• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
ZF 24

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf. Ştefan Surcel, 25 de ani, cu un portofoliu de 80.000 euro la Bursă. „Dacă s-ar lista Dedeman, 5 to go, dar şi alte companii conectate la viaţa de zi cu zi, atunci tinerii ar veni la Bursă“

Autor: Tibi Oprea

29.04.2020, 17:20 231

Ştefan Surcel, 25 de ani, spune că a început să investească pe piaţa de capital în urmă cu aproape şase ani şi că în prezent, pe fondul acu­mu­lărilor periodice, a ajuns la un porto­foliu de circa 80.000 de euro. 

„Am început să tran­zacţio­nez la 19 ani, cu sume mici şi paşi mărunţi. Iniţial a fost un hobby, acum a în­ceput să devină o activitate căreia îi acord multă atenţie şi pe care mă concentrez oarecum full time“, spune Ştefan Surcel la emisiunea ZF Deschi­derea de astăzi. El spune că pri­mele depuneri au fost de ordinul sutelor de lei şi că a început să facă plasa­mente lunar.

„Îmi depuneam câte 20% din salariul pe care îl aveam în perioada respec­tivă într-un cont de economii, iar apoi am realizat că un cont de economii nu este cea mai benefică zonă în care să-ţi plasezi banii şi m-am îndreptat către piaţa de capital“.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380