Ziarul de Duminică

13 sensuri ale unui complot artistic/ de Daniel Nicolescu

13 sensuri ale unui complot artistic/ de Daniel Nicolescu
10.03.2011, 23:12 369

E, întâi de toate, un manifestpentru solidaritatea de breaslă (dublă solidaritate de breaslă,câtă vreme cei treisprezece expozanţi sunt, pe de-o parte, pictorişi, pe de alta, dascăli la Universitatea Naţională de ArteBucureşti - UNA), dar şi pentru forţa (încă iradiantă) a picturiisă-i zicem tradiţionale, executată, cu mici variaţiuni tehnice, înulei pe pânză. O revenire stenică la o meserie aparent învechită,în condiţiile proliferării moderne a instalaţiilor şi aperformance-ului.

Doamna Ruxandra Demetrescu, rectorul UNA Bucureşti,sintetizează, în vorbe atent cumpănite, rostul expoziţiei şiîncearcă să-i desluşească duhul specific: "Cei treisprezecereprezintă mai mult decât generaţii diferite şi viziuni stilisticedistincte: ei ne oferă tot atâtea modele de biografii artistice şide opţiuni existenţiale. Din această perspectivă, dorinţa lor de aexpune împreună trebuie citită ca o demonstraţie cu privire larolul şi rostul picturii în lumea artelor vizuale contemporane." Şice e mai interesant încă: "Artiştii prezenţi la Căminul Artei s-aureunit pentru că par conştienţi că a expune este vital, cumsusţinea odinioară Manet. Refăcând - conştient sau nu - dimensiuneaunui salon, ei devin totodată protagoniştii unei demonstraţiiplastice ale căror invariante spectatorul este invitat să ledescopere, uneori singur, alteori ghidat de cuvintele ce însoţescadesea tablourile."

Mai mult decât o deformaţie profesională - decatedră, de vocaţie didactică -, cuvintele călăuzitoare la care sereferă Ruxandra Demetrescu (şi anexate, la secţiunea dedicatăfiecărui participant, în bogatul catalog expoziţional, el însuşi oamplă, elegant ilustrată, mărturie a aspiraţiilor fiecăruiprotagonist) sunt tot atâtea "autoficţiuni" (îndeobşte foarteliterar articulate), autoexegeze sau arte poetice.

Credem că recursul la câteva fragmente din acestetexte (la care se va alătura câte o imagine plastică) ar puteaconstitui o bună prezentare a demersului expoziţional "13", maielocventă decât comentariul cronicarului care, într-o asemeneaabundenţă de stiluri şi personalităţi, ar risca să se piardă înarborescenţe inutile.

Ion Anghel(n.1973, din 2088 lector universitar doctor la UNA Bucureşti, catedrade pictură) expune o selecţie din ciclul "Sagrada familia", pânzede dimensiuni mari, antropocentrice, cu inserturi de straie colate."Haina face pe om, cel puţin ca prim pas pentru seria de lucrăriSagrada familia. De fapt este valabilă şi reciproca, mai întâi omulface haina, îi dă prestanţă, o personalizează. Apoi aceasta nepoate spune o poveste despre cel ce o poartă. (...) Nu am vizat oparadă de modă, ci o ancorare fetişistă în personalitatea celor pecare mi-am dorit să-i portretizez." (foto 1)

Cezar Atodiresei(n. 1954, conferenţiar universitar doctor la UNA Bucureşti,catedra de pictură), abstract şi geometrizant, cocatenând formeseriale sau explodând nuanţe la limita insesizabilului în marisuprafeţe monotone, precum Soulages, este, cum era de aşteptat,zgârcit cu vorbele şi mai la largul lui în exerciţiul plastic:"Atunci când vorbesc despre pictură, pictorii nu vorbesc doardespre «pictare»." (foto 2)

Cătălin Bălescu(n. 1962, profesor univesitar doctor la UNA Bucureşti, catedrade pictură), alătură frize figurative, microsugestii de portret saude mişcare, din anonimatul cărora se nasc mozaicuri ample, în caredetaliul îşi dispută forţa de impact cu efectul întregului."Configuraţia poate fi creată pornind de la imaginea cu caractersecvenţial, în două moduri: prin reglarea raporturilor sintacticedin imagine sau prin serializarea secvenţelor." (foto 3)


MarcelBunea(n. 1952,conferenţiar universitar doctor la UNA Bucureşti, catedra depictură), un clasic în viaţă al demonstraţiilor de virtuozitate şial schimbărilor de registru, aici apologet al unui neo-pop viratspre abstract, cu alăturări cromatice electrice şi electrizante."Arta este teritoriul libertăţii." Aferim! (foto 5)


Traian Boldea
(n.1978, asistent universitar, UNA Bucureşti, catedra de pictură),este un maniac al detaliului, împins uneori până în decorativ, şiun adept, echilibrat, al interferenţei digitalului în mediulpictural tradiţional. "Lucrările alese pentru această expoziţie,deşi sunt realizate, de la început până la sfârşit, în modtradiţional şi fără reper de referinţă la o fotografie, vin ca unrezultat al căutărilor din lumea digitală." (foto 4)

Alexandru Chira(n. 1947, profesor universitar doctor la UNA Bucureşti,catedra de pictură), seniorul, alături de Horea Paştina, al acestuicomplot artistic. Un teritoriu al seninătăţii, al culorilor depământ vizitate de o ceaţă lăptoasă, intelectualizant, desenândcuvinte, căutând simboluri sau inventându-le cu har de alchimist."Demersul meu nu e de la proiect la obiect, ci de la obiect laproiect, întrucât pentru mine proiectul ideal reprezintă corpuleteric al obiectului (model şi modul transfigurativ al metafiziciidevenirii artistice)." (foto 6)

Ion Lazăr(n.1960, lector universitar doctor la UNA Bucureşti, catedra depictură) este un iconar modern, fidel clasicităţii, care aducefrescele de figuraţie canonică tradiţională în lumini de scenăexuberante. "Prin ceea ce lucrez mă apropii mai mult de o artăinterpretativă, decât de una originală. A fost o opţiune detinereţe. Acum, la vârsta maturităţii, pot afirma că astfel am fostmai aproape de sufletul iubitorilor de artă, decât al aparatuluicritic." (foto 7)

Petru Lucaci(n.1956, conferenţiar universitar doctor la UNA Bucureşti, catedra depictură), un apostol al abstracţiei, al cromaticii pure şigestualismului viguros, descins acum în arcanele modernităţiiimediate şi în sfera de preocupări tehnologice ale mileniului III.Un Ianus privind cu un ochi îngândurat spre trecut şi cu un altulsiderat de viitor, cu o viziune seducătoare, al cărei nume este,elocvent, "Clarobscur dincolo de Wikipedia": "Miza acestui proiecteste să recupereze şi să confrunte paleta de semnificaţii atribuiteclarobscurului ca experienţă vizuală cu ceea ce se întâmplă înstrăfundurile conştiinţei noastre umane ca actori în spaţiulsocial. Un jurnal în care sunt marcate cu alb şi negru lumina şiîntunericul, speranţa şi desnădejdea..." (foto 8)

Marian Maria(n.1968, asistent universitar doctor la UNA Bucureşti, catedra depictură). Baletând, tehnic vorbind, între drippingşi pouring, pictorul pare alertat de vedeniile luiMonet din Nymphéas. O scormonire după sensurile luminii, dupădârele pe care albul le lasă pe faţa lumii. "O lecţie cu profesorulmeu M.Z. (aievea sau închipuită): «Liviu, imaginează-ţi că existăRai, iar raiul este aidoma lucrărilor tale. Fie să trăieşti oeternitate în Raiul tău!» Iar eu am înţeles să mă feresc de Raiulaltora." (foto 9)

George Moscal(n.1968, asistent universitar doctor la UNA Bucureşti, catedra depictură), un cerebral cu obsesii heracliteene, pătrunde în inimamateriei şi o face să explodeze pe pânze. Vorbeşte la fel de binecum pictează: "Esenţa picturii ca modus vivendi este pentru minepicturalitatea. Aceasta scapă oricărei posibilităţi de definireteoretică, în afara celei vicios circulare, dezavuată de logicăpentru că nu explică, ci identifică. Totuşi ceea ce nu poate fidemosntrat mai are şansa unei sentinţe axiomatice." Aşa o fi? (foto10)

Horea Paştina(n.1946, conferenţiar universitar doctor la UNA Bucureşti, catedra depictură) predă, după ce şi-a asumat-o total, ca mod de a fi şi depicta, seninătatea. Lirismul expresiei sale plastice, de unrafinament anacronic, se acordă după diapazonul şoaptei: "Ascult şiprivesc. Ce se aude, ce se vede din locul în care mă aflu. Pictura.Lumină, culoare, aer, bogăţie, frumuseţe. Se înmulţeşte. Pestetoate şi prin toate. Auzul vederii... Argint e pe ape şi aur înaer..." (foto 11)




Alexandru Rădvan
(n. 1977, asistent universitar la UNA Bucureşti, catedra depictură). Neajuns încă doctor, precum confraţii săi din aceastăexpoziţie, mezinul Rădvan cară după el mii de poveşti picturaleşocante. Nostalgic al figurativului puternic, tulburător, este undesenator de excepţie, dintre acei pe care neliniştea îi face sătraseze schiţe până şi în zaţul cafelei de dimineaţă. "Cred încapacitatea imaginilor de a popvesti. Cred că pictura este unfenomen viu, care nu se poate aborda cu circumspecţie şi atenţie,ci total, fără grija că s-ar putea să ieşi şifonat din aceastăconfruntare. Ca dintr-o bătaie." (foto 12)

Mihai Sârbulescu(n. 1957, asistent universitar doctor la UNA Bucureşti,catedra de pictură) a inventat, de ani buni, o nouă meserie:pictează încrâncenat clopote mute. Htonice, solemne, vibrând doarlumina, ele fac însă auzit talentul vulcanic al clopotarului. "Mărăfuiam cu natura, în numele artei. Mi se părea că artistul e unfunicular: ia natura de jos şi o duce undeva sus, o transfigurează- asta înseamnă să transformi frunza în romb, de exemplu. Ceprostie!" (foto 13)

Un caleidoscop de stiluri plastice şi de fundamenteteoretice adunate într-o convingătoare lecţie despre devoţiune înnumele artei.








DANIEL NICOLESCU
. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti,Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactorprincipal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la EdituraEminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronicăplastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. Asemnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Dinanul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul deDuminică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO