ZF 24

Speriata de incetinirea economiei, bursa americana reia caderea

Speriata de incetinirea economiei, bursa americana reia caderea
03.10.2008, 09:17 11

Ieri bursa americana a inregistrat o cadere drastica, indicele Dow Jones coborand in finalul sedintei cu 348 puncte (-3.2%), dupa aparitia noilor date privind cresterea somajului si scaderea indicelui valoric al comenzilor noi din industrie, in ciuda adoptarii planului de salvare a sectorului financiar de catre Senatul american.

Printre companiile care au inregistrat cele mai mari pierderi in sedinta de ieri s-au aflat cele miniere si cele constructoare de masini, Alcoa pierzand 8,89%, in timp ce Caterpillar a coborat cu 8,31%.

Titlurile General Electric au inregistrat scaderi inca inainte de deschiderea sedintei, in sedinta electronica, dupa ce compania a anuntat ca va face o oferta publica in valoare de 12 miliarde dolari. La inchiderea sedintie, titlurile companiei au coborat cu 9,59%, la 22,15 dolari/actiune.

Indicele S&P a scazut cu 4,03%, in timp ce Nasdaq Composite a pierdut 4,48%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24