ZF 24

Finantarile BEI in Romania ar putea depasi un miliard de euro

17.04.2007, 15:37 16

Banca Europeana pentru Investitii (BEI) ar putea acorda Romaniei imprumuturi de peste un miliard euro anual in urmatorii trei ani, depasind valoarea estimata in toamna anului trecut, a declarat marti, Goetz von Thadden, seful Biroului din Romania al institutiei internationale.
"Suma de un miliard de euro pe an ar putea fi suplimentata in functie de oportunitatile aparute. Valoarea nu reprezinta o limita, ci mai degraba o estimare", a spus von Thadden, prezent la un seminar pe teme economice.
Fondurile vor fi alocate pentru sectorul de transport, mediu si pentru o serie de parteneriate cu banci comerciale pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii.
"Romania va avea nevoie in urmatorii ani de fonduri pentru imbunatatirea si eficientizarea mediului inconjurator", a spus Thadden, prezent la un seminar pe teme economice organizat la Bucuresti.
Biroul BEI in Romania va fi deschis oficial la inceputul lunii iunie. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO