ZF 24

Managerii isi mentin optimismul in privinta activitatii economice

28.03.2007, 10:03 13

Managerii din toate domeniile economice prognozeaza o crestere a activitatii, a preturilor si a numarului de angajati in toate ramurile in perioada martie-mai, potrivit unui sondaj efectuat in luna martie de Institutul National de Statistica (INS).

Singurul domeniu in care numarul de salariati va stagna este industria, la fel ca in perioadele anterioare, se arata intr-un comunicat al INS.

Rezultatele sondajului au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor referitor la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Acestea s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (1.533 agenti economici), constructiilor (1.108), comertului cu amanuntul (2.296) si serviciilor (1.967).

Diferenta procentuala intre alternativele extreme (procente crestere - procente scadere) constituie soldul conjunctural, care exprima tendinta de evolutie a indicatorilor fata de perioada de referinta.

Managerii intreprinderilor din industria prelucratoare estimeaza, pentru urmatoarele trei luni, o crestere a volumului productiei, atat pe total (sold conjunctural +25%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor. Optimismul este mai pronuntat in randul managerilor din intreprinderile cu 500 salariati si peste (sold conjunctural +33%).

Pe total industrie prelucratoare numarul de salariati va avea o tendinta de stabilitate, potrivit a 76% din opiniile exprimateConform estimarilor din luna martie 2007 se va inregistra in activitatea de constructii, pentru urmatoarele trei luni, o tendinta ascendenta a volumului productiei (sold conjunctural +46%), corelata cu cea a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural +38%). Cresteri mai semnificative, pentru ambii indicatori, se vor inregistra la intreprinderile cu 500 salariati si peste (sold conjunctural +67%, respectiv +54%).

Managerii firmelor de comert estimeaza pentru urmatoarele trei luni ale anului 2007, pe total activitate, o tendinta pozitiva a situatiei economice (sold conjunctural +37%). Aceasta tendinta este sustinuta, atat de evolutia ascendenta a vanzarilor de marfuri, pe total activitate de comert cu amanuntul (sold conjunctural +37%), cat si de cresterea comenzilor adresate furnizorilor de marfuri (sold conjunctural de +27%). Aceste previziuni optimiste au in vedere factorul sezonier, specific perioadei premergatoare sarbatorilor Pascale.

Situatia economica din sectorul de servicii, in ultimele trei luni, a fost apreciata ca fiind buna, atat pe total activitate (sold conjunctural plus +26%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor. Pe primul loc in aprecierea cresterii cererii de servicii (cifra de afaceri) se situeaza managerii intreprinderilor foarte mari (peste 500 salariati), la care soldul conjunctural inregistrat este plus 51%, urmate de intreprinderile mijlocii (50 - 249 salariati), la care soldul conjunctural este de plus 13%.

Conform estimarilor din luna martie 2007, cererea de servicii (cifra de afaceri) isi va mentine pentru urmatoarele trei luni, pe ansamblul sectorului, trendul ascendent (sold conjunctural +24%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO