ZF 24

Proiectul falimentar Cortina, cu 270 de apartamente în Băneasa, a fost „resuscitat“ de un investitor local. 100 de persoane achitaseră avansuri sau chiar preţul integral pentru achiziţionarea unor apartamente

Cortina are 271 de apartamente cu o suprafaţă construită de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, iar pe cele trei etaje de la subsol vor fi amenajate peste 400 de locuri de parcare şi 300 de boxe

Autor: Cristi Moga

13.05.2014, 17:19 12255

Ansamblul rezidenţial Cortina Residence, iniţiat de grupul italian Cefin şi fondul de investiţii Heitman pe un teren de 7.500 de metri pătraţi din apropierea aeroportului Băneasa, a fost în ultimele luni „resuscitat“ de un grup de investitori locali după ce firma care începuse proiectul a intrat în 2010 în faliment, având datorii de circa 25 de milioane de euro.

Peste 100 de persoane achitaseră avansuri sau chiar preţul integral pentru achiziţionarea unor apartamente în cadrul acestui bloc ce va fi format din 270 de locuinţe, iar dezvoltatorii au atras la acea vreme şi o finanţare bancară importantă de la băncile Volksbank şi Investkredit.

Cu toate acestea, la momentul falimentului era construit doar subsolul şi trei etaje din structura supraterană, blocul fiind proiectat de arhitecţii firmei Westfourth pe 13 etaje. În aceste condiţii, deşi avea un pasiv de 25 mil. euro, lichidatorul firmei a reuşit să vândă anul trecut proiectul pentru doar 3,7 mil. euro plus TVA, sumă care a acoperit mai puţin de 15% din masa credală.

„Am preluat proiectul deoarece am crezut că merită, fiind aproape de parcul Herăstrău şi de zona de birouri, cu acces facil către DN1 şi centură. În octombrie 2013 am reluat lucrările de la etajul trei, iar în prezent structura este aproape gata şi vom continua cu faţada ventilată şi cu compartimentările interioare. Până în primăvara anului viitor sperăm să finalizăm proiectul“, a declarat Bogdan Rusu, director de vânzări al firmei Auto F1 Advantage Team, prin care este derulată investiţia. Acţionarii societăţii sunt Dan Liviu-Marius (70%) şi Abu-Lail Akram (30%), potrivit datelor din Monitorul Oficial, după ce Constantin Marian-Cătălin, care deţinea 50% din firmă, şi-a cedat recent acţiunile.

Investitorii au mai dezvoltat în ultimii şapte ani patru ansambluri rezidenţiale cu circa 500 de apartamente în zona prelungirea Ghencea sub brandul Sunrise Residence, iar banii obţinuţi au fost reinvestiţi în proiectul Cortina din Băneasa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO