ZF 24

Neogen a disparut pentru cateva ore din trafic.ro

17.07.2007, 11:08 43

Portalul neogen.ro, in prezent cel mai vizitat site din Romania, a disparut pentru aproximativ 12 ore din clasamentul trafic.ro - perioada in care numarul de vizitatori nu a mai fost contorizat, fapt ce parea a indica o decizie a companiei de a se retrage din top, dupa modelul recent al altor companii online locale, precum softpedia.com sau soft32.com.

Calin Fusu, director general Neogen a declarat pentru ZF ca disparitia site-ului din trafic.ro a fost determinata de o eroare a unui programator, care a sters din greseala de pe site codul trafic.ro care permite inregistrarea numarului de vizitatori. In prezent, eroarea a fost remediata, iar trafic.ro contorizeaza din nou numarul de vizitatori de pe site.

Neogen a revenit in cursul zilei de ieri pe primul loc in topul celor mai vizitate site-uri locale, cu 780.300 de vizitatori in 7 zile. Portalul sistemului educational informatizat (portal.edu.ro), care ofera informatii privind subiectele si rezultatele la testele nationale si recent incheiatul examen de bacalaureat a ocupat pentru mai multe zile la rand prima pozitie din trafic.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO