Cum isi omoara timpul tinerii din ziua de azi? Aceia, desigur, care nu isi doresc sa participe la reuniuni de felul celor puse pe roate de recent disparutul Papa. Aceia care nu infunda bibliotecile, nu participa la reuniuni stiintifice, festivaluri de literatura ori olimpiade internationale.
Ma intorceam de la tara impreuna cu Ana mea cand, cu mult inainte de intrarea in oras, fui silit sa incetineasc, caci o coada uriasa de masini se formase, doar cativa nesimtiti iesira din coloana si depasind ca niste neciopliti ce erau. Era un ambuteiaj in toata regula, se inainta cu a-ntaia, cu dese opriri. Ipoteza unui accident era cea mai la indemana, Anei chiar i se paru ca zareste silueta unei ambulante, la un moment dat. Apoi, prezenta unui numar nemaivazut de autoturisme de toate felurile, multe cu numere de alte judete, ba chiar de alte tari, parcate de o parte si de alta a bulevardului, prezenta unui mare numar de tineri si tinere care flanau grupuri-grupuri pe trotuare, in toata zona aeroportului, ca si prezenta catorva politai, ii ajutara sa descopere adevarul: toata aceasta agitatie era provocata de o decizie a conducerii aeroportului international Cluj-Napoca, devenita subiect al unei stiri-bomba pentru flitingaii nascuti cu volanul in mana, pentru care primele sunete rostite n-au fost nici mama, nici tata, ci "Ti-diit", si anume ca s-a dat liber la concursul de masini, care urma sa se desfasoare, de acum inainte, legal, in fiecare sambata noaptea, pe pista aeroportului, iar nu pe te miri ce drumuri izolate, in conditii precare, fara asistenta medicala, fara concursul fortelor de ordine s.cl.
Iata-i, asadar, pe tinerii nostri infipti la volan, cu privirile scanteind si sangele clocotind, cu dumneaei à droite si cu doi-trei sustinatori agitati pe bancheta din spate, aliniindu-se la start, turand motoarele la maximum, nervosi nevoie mare in asteptarea semnalului pornirii in cursa vietii lor, care pentru cei mai multi va sfarsi lamentabil, dar "Ce cursa, domnilor, ah, ce cursa!".
"Asta o fi poezia vietii lor", zisei apasand pedala acceleratiei bucuros ca am iesit din ambuteiaj. "Asta-i poezia vremurilor noi", imi intari Ana spusele.
Caci eu cred ca Dumnezeu a avut grija sa puna in fiecare dintre noi un graunte de poezie. Dar e o enigma neexplicata disparitia sa - care ar putea fi asemanata cu disparitia unui rau in desert, daca n-am sti ca acela are toate sansele sa reapara undeva, oarecandva, dupa o ratacire prin labirintul subpamantean - sau devierea sa in forme ca aceea despre care tocmai facui vorbire.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
