ZF Transilvania

Dezvoltatorii imobiliari locali au de ales intre faliment si reducerea preturilor

Dezvoltatorii imobiliari locali au de ales intre faliment si reducerea preturilor

Primele patru blocuri din cadrul proiectului Bonjour Residence, in valoare de 120 mil. euro, vor fi predate in acest an

07.06.2009, 17:00 126

Reprezentantii agentiilor imobiliare din Cluj spun ca in momentul de fata exista „o plaja de preturi" pentru apartamentele noi cuprinsa intre 350 de euro/mp pentru unitatile locative situate la periferia Clujului, in zone precum Floresti, Baciu sau Apahida, si 1.200-1.300 de euro/mp pentru locuintele situate in zona semi-centrala a orasului.
 
Proiectele noi asteapta finantare
„O mare parte dintre proiectele demarate anul trecut sau in urma cu doi ani la Cluj si-au prelungit termenul de finalizare, iar in ceea ce priveste proiectele noi anuntate acestea sunt in expectativa, dezvoltatorii imobiliari asteptand diminuarea crizei financiare pentru a putea demara constructiile. Analizand ceea ce s-a intamplat in ultimul timp pe piata imobiliara, pot spune ca aceasta are ca instrument de crestere si descrestere zvonul’’, a declarat Doru Lupeanu, partner &senior consultant Fix Up Marketing.
Potrivit reprezentantului Fix Up Marketing, in momentul de fata cele mai scumpe apartamente din Cluj sunt scoase la vanzare cu pretul de 1.200-1.300 de euro pe metru patrat si sunt situate in zona semi-centrala a orasului. In aceeasi perioada a anului trecut, unitatile locative noi din aceasta zona erau comercializate si cu 1.600 de euro metrul patrat.
 
Cele mai mari scaderi sunt la periferia Clujului
„In cartierul Manastur, de exemplu, in zona Campului un apartament se comercializeaza in prezent cu 650, 800 de euro pe metru patrat, preturile fiind in scadere fata de aceeasi perioada din anul trecut, cand unitatile locative din aceasta zona se vindeau cu peste 1.000 de euro pe metru patrat. Situatia este mai grava in Floresti, unde metrul patrat este vandut in unele cazuri cu 350 de euro, fata de anul trecut, cand in aceeasi perioada de timp se comercializau apartamente cu 700 de euro metrul patrat, inregistrandu-se totodata si falimente", a spus Doru Lupeanu.
Potrivit reprezentantilor companiei Fix Up Marketing, in urmatoarea perioada de timp se vor inregistra scaderi ale preturilor pentru anumite unitati locative situate in constructii noi, unii dezvoltatori imobiliari vor mentine continuare preturile actuale de vazare, dar vor exista in continuare si cazuri de faliment. Tranzactiile imobiliare au scazut in momentul de fata cu 40% fata de perioada similara din anul trecut, criza fiind resimtita pe piata locala incepand cu lunile iunie-iulie ale anului 2008.
„Criza a ridicat voalul de perfectiune cu care erau invelite unele proiecte imobiliare, aratand in unele cazuri moduri de constructie defectuoase sau contracte abuzive incheiate intre proprietari si cumparatori’’, a spus Doru Lupeanu.
Potrivit oficialilor companiei clujene, exista si vor exista pe piata imobiliara locala si dezvoltatori cu suficienta experienta, care sa incline balanta inspre calitate. Cererea existenta in Cluj este in continuare crescuta, insa cu toate acestea doar o mica parte este si solvabila in prezent, spun reprezentantii Fix Up Marketing.
„Baza oricarei dezvoltari imobiliare, terenurile clujene au cunoscut cresteri insemnate de preturi o lunga perioada de timp, odata cu cresterea interesului pentru dezvoltari imobiliare pe piata locala’’, a spus Doru Lupeanu.
 
Vor fi date in folosinta primele imobile din Bonjour Residence
Compania Mao Imobiliare, dezvoltator imobiliar cu capital mixt romano-italian, care realizeaza in parteneriat cu firma Elite Grup un proiect rezidential in zona Buna Ziua din Cluj-Napoca in valoare de aproximativ 120 mil. euro, spune ca va finaliza si va da in folosinta in acest an primele patru blocuri din cadrul proiectului Bonjour Residence.
Daca in anul 2007, cand oficialii Elite Grup anuntau demararea proiectului din Buna Ziua, pretul de vanzare al unui apartament era de aproximativ 1.300 de euro pentru un metru patrat, in momentul de fata unitatile locative de aici se vand cu preturi incepand de la 929 euro/mp. Anul trecut, reprezentantii celor doua companii care se ocupa de dezvoltarea proiectului afirmau ca pretul unui apartament din acest proiect rezidential ajungea pana la 1.500 de euro/mp pentru unitatile locative in faza de proiect.
„Pretul apartamentelor noastre incepe de la 929 de euro pe metru patrat si include finisajele. Anul 2009 va fi un an important pentru proiectul Bonjour Residence, fiindca vor fi date in folosinta primele blocuri din ansamblu’’, a declarat pentru ZF Transilvania Georgiana Man, directorul de marketing al agentiei imobiliare Nobila Casa, care detine dreptul exclusiv de vanzare a imobilelor din Bonjour Residence.
La finalizare, ansamblul Bonjour Residence va dispune de peste 1.200 de apartamente, cu o suprafata totala de 150.000 mp, si va cuprinde 10 blocuri pe o suprafata de 60.000 mp, spatii comerciale care vor acoperi 6.000 mp, o cladire de birouri clasa A pe o suprafata de 17.000 mp si 14.000 mp de spatii amenajate pentru circulatia pietonala.
„In momentul de fata, vanzarile de apartamente sunt strans legate de relaxarea creditelor ipotecare, iar un factor important il reprezinta si reducerea la 5% a TVA-ului pentru anumite locuinte’’, spune Georgiana Man.
 
Scaderea preturilor este de aproximativ 30%
Conducerea companiei Vogue Art, specializata in constructii si investitii imobiliare, care a demarat in luna aprilie a anului trecut proiectul rezidential „Mozart Condominium’’, in valoare de 9 mil. euro, spune ca pretul apartamentelor din acest ansamblu a scazut in acest an cu 30%, fata de 2008. Ansamblul rezidential Mozart este dezvoltat in zona Andrei Muresanu din Cluj-Napoca si va avea 8 vile a cate 6 apartamente fiecare.
„Daca in momentul demararii proiectului Mozart Condominium vindeam metrul patrat util cu 1.500 de euro, acum vindem apartamentele cu 1.000 de euro pe metru patrat, preturile scazand cu pana la 30% in functie de conditiile si termenele de plata. Vanzarile au scazut semnificativ, dar speram ca in viitor clientii sa se orienteze spre locatiile centrale si semi-centrale si sa nu primeze in luarea decizilor de achizitie a apartamentelor pretul scazut pe metru patrat’’, a declarat pentru ZF Transilvania Dorina Martis, reprezentantul companiei MRM Imobiliare, agentie imobiliara locala care se ocupa de vanzarea proiectului.
Ansamblul „Mozart Condominium’’ va avea in total la finalizare 48 de apartamente, suprafetele unitatilor locative fiind cuprinse intre 70 si 120 mp. Ansamblul rezidential „Mozart Condominium’’ va dispune, pe langa parcarile subterane si spatiile verzi, si de sauna, piscine, gradinita, cabinete medicale si magazine.
Conducerea companiei Vogue Art apreciaza ca finalizarea proiectului rezidential Mozart Condominium, demarat in luna aprilie a anului trecut in zona Andrei Muresanu, va fi prelungita cu aproximativ o jumatate de an. Anul trecut, reprezentantii Vogue Art estimau ca investitia va fi finalizata in luna martie a anului in curs, insa, din cauza crizei financiare din domeniul imobiliar, s-a prelungit pana spre finalul lui 2009.
„Piata imobiliara devine selectiva si credem ca valoarea estetica si calitatea proiectelor vor deveni criterii foarte importante in luarea deciziilor de achizitionare a unui apartament, pe langa locatie, care va ramane si ea un element extrem de important. Chiar daca preturile au scazut actualmente, credem ca in alegerea viitorilor clienti vor prima mai degraba criteriile de mai sus, decat pretul efectiv al locuintei’’, spune Dorina Martis. Anul trecut, cel mai scump apartament din ansamblul Mozart Condominium se vindea cu 227.520 de euro, iar pretul celei mai ieftine unitati locative din acest proiect era in 2008 de 100.000 de euro.
Conducerea companiei Gold Estate Imobiliare, dezvoltator imobiliar local, spune ca preturile apartamentelor din ansamblul imobiliar Emerald Gardens au scazut cu aproximativ 30% fata de anul trecut, astfel ca daca in prima jumatate a anului trecut un apartament era vandut cu 64.000 de euro, in prezent cel mai scump apartament se vinde cu aproximativ 48.000 de euro, iar cel mai ieftin, cu 42.000 de euro. Valoarea de piata a proiectului era estimata anul trecut la aproximativ 12 mil. euro. Complexul, alcatuit din 10 imobile, va totaliza 190 de apartamente, in prezent 50% dintre acestea fiind finalizate.
„La fel ca orice dezvoltator imobiliar, si noi suntem afectati de recesiunea economica. Am predat trei cladiri din cele 10 ale ansamblului Emerald Gardens, insa preturile au scazut fata de anul trecut cu aproximativ 30%, iar apartamente in faza de proiect nu se mai vand. Daca pana in 2010 piata imobiliara va incepe sa-si revina, am putea finaliza constructia ansamblului rezidential din Floresti. Din cauza crizei financiare, pierderile inregistrate per total de compania noastra se ridicau in luna martie la peste 1 milion de euro. Lipsa lichiditatilor din piata ingreuneaza derularea proiectului din Floresti, astfel ca ritmul de dezvoltare a ansamblului Emerald Gardens va fi unul foarte lent’’, a declarat Ovidiu Stan, directorul general al companiei Gold Estate Imobiliare.
Conducerea companiei Gold Estate Imobiliare apreciaza ca finalizarea ansamblului Emerald Gardens din Floresti va fi amanata cu aproximativ 2 ani de zile. Investitia, estimata la aproximativ 7 mil. euro, trebuia finalizata la finele anului trecut, insa, din cauza crizei financiare din domeniul imobiliar, ansamblul Emerald Gardens va fi gata cel mai devreme in 2010.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO