Obositor, hartuitor mazochism! De vreo cinci ani incoace, de cand imi risipesc frenetic timpul, neuronii si ideile fixe la emisiunea "Omul care aduce cartea" si in cronica din Ziarul de Duminica, nu a existat sfarsit de an in care sa nu sufar de putinatatea celor comentate, de multimea celor neonorate. Uite si acum. Oricat imi spun ca 250 de titluri prefirate pe ecran intr-un an, dintre care 35 recenzate si in coloanele gazetei, inseamna totusi o misie rezonabil implinita, uitandu-ma la zecile de cotoare care-mi strajuiesc inca nefrante masa de lucru, ma lichefiez de rusine si de neputinta.
Descopar bunaoara cu oroare ca, inca din februarie trecut, planuiesc o lectura serioasa a cartii prietenului Marian Popescu Scenele teatrului romanesc, l945-2004, urmata, fireste, de Cartea cu artisti a lui Mircea Ghitulescu. Ambele nominalizate la Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, unde cea de-a doua a castigat la mustata, cu 7 la 6. Ma doare ca inca n-am gasit linistea necesara pentru doua carti venite de departe: noul roman al Feliciei Mihali publicat in Canada, Quebec, la XYY Editeur - La reine et le soldat - si masiva cercetare istorica asupra aromanilor realizata de Nicholas Trifon la Editura Acratie din Franta (Les Aroumains, un peuple qui s''en va, 470 pag.).
Daca pot oricand sa raspund aproape automat la intrebari de genul: cea mai frumoasa carte a lui 2005 (Istoria frumusetii a lui Umberto Eco), cele mai semnificative titluri in istorie si politologie (Ernst Nolte, Razboiul civil european. l9l7-l945, Soljenitan, Doua secole impreuna. Evreii si rusii inainte de revolutie si in epoca sovietica, Stelian Tanase, Clientii lu'' tanti Varvara, Vladimir Tismaneanu, Comunism pentru totdeauna, Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx), cele mai semnificative debuturi in proza (Filip Florian, Degete mici, Ioan T. Morar, Lindenfeld, Florin Toma, Mostenirera familiei Bildungsroman, Anca Maria Mosora, Arhanghelii nu mor), cele mai substantiale si atragatoare eseuri si studii de istorie literara (Ioana Parvulescu, In intimitatea secolului 19, alaturi de Istoria literaturii romane contemporane a lui Alex. Stefanescu), cele mai mediatizate evenimente editoriale interne (preluarea Cartii Romanesti la Polirom, sub troica Silviu Lupescu, Nicolae Manolescu, Mircea Mihaies, dar si vizitele lui Mario Vargas Llosa si Paulo Coelho la Bucuresti), sau externe (programul "Les Belles Etrangères"), cea mai importanta recuperare istorico-literara (traducerea monografiei lui Mac Linscott Ricketts, Radacinile romanesti ale lui Mircea Eliade) -, in schimb ma turbeaza faptul ca nici pana acum n-am ajuns sa citesc, sa scriu sau sa vorbesc despre cartile lui Lucian Dan Teodorovici (Cu putin inaintea coborarii extraterestrilor printre noi) si Florin Lazarescu (Trimisul nostru special), despre volumul bilingv de Intalniri cu Mircea Eliade realizat de Mihaela Gligor si Mac Linscott Ricketts, despre volumul 23 din "legendara" serie de Opere Liviu Rebreanu pastorita cale de vreo patru decenii de Niculae Gheran, despre ultimele (din nefericire) trei titluri scoase de Sebastian Sarca in Biblioteca Radio (Gala Galaction, Invatatura veche la vremuri noi, M. Ralea, Cultura in criza, N. Cartojan, Din tainele literaturii romanesti), despre o multime de traduceri incitante si indelung asteptate (de la Demonul lui Sologub si Erotismul lui G. Bataille, la Dimineata magicienilor, de la Bartleby & Co de Enrique Vila-Matas ori Noi de Evgheni Zamiatin, pana la Cartea codurilor de Simon Singh) ca si despre impunatoarele volume confesive ale lui Raymund Netzhammer, Episcop in Romania.
Si inca sunt foarte departe de a-mi fi incheiat multumitor lamentatia. Abia de acum inainte ar urma sa intre la moara Daniel Banulescu (Cine a castigat razboiul mondial al religiilor), Ana Blandiana (A fi sau a privi), Mira Feticu (Povestea Penelopei), Ion Papuc (Cu fata spre trecut), Mihai Sorin Radulescu (Cu gandul la lumea de altadata), George Enache (Ortodoxia si puterea politica), Lavinia Betea (Mentalitati si remanente), Alexandru Mihalcea (Uranus, Gherla via Salcia), volumul 5 din Anuarul de istorie orala editat la Cluj sub coordonarea lui Doru Radosav, Augustin Ioan (Intoarcerea in spatiul sacru), Dictionarul de stiinte ale limbii, ori volume de genul In and Out of Focus. Romania and Britain (British Council) si Between East and West (ICR)... Ca sa nu mai spun de multele tarcoale date sorbitorului album de nuduri Digital Sessions, realizat de prietenul nostru Cristian Crisbasan, editat la DAAB GmbH (Köln-Londra-New York), tiparit in Spania, dar pe care habar n-am avut cum si unde sa-l comentez asa cum se cuvine.
Fruntea jos, pixul sus
Este limpede ca, asa cum bine stim din experienta editoriala si cronicareasca, anul literar musca serios din primul trimestru al anului urmator. Astfel incat ma alin cu gandul ca pana prin martie, aprilie, ma voi achita cum-necum de majoritatea celor de mai sus.
Deocamdata sa notam cu satisfactie primele trei caracteristici esentiale ale anului literar (sau, in sens larg, cultural) 2005.
Cea dintai vizeaza dinamismul institutional. Cu doi ministri ai Culturii in zece luni (Mona Musca si Adrian Iorgulescu), cu noi presedinti la Uniunea Scriitorilor (Nicolae Manolescu) si Institutul Cultural Roman (Horia-Roman Patapievici), cu noi directori la Teatrul National Bucuresti (Ion Caramitru) si la Muzeul Taranului Roman (Vintila Mihailescu), anul trecut nu se poate plange de absenta trofeelor vanatoresti. Dupa cum nu se poate plange de absenta haitasilor ori a virulentelor acuzatii de braconaj, ma grabesc sa adaug.
Pe de alta parte, 2005 a debutat cu disparitia revistei Cultura si s-a incheiat cu... reaparitia acesteia. A inceput cu o noua directie la Observator cultural (Carmen Musat), dar s-a incheiat pe fondul zvonurilor privind noul saptamanal fomentat de I.B. Lefter. Iar daca Idei in dialog a facut o redutabila si binefacatoare bresa in peisajul intelectual si revuistic autohton, in vreme ce Adevarul literar si artistic si-a schimbat cu 180 de grade directiile (de la stanga la dreapta spiritualist-eclectica), nu este mai putin adevarat ca grupurile de comando ale terapeutilor de soc, ale corectitudinii politice atotrelativizante si ale postmodernilor gerontofobi, cu alergie la national si la traditiile identitare, s-au inmultit, si-au sporit agresivitatea, si-au diversificat arsenalul si intetit canonada.
Nu-i vorba, concurenta e sfanta. Ne-o demonstreaza apriga lupta, profund si reciproc avantajoasa, dintre Humanitas si Polirom, acesti Connex si Orange ai vietii noastre editoriale, puternic talonati anul acesta de RAO (la traduceri de best-sellers) si Corint (la proza romaneasca si la traduceri din clasici, plus sistemul de PR sub conducerea lui Daniel Cristea-Enache).
Dar ne-o probeaza si tensiunile cand ludic-vioaie, cand "contondente", dintre, pe de-o parte, Observator cultural, Timpul, Cultura, Bucurestiul cultural si paginile culturale din Ziua, Averea, Evenimentul zilei, iar de cealalta parte - Romania literara, Jurnalul literar, Adevarul literar si artistic, Idei in dialog, Aldine, Rost, nu fara a beneficia de "arbitrajul" (activ pe ambele planuri) efectuat in Dilema, Vatra sau Apostrof, in Ziarul de Duminica, Gandul, Convorbiri literare, Mozaic, Ramuri sau in excelentele pagini coordonate de Cristian Teodorescu la Cotidianul.
Pe fondul unei pasivitati tot mai intelepte sau tot mai resemnate, echipele de zgomote si provocare ale corectitudinii politice, paralel cu impulsurile demitizante si, la limita, antinationale, ale imoralismului, si-au multiplicat campaniile, si-au accentuat obraznicia si virulenta. Nu si eficienta, ce-i drept. Adevarat, ele tulbura pana la isterizare suprafetele, dar nu afecteaza intru nimic receptarea de profunzime a actului cultural. Sustin cu tarie acest lucru, in ciuda multelor contraargumente care ne inconjoara, de la campania ultrasonora ce a urmat suspendarii revistei Cultura, pana la scandaloasa montare ieseana a Evanghelistilor Alinei Mungiu, trecand prin bizara transformare a jubilatiei produse de programul "Les belles Etrangères" in pretext de biciuire a institutiilor si revistelor literare autohtone, prin tirul sustinut la care este supusa Biserica Ortodoxa Romana din toate cele patru puncte cardinal-ideologice, sau prin induiosatoarele (ca sa nu zic lamentabilele) incercari de a-l impinge pe Eminescu in topul preferintelor adolescentine prin intermediul celor cateva texte corozive, incercand inlocuirea culturalelor cu genitalele.
In orice caz, oricum am intoarce lucrurile si oricat am polemiza, cert este ca 2005 a insemnat un spor cert, foarte vizibil si cat se poate de zgomotos exprimat, al reformismului radical, al relativismului specific, al postmodernitatii neototalitare, transnationale, antispirituale.
Nu se poate nega ca, judecand prin ochii strictei actualitati, bruscarile detabuizante, dinamitarea poncifelor si a prejudecatilor, monitorizarea drastica a conservatismului pandit de fundamentalism, sau succesiunea tenace, deliberata, a actelor provocatoare nu ar avea si o functie profitabila in planul larg al ideilor si formelor artistice. Ca operatiuni de concurentialitate si de purificare estetica, ele dreneaza si stimuleaza. Fecundeaza si diversifica teoriile, multiplica tacticile, invioreaza receptarea. Insa pe termen lung ele devin pernicioase, pentru ca familiarizeaza cu uratul si amoralitatea, ne deprind cu lehamitea si - in final - absolutizeaza... relativul. Generalizeaza aporia, confuzia criteriilor, estetica perversitatii si laxismul etic. Astfel incat, atata vreme cat vom reusi sa mentinem in echilibru randuiala valorilor traditionale cu pulsiunile socant-reformatoare, tesutul cultural nu va fi afectat in profunzime. Or, experienta romaneasca a epocilor de tranzitie, de la 1821-1848 la 1870-1900 si 1920-1945, exact asta ne invata: ca modernizarea s-a facut intotdeauna premeditat, de sus si din afara, piezis, ambiguu si cu bemoli la cheie. Cu salturi bruste, convulsii si sincope, dar irepresibil. Jocul de intensa, fertila reciprocitate, dintre rezistentele paseist-localiste si presiunile cosmopolit-sincronizante a fost, cum stim, o constanta a culturii si civilizatiei noastre. De ce ar fi astazi altminteri?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
