ZF Transilvania

Peste 50.000 de vizitatori şi 100 de expozanţi la târgul organizat în weekend de CJ Cluj

Peste 50.000 de vizitatori şi 100 de expozanţi la târgul organizat în weekend de CJ Cluj

Autor: Laurentiu Cotu

19.09.2011, 17:31 159

Cea de-a treia ediţie a Târgului "Produs de Cluj", organizat în weekend de Consiliul Judeţean Cluj a înregistrat peste 100 de expozanţi, meşteşugari, producători, dar şi companii clujene, care au oferit diverse produse tradiţionale celor aproximativ 50 000 de vizitatori. În cadrul târgului "Produs de Cluj", amenajat în parcarea hipermarketului Cora din municipiul Cluj-Napoca, producătorii de legume şi fructe din judeţ au vândut peste 40 de tone din produsele expuse.

Printre participanţii la târg s-au numărat companiile locale Ursus, Prodvinalco, Clujana, Napolact, Comlact, Farmec, Mip Prodcom, Cosmfan, Bonas sau Agrotransilvania, Asociaţia Meşterilor Populari Cluj, Artizanul din Dej.

''Clujenii au profitat de oportunitatea oferită, aceea de a achiziţiona produse locale şi tradiţionale, direct de la producători. Credem că acest târg şi-a atins scopul, contribuind la promovarea produselor locale, a tradiţiei şi a valorilor zonei, la promovarea meşteşugurilor tradiţionale, încurajarea consumului de produse fabricate la Cluj şi întărirea brandurilor clujene, a declarat Alin Tişe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Târgul "Produs de Cluj" se află la cea de-a treia ediţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO