ZF 24

ZF Anuarul Financiar 2015. În căutarea direcţiei spre profit. Apare vineri, 17 iulie

ZF Anuarul Financiar 2015. În căutarea direcţiei spre...
15.07.2015, 00:04 146

Bancherii s-au hotărât în sfârşit anul trecut să accepte pierderile generate de criză şi de lejeritatea cu care au acordat împrumuturi în perioada de boom economic şi au scos la vânzare primele pachete mari de credite neperformante (de ordinul a sute de milioane de euro fiecare), pe care le-au vândut chiar şi la discount de 95%.

Curăţarea de neperformante a sistemului bancar a avut însă un cost deloc neglijabil, băncile înregistrând la nivel agregat o pierdere record de 4,4 mld. lei. Şi aceasta în condiţiile în care provizioanele, necesare în cazul scoaterii creditelor din bilanţuri, au depăşit cu 50% profiturile operaţionale, afectate oricum de reducerea drastică a veniturilor din dobânzi. Profitabilitatea a dat semne de revenire în primul trimestru din 2015, în condiţiile în care apar şi pri­mele semnale de reluare a cre­ditării, dar rămâne de văzut dacă rezul­tatul pozitiv se va menţine până la finalul anului. Sistemul bancar a avut pierderi în patru din cei şase ani trecuţi de la izbucnirea crizei financiare.

O altă piaţă care se luptă cu pierderile este cea a asigurărilor, care nu a mai reuşit să afişeze un rezultat agregat pozitiv de fix un deceniu. Pierderea de anul trecut a pieţei s-a diminuat totuşi vizibil, la 35 mil. lei. Mai multe detalii găsiţi în Anuarul Financiar care apare în 17 iulie. Ciprian Botea

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO