata de castigul din 2006, conform datelor publicate de banca-mama.

Activele bancii s-au situat la circa 500 mil. euro. Desi venitul operational a urcat cu 52,5%, pana la 24,6 milioane de euro, si costurile operationale au avut o dinamica apropiata, de 43%, insumand 18,3 mil. euro. Reteaua de unitati a urcat pana la 50 la sfarsitul lui 2007, iar numarul clientilor la circa 47.000.

Intesa Sanpaolo Romania a ramas astfel printre filialele din regiune cu cele mai slabe performante financiare, functionand ca banca de nisa.

Grupul italian este insa in plin proces de relansare a operatiunilor de pe piata romaneasca derulate pana anul trecut sub brandul Sanpaolo IMI Bank Romania. Planurile de crestere includ extinderea retelei la peste 100 de unitati pana in 2009 si lansarea mai multor produse pentru piata de retail. In trei ani, italienii tintesc o cota de piata de 6-7% pe anumite regiuni ale tarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO