ZF 24

PwC: Executivii din Asia Pacific si cei din ECE sunt cei mai optimisti din lume

28.01.2009, 12:26 17

Directorii executivi din Europa Centrala si de Est si cei din regiunea Asia Pacific sunt cei mai increzatori in perspectivele de dezvoltare pentru urmatoarele 12 luni, arata un sondaj anual realizat de compania de audit si consultata PricewaterhouseCoopers (PwC) la nivelul directorilor executivi din toata lumea. Pe de alta parte directorii executivi din America de Nord si cei din Europa de Vest sunt extreme de pesimisti. Doar 15% dintre directorii executivi din aceste zone geografice sunt increzatori privind dezvoltarea din urmatoarele 12 luni. "Rapiditatea si intensitatea recesiunii a produs un soc în randul directorilor executivi si a creat o criza mondiala a increderii. Principalul motiv de îngrijorare al directorilor executivi este supravietuirea imediata a propriilor companii", spune Samuel A. DiPiazza Junior, directorul global al PwC.

Potrivit studiului, directorii executivi se asteapta la un impact extins al crizei bancare mondiale asupra mediului de afaceri, asupra companiilor din toate regiunile geografice si din toate sectoarele de activitate. Aproape 70% dintre cei chestionati au afirmat ca firmele lor vor fi afectate de criza financiara. Dintre acestia, aproape 80% au afirmat ca se confrunta cu costuri de finantare mai mari, iar din acest motiv aproape 70% dintre respondenti isi vor amana investitiile planificate

Pentru realizarea sondajlui, PwC a intervievat 1.124 de directori executivi din 50 de tari, in ultimul trimestru al anului 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO