ZF 24

L'Oreal: Industria frumusetii din Romania nu este in criza

04.06.2009, 17:48 48

Piata de cosmetice este mai putin afectata de criza economica, deoarece consumatorii nu renunta la produsele de infrumusetare si ingrijire, ci se orienteaza catre branduri mai ieftine, vanzarile in 2009 urmand sa creasca cu 10%, a declarat country managerul L'Oreal Romania, Richard Matalon, citat de Mediafax.

"Industria frumusetii din Romania nu este in criza, iar piata continua sa creasca spre deosebire de alte tari unde pietele sunt mature. Eu nu am remarcat schimbari majore. Este drept ca femeile cumpara acum branduri mai ieftine, pentru a face economii, dar continua sa se ingrijeasca", a apreciat country manager-ul companiei de cosmetice.

El a explicat ca piaţa isi va reduce ritmul de crestere in acest an la 10%, fata de nivelul raportat in 2008 de 16%.

Anul trecut, romanii au cumparat produse cosmetice in valoare de 1,8 miliarde lei (500 milioane euro), potrivit datelor furnizate de companie. Astfel, produsele de make-up au totalizat 275 milioane euro, in scadere cu 16%, iar deodorantele 178 milioane, cu 6% mai putin fata de 2008. Cea mai mare crestere a avut-o segmentul de parfumuri, de 12%, la 328 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO