ZF 24

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru, Anca Dumitrescu

16.06.2013, 19:42 90

Un pod folosit pentru traficul rutier şi pietonal din oraşul Loveci din nordul Bulgariei s-a prăbuşit sub forţa apelor râului Ossam perturbând aprovizionarea regiunii cu gaze naturale şi apă menajeră, scrie Novinite. Podul, aflat în zona industrială a oraşului, s-a prăbuşit la o oră târzie şi din această cauză nu au fost victime. Primarul şi echipa s-au deplasat imediat la locul incidentului şi au constatat că o porţiune a construcţiei lipseşte. Bogdan Cojocaru

Numărul şomerilor din Bulgaria va creşte cu 50.000-60.000 de persoane până la sfârşitul lunii august, astfel că rata şomajului va urca la 15%, faţă de 13,8% în primul trimestru, a declarat ministrul pentru politici sociale şi muncă Hasan Ademov, transmite Novinite. Ademov a arătat că sunt persoane care au fost angajate de ceva timp prin programe sociale care se apropie de sfârşit şi a avertizat că fondurile ministerului pentru subvenţionarea unor noi locuri de muncă se află la un nivel minim, în timp ce fondurile UE destinate pieţei muncii au fost epuizate. Noile concedieri vor urca numărul total al şomerilor din Bulgaria la 500.000 de persoane, astfel că rata şomajului va ajunge la 15% din populaţie. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică NSI, în primul trimestru în Bulgaria erau 456.000 de şomeri. Anca Dumitrescu

Operatorul aerian low-cost Wizz Air din Ungaria se pregăteşte să se alăture grupului de companii aeriene cotate la Bursa de la Londra printr-o listare prin care va strânge probabil sute de milioane de lire sterline, potrivit Sky News. Wizz Air are 16 baze operaţionale în Europa de Est şi efectuează zboruri pe mai mult de 250 de rute. Compania are ca obiectiv dublarea traficului până în 2020 la 25 de milioane de pasageri anual. Descrisă ca un „mini-Ryanair” de către un analist al City, Wizz Air caută să profite de creşterea sectorului transportului aerian din Europa de Est mizând pe preţuri mici. Bogdan Cojocaru

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels