Arestarea lui Mircea Băsescu ar demonstra că Justiţia este liberă şi neconstrânsă în deciziile sale de hatârurile politice, susţin apărători preşedintelui Traian Băsescu. Înmulţirea cazurilor cu aleşi locali, demnitari, funcţionari sau chiar oameni din sistemului justiţiei ajunşi în anchete ar sublinia ideea că dreptatea începe să funcţioneze. Însuşi şeful statului – aflat în mijlocul celui mai mare scandal din cariera sa politică - privilegiază acestă ipoteză când îşi construieşte apărarea. Nu putem să o îmbrăţişăm fără teamă de a greşi, cum nu putem să o respingem cu total temei. Dar când înregistrările care l-au înfundat pe fratele preşedintelui vin de la nişte interlopi şi nu de la justiţie, putem întreba măcar unde a fost în această vreme justiţia.
Un lucru este de netăgăduit. Sentimentul de impunitate care domină rândurile celor care sunt în centrul sau gravitează în jurul puterii rămâne încă incredibil de puternic. Acest sentiment de impunitate, de imunitate, de vid şi foc care te fac invizibil i-a dat ghes, i-a dat curaj lui Mircea Băsescu să fure de la un interlop periculos. Cine să îndrăznească ceva când frate-miu-i preşedinte? Aceasta este imunitatea politică ilicită, mai presus de mafie.
În mod cu totul firesc, oamenii din sfera puterii sunt mai expuşi, nu doar pentru că “puterea corupe”, ci pentru că unde este puterea acolo se învârt şi banii. De aceea un cazinou va fi întotdeauna mai atent supravegheat decât un cinematograf. Cu toate acestea, vedem în ultima vreme din ce în ce mai mulţi din sferele puterii ajunşi în anchete penale. Nu-i amintim pentru a pune un semn de egalitate şi de a duce în derizoriu cazul foarte grav a lui Mircea Băsescu, ci pentru a sublinia cât de răspândit este încă sentimental imunităţii ilicite în rândul celor care împart puterea sau orbitează în jurul ei. Ar fi fost, altminteri, posibil un caz Horea Uioreanu, preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, arestat pentru corupţie, ar fi fost posibil un caz Adrian Duicu, preşedintele Consiliului judeţean Mehedinţi, arestat pentru trafic de influenţă, dacă ei nu s-ar fi crezut imuni? Iar ei sunt dintre cei mai “noi”, nu sunt hârşiţi precum veteranul Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului judeţean Constanţa, dat în urmărire generală.
Mâine probabil Parlamentul va cere într-o declaraţie demisia preşedintelui Traian Băsescu, la iniţiativa preşedintelui Senatului Călin Popescu-Tăriceanu. Pe când era premier, Tăriceanu i-a cerut lui Băsescu prieteneşte să intervină la Parchet în favoarea Petromidia. Din nou, nu amintim cazul pentru a susţine teza apărătorilor lui Traian Băsescu că “uite cine vorbeşte” şi că “preşedintele este curat”, ci că lui Tăriceanu i s-a părut firesc şi atunci şi i se pare şi astăzi demersul său, că astfel de lucruri continuă (cazul Duicu) şi că ele apar public doar când cineva vrea să-l înfunde pe celălalt sau părţile nu se înţeleg la bani. Băsescu nu a făcut public cazul bileţelul (prin Udrea) pentru că iubea justiţia, ci pentru a-l înfunda pe Tăriceanu. Acum PMP, partidul prezidenţial, face plângere împotriva fostului premier pentru acel caz petrecut în 2007, cu scopul limpede de a abate atenţia.
Dacă nu este vorba despre influenţă “informală” de ce se înghesuie toţi la vârf, pentru că despre bani nu ar fi vorba, aparent. De ce să vrei să fii ministru, preşedinte al unui consiliu judeţean, primar de municipiu cu un salariu de 1.000 de euro lunar, dacă nu ai niciun alt avantaj? De ce să ţii cu dinţii să fii şef al Fiscului cu un salariu de 4.700 de lei lunar? Nu cumva deliberat sunt atât de mici salariile la vârf, nu cumva deliberat nimeni nu vede palatele ridicate peste noapte, nu cumva deliberat legislaţia este făcută în aşa fel încât nimeni să nu înţeleagă ce şi cum când vine vorba despre controlul averilor? Niciun caz de confiscare de avere la trei ani de la adoptarea legii de control a averilor?
Aparent, cazul Mircea Băsescu nu ar avea de-a face cu ceea ce se întâmplă pe scena politică la vârf, pentru că fratele preşedintelui nu ar fi în sistem. Dar are pentru că el s-a bazat, ca ipoteză, pe protecţia politică a fratelui său, iar Sandu Anghel a venit spre el tocmai pentru a beneficia de această protecţie politică.
Protecţia politică şi impunitatea poziţiilor politice, protecţia ce le-a fost oferită până acum clanurilor, a făcut posibil un caz Băsescu şi îi face, în continuare, pe mulţi să se vânture în preajma politicii ca fluturii în jurul lămpii.
Dacă această protecţie ar dispărea într-o zi, ar dispărea şi mulţi doritori de a munci în administraţie pe bani puţini. Nu ar trebui să fie foarte greu, deşi uşor nu este. Dacă Fiscul s-ar uitat mai atent la averi, ar avea o imagine mai bună asupra fluxurilor financiare care alimentează reţelele şi corup sistemul obţinând astfel protecţie.
