Atmosfera misogina si patriarhala care caracteriza imperiul tarist s-a perpetuat si in era sovietica, in pofida optimismului declaratiilor oficiale. In 1930, Partidul Comunist din Uniunea Sovietica proclama, cu referire la statutul inferior al sexului frumos in societate, ca "problema femeii" a fost "rezolvata".
Emanciparea femeii, parte a proiectului de rasturnare a intregii ordini sociale, a fost promovata de sus, prin intermediul unui "feminism de stat".
Dupa preluarea puterii in urma loviturii de stat din octombrie 1917, bolsevicii au garantat prin Constitutia din 1918 egalitatea deplina dintre cele doua sexe si au inclus-o in guvernul lor pe Alexandra Kollontai, comisar al poporului pentru Asistenta Publica, singura femeie de la varful ierarhiei sovietice.
Alexandra Kollontai (1872-1952), celebra in epoca pentru libertinajul ei ostentativ si pentru ca se declara fara rezerve adepta amorului liber, a fost prima femeie numita vreodata in functia de ambasador.
Ea considera ca adversarul cel mai aprig al femeii in Rusia era "moralitatea conventionala si conceptia conservatoare despre casatorie". In incercarea de a pune capat prejudecatilor "mic-burgheze", Kollontai a promovat imaginea unei femei de tip nou - singura, independenta, educata si liberala.
Alexandra Kollontai era fiica unui general tarist influent si fusese atrasa din tinerete de utopia marxista. S-a casatorit si a divortat la o varsta frageda, iar in vremea primei conflagratii mondiale, perioada pe care a petrecut-o in exil, s-a alaturat bolsevicilor.
In 1918, a fost trimisa in Suedia, Anglia si Franta pentru a castiga simpatie si sprijin pentru noul guvern. Neintelegerile cu ceilalti membri ai executivului bolsevic - intre altele, Kollontai s-a opus ratificarii tratatului de la Brest-Litovsk - au determinat-o sa demisioneze.
Alexandra Kollontai a jucat un rol important in animarea "Opozitiei Muncitoresti", un grup din care facea parte si Aleksandr aliapnikov si care preconiza trecerea in sarcina sindicatelor nu numai a gestiunii, ci si a conducerii intregii productii si "sindicalizarea statului", pentru a pastra vie "legatura cu masele muncitoare organizate in sindicate".
Aceste idei au fost insa respinse la Congresului al X-lea bolsevic, din martie 1921, care a interzis orice grupare de opozitie si orice deviatie sindicalista in cadrul partidului. Lenin insusi a dat tonul in a doua zi a lucrarilor: "N-avem acum nevoie de opozitie, tovarasi!".
In 1922, Kollontai a fost trimisa consilier in cadrul legatiei sovietice din Norvegia, pentru ca un an mai tarziu sa fie numita ambasador.
Din 1922 si pana in 1945, cand a demisionat din motive de sanatate, Kollontai a fost practic exilata, in timp ce opiniile ei despre statutul femeii erau ironizate si marginalizate chiar in URSS, unde se revenise la moravurile traditionale.
In 1936 a fost interzis avortul, care fusese tolerat anterior, dar acum devenise contrar principiilor socialiste. Kollontai a fost nevoita sa se conformeze liniei politice a lui Stalin, dar a supravietuit cumva vremurilor de epurari si teroare, ramanand "en poste" - o veritabila performanta.
In 1953, Ivan Maiski, fost ambasador al URSS la Londra, a marturisit in timpul unui interogatoriu ca fusese recrutat ca spion britanic de catre Churchill in acelasi timp cu Kollontai, care murise insa in 1952.
O moarte care a scutit-o probabil de neplacerile unei anchete previzibile in contextul noului val de teroare din ultimele zile ale lui Stalin.
In calitatea ei de ambasador al Uniunii Sovietice, Alexandra Kollontai a fost cea care a purtat discutii la Stockholm (noiembrie 1943 - iunie 1944) cu Frederic Nanu, din partea guvernului de la Bucuresti, dar si cu George I. Duca, din partea opozitiei, pentru stabilirea conditiilor de armistitiu care sa permita Romaniei o iesire acceptabila din valtoarea celui de-al doilea razboi mondial.
Din 1946 si pana la moartea sa, in 1952, Kollontai a fost consilier al Ministerului Afacerilor Externe al URSS.
Ca ambasador in Norvegia si, ulterior, in Suedia, ca delegat al Moscovei la Liga Natiunilor sau ca negociator al tratatului de pace sovieto-finlandez din 1940, Kollontai a servit cu profesionalism si loialitate interesele Uniunii Sovietice, iar activitatea ei diplomatica a fost in general caracterizata drept una de mare finete.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
