Spre deosebire de Walton care gandeste ca, privind prin fotografie, privim obiectul insusi, unii, precum Nelson Goodman, afirma ca imaginea fotografica este totusi o reprezentare si ca face parte din aceeasi clasa cu hartile, diagramele, tablourile si textele descriptive: asa cum, pentru a citi o descriere de Hogas, trebuie sa stii alfabetul, tot asa, pentru a descifra o harta, o diagrama ori o fotografie, ar trebui sa fi invatat in prealabil un alfabet iconic.
Desigur, semnele din care e alcatuita o descriere de Hogas sunt foarte diferite de cele utilizate de un pictor figurativ, ori de cele pe care, dupa unii, le descifram intr-o fotografie: prezinta o (oarecare) asemanare cu ceea ce ele reprezinta. Similitudinea ar putea fi foarte vaga (vagul aceesta il determina, va amintiti, pe Wittgenstein sa faca urmatoarea cugetare: "Consideram fotografia, imaginea de pe perete, drept obiectul insusi (barbatul, peisajul etc.) pe care il reprezinta. Nu era deloc obligatoriu ca lucrurile sa stea asa. Ne putem cu usurinta imagina oameni care nu ar avea tipul acesta de relatii cu imaginile de felul acesta. Oameni care, de pilda, ar fi dezgustati de fotografii, caci o figura lipsita de culori, ori chiar o fata de dimensiuni reduse i-ar frapa prin ceva inuman"), dar, oricum, intretine cu obiectul o relatie pe care cuvintele sunt incapabile sa o aiba, lucru deosebit de clar, pare-se, in tabloul lui Magritte: cuvantul "pipe" din "Ceci n'est une pipe" nu aduce defel cu o pipa, pe cand figura de deasupra propozitiei o face.
Infirma oare iconicitatea semnelor din care e alcatuita imaginea fotografica ori picturala teoria conform careia ele fac parte dintr-un "alfabet"? Ce a facut oare Magritte in partea de jos a tabloului? A scris propozitia "Ceci n'est une pipe"? Sau a pictat propozitia cu pricina? Cel inclinat sa spuna ca Magritte a pictat (bizuindu-se, de pilda, pe analiza unui grafolog care a stabilit ca nu acesta este scrisul lui Magritte), va trebui sa accepte ca un pictor nu utilizeaza (ori nu utilizeaza intotdeauna) semne conventionale, caci, cel putin in cazul de fata, intre reprezentare si reprezentat, intre litera pictata si litera pe care o reprezinta, nu exista nici o diferenta. Sau, oricum, seamana cu ceea ce reprezinta.
Putem transpune aceasta discutie la fotografie. Sa spunem ca nu am nici un exemplar tiparit din Hogas si ca, in schimb, am un set de fotografii cu paginile cutarei editii tiparite. Este clar ca nu am nevoie de nici un cod pentru a interpreta ceea ceea ce vad in fotografie drept ceea ceea ce as fi vazut daca as fi avut exemplarul fotografiat. De cod am nevoie doar daca, in virtutea asemanarii dintre ceea ce vad in fotografie cu caracterele fotografiate, vreau sa citesc cartea lui Hogas cu ajutorul fotografiilor (am adoptat aproape pozitia lui Kendall Walton).
Iata cel putin un caz in care nu am nevoie de un cod de interpretare cand privesc o fotografie. Or, asa cum vederea unui corb care, fiind corb, are totusi penele albe, infirma teoria care spune ca toti corbii, pentru a fi corbi, trebuie sa aiba penele negre, cazul de mai sus infirma teoria caracterului conventional al imaginii fotografice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
