ZF 24

Romportmet a facut profit cu 24% mai mare in primul semestru

01.09.2009, 17:36 12

Profitul Romportmet Galati (ROMT) a crescut in primele sase luni din acest an cu 24%, de la un nivel de 8,3 mil. lei in perioada similara a anului trecut la 10,3 mil. lei (2,5 mil. euro). In acelasi timp, afacerile companiei au scazut cu peste 50%, de la 27,2 mil. lei la 12,3 mil. lei (2,9 mil. euro).

Compania avea de platit la finele lunii iunie datorii totale in valoare de aproape 3 mil. lei (0,7 mil. euro), in scadere fata de nivelul de 7,6 mil. lei din aceeasi perioada a anului trecut. In acelasi timp, lichiditatile companiei au avansat cu 7%, de la 152,4 mil. lei la 163 mil. lei (38,8 mil. euro).

Compania este detinuta in proportie de 84,38% de Mittal Steel Holdings, in vreme ce Sidex Trading detine 11,49% din societate.
Ultima tranzactie cu actiunile Romportmet s-a perfectat la un pret de 9,5 lei/actiune, capitalizarea companiei ridicandu-se la 240,4 mil. lei (57,2 mil. euro).


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO