Aeroporturile din România au nevoie de investiţii de 200-300 mil. euro în infrastructură în următorul deceniu, potrivit Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR). Până acum doar aeroportul din Cluj are în desfăşurare o investiţie într-o nouă pistă, în timp ce aeroportul din Timişoara are în plan realizarea unui terminal intermodal de 112 mil. euro.
Ieri, a avut loc cea de a 21 adunare a şefilor aeroporturilor din ţară, dar şi a altor specialişti în aviaţie, în cadrul unui eveniment organizat de AAR.
Al doilea aeroport din ţară ca mărime, cel din Cluj-Napoca, care a avut circa 466.000 pasageri în primul semestru din acest an, este şi singurul aeroport care va avea o nouă pistă în octombrie, în urma unei investiţii de 30-40 mil. euro realizate din banii Consiliului Judeţean.
„Este prima pistă care se face după Revoluţie în România“, a spus pentru ZF David Ciceo, directorul general al aeroportului din Cluj-Napoca şi preşedintele AAR. Pista va avea 3.500 de metri, în prima etapă urmând să fie dezvoltată pe o lungime de 2.100 de metri. Trei companii aeriene operează în prezent de pe aeroportul din Cluj-Napoca.