ZF 24

Firma din Bucuresti, amendata de CNVM pentru ca a derulat fara autorizatie activitati de brokeraj

13.08.2009, 16:05 61

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a amendat firma Capital Group of Central Europe din Bucuresti si a sesizat Politia deoarece societatea respectiva a incheiat contracte de comisionare si a preluat ordine fara sa fie autorizata in prealabil de Comisie, informeaza Mediafax.

CNVM a amendat firma cu 4.765 lei, respectiv 5% din capitalul social, si a a dat interdictie pentru doi administratori si asociati ai societatii, Martin Kilian si Bogdan Marian Paun, sa activeze pe piata de capital timp de cinci ani.

Sanctiunile au fost aplicate de Comisie la 19 mai, insa au fost facute publice dupa ce miercuri a fost respinsa o contestatie formulată de Kilian.

Potrivit CNVM, firma Capital Group of Central Europe a derulat in perioada 2007 - 2009 servicii si activitati de investitii financiare specifice pietei de capital, desi nu avea acest drept. Firma a fost mai fost amendata de CNVM, la finele anului 2007, insa a continuat sa activeze, chiar si dupa ce Politia a deschis un dosar penal in acest caz. Firma din Bucuresti, amendata de CNVM pentru ca a derulat fara autorizatie activitati de brokeraj

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO