În ecuaţia PIB-ului, ca suport pentru cuantumul valorii adăugate, istoria a introdus demografia între factorii determinanţi. Un factor important pentru cererea de consum, care creşte atunci când creşte populaţia. Dar şi mai important pentru oferta de bunuri şi servicii. În ambele sensuri, problema demografică este luată în calcul sub aspect atât cantitativ, cât şi calitativ.
Noi însă, de la o vreme, în privinţa măsurării factorului demografic bâjbâim. Nu mai ştim bine câte suflete suntem în această ţară. INS ne asigură că va descifra enigma în iulie. Circulă informaţii potrivit cărora vom afla un număr între 19 şi 20 de milioane. Unele opinii susţin că merită să ne bucurăm. Fiindcă nu vom mai împărţi PIB-ul la 21,5 milioane de locuitori, ci la 20 sau poate numai la 19 milioane. PIB-ul pe locuitor va fi mai mare. Şi va fi mai mare PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare.
Dar şi necazurile vor fi mai mari. Natalitatea scade, iar populaţia îmbătrâneşte. Şi în plus avem probleme cu populaţia calificată. Acest segment de populaţie fie se concentrează în marele oraşe, fie îşi caută rostul prin alte ţări ale Europei ori chiar mai departe. De la sate cei mai mulţi tineri se mută la oraş sau pleacă să lucreze în străinătate. Atât timp cât oamenii capabili să facă agricultură părăsesc satele, o imensă avuţie – pământul – produce cu mult sub potenţial.
Probleme demografice grele au şi oraşele. Criza ne-a aruncat într-un paradox: şomaj în creştere şi deficit de personal calificat.
Dacă socotim câte guri hrăneşte economia noastră, e posibil să vedem şi aici un avantaj în descreşterea populaţiei. Fiindcă întreaga populaţie consumatoare, de la ultimul născut la cel mai în vârstă locuitor, se restrânge. Şi dacă-i scădem pe cei plecaţi în lume, numărul gurilor de hrănit e şi mai mic. Istoria are însă o altă judecată. Marile civilizaţii au început să apară acolo unde se produceau aglomerări de populaţie. Între Tigru şi Eufrat. Pe Nil. Pe Indus. Dezvoltarea agriculturii, folosirea metalelor, descoperirea scrisului sunt revoluţii care s-au produs în acele locuri unde se înregistrau masive creşteri demografice. În nicio ţară şi în nicio epocă nu a putut fi evitată, în cazul scăderii numărului de locuitori, o dinamică negativă a vieţii economico-sociale. Nici acum nu e altfel.
Sigur, creşterea demografică poate speria. Când preotul englez Thomas Robert Malthus şi-a publicat celebrul eseu asupra populaţiei, cu doi ani înainte ca omenirea să intre în secolul al XIX-lea, pe Terra încă nu trăiau un miliard de oameni. Abia în 1850 a fost atins miliardul. Problema de la care pleca Malthus era aceea a înmulţirii populaţiei într-un ritm mult mai rapid decât înmulţirea resurselor de hrană. El conchidea: „La banchetul naturii nu mai sunt locuri libere“. Dar viitorologul american Herman Kahn avea să constate pe la începutul anilor ’70 că la intrarea în secolul al XIX-lea nivelul de trai a cunoscut, pentru prima oară în istorie, o creştere bruscă. Acest proces a continuat în acelaşi ritm cu creşterea demografică. Dezvoltarea economică s-a dovedit a fi în relaţie directă cu explozia demografică.
În lumea contemporană, pe fondul unei revoluţii tehnico-ştiinţifice fără precedent, populaţia s-a înmulţit. Şi totuşi, timpul a devenit mai dens, spaţiul mai încăpător, viaţa mai îmbelşugată. Sigur, acum e criză… dar crizele vin şi trec.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
