Dezvoltatorul imobiliar STC Partners începe dezvoltarea fazei a II-a a ansamblului rezidenţial Quartier Azuga, situat în apropierea zonei Tei din Bucureşti, cu o investitie de peste 15 milioane de euro.
Lucrările de construcţie din faza I la Quartier Azuga sunt în desfăşurare.
Faza II include trei clădiri cu 115 apartamente şi va fi finalizată până la sfârşitul anului 2025.
STC Partners a fost fondată de Adi Steiner (fost Manager de Proiect şi Manager Regional în cadrul Strabag România), Roxana Cristea (fost Manager Achiziţii şi Dezvoltare Afaceri în cadrul Strabag România) şi Andrei Ştefan (investment analyst în cadrul companiilor Prime Kapital şi MAS, consultant la Horvath & Partners, Roland Berger, Quick Release).
Anterior, compania a dezvoltat şi Quartier Gramont, situat lângă Palatul Parlamentului, finalizat şi vândut integral în 2021.
"Suntem încântaţi să anunţăm că am început dezvoltarea fazei a II-a a ansamblului nostru rezidenţial – Quartier Azuga. Ne-am angajat să oferim în această zonă a Bucureştiului: Tei – Colentina, cel mai bun proiect rezidenţial, sporind valoarea şi imaginea zonei", spune Adi Steiner - Managing Partner STC Partners. Proiectul permite acoperire de 50% a energiei regenerabile pe parcursul unui an, ceea ce duce la economii de până la 70% în costurile facturilor de gaz şi electricitate şi la emisii reduse de carbon.