ZF 24

Harta investiţiilor din România în 2011

Harta investiţiilor din România în 2011

Autor: Corina VÂRLAN

06.04.2012, 14:02 3156

Anul trecut valoarea investiţiilor străine directe (ISD) din România s-a ridicat la suma de 1,9 miliarde de euro, conform datelor făcute publice de către reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR). Circa 24% din această sumă a reprezentat valoarea investiţiilor străine noi, care a fost de circa 455,3 milioane de euro.

În ciuda impactului pe care l-a avut criza economică asupra României şi a faptului că ISD au scăzut în 2011, statul român a reuşit să atragă investiţii străine în valoarea totală mai mare decât vecinii bulgari sau decât grecii, care au atras, în aceeaşi perioadă, ISD în valoare de 1,34 miliarde de euro, respectiv 1,3 miliarde de euro, conform raportului "Tabloul investiţonal regional în 2011 şi 2012" realizat de către Andreea Paul, consilier de stat pe probleme economice al premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

În România au fost realizate în 2011 investiţii străine şi româneşti noi în valoare de 865,6 milioane de euro ce au dus la crearea a 9.300 de noi locuri de muncă. Statistica se referă la totalul din România, pe judeţe, fără a include însă Capitala şi Ilfov. Citiţi mai mult despre harta investiţiilor străine pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO