ZF 24

Radu Burnete,Confederaţia Concordia: Consolidarea fiscală nu se poate face doar cu cei care sunt deja buni plătitori, trebuie să reducem zonele gri şi negre ale economiei care operează sub radar şi cheltuielile absurd

Radu Burnete,Confederaţia Concordia: Consolidarea...

Autor: Roxana Rosu

05.07.2023, 12:12 109

Consolidarea fiscală nu se poate face doar cu cei care sunt deja buni plătitori, trebuie să reducem zonele gri şi negre ale economiei care operează sub radar şi cheltuielile absurde, discreţionare şi inutile pe care le vedem uneori din partea statului, a declarat Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia în contextul discuţiilor din coaliţia de guvernare privind modificarea regimului fiscal.

“Din discuţiile coaliţiei de guvernare despre ce modificări să aducă sistemului fiscal din România şi a impozitelor şi taxelor pe care le plătim lipsesc două lucruri: mediul de afaceri şi cei care plătesc şi o discuţie egal de importantă despre cum au fost şi cum sunt cheltuiţi banii publici. Ne-am mirat de când am văzut programul de guvernare că nu amintea despre măsuri fiscale şi ne întrebam dacă noul Guvern a dorit doar să nu facă valuri în acel moment. Cred că avem răspunsul”.

Radu Burnete a precizat că se bazează pe angajamentul premierului că nu se vor lua decizii fără ca mediul de afaceri să fie consultat.” Atenţie: consultaţi, nu informaţi”, a subliniat el.

În plus, directorul Confederaţiei atrage atenţia asupra importanţei felului în care sunt cheltuiţi banii publici.

”Dacă nu sunt bine gospodăriţi, mereu va fi nevoie de mai mulţi bani. Consolidarea fiscală nu se poate face doar cu cei care sunt deja buni plătitori, trebuie să reducem zonele gri şi negre ale economiei care operează sub radar şi cheltuielile absurde, discreţionare şi inutile pe care le vedem uneori din partea statului”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că zvonurile privind eliminarea facilităţilor fiscale pentru IT-işti sunt o dezinformare, dar că exită discuţii privind scoaterea treptată a unor facilităţi fiscale în construcţii şi agricultură.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO