O minunată vacanţă în Grecia - mai exact în Halkidiki - m-a dus la câteva reflecţii.
Cea mai importantă dintre ele este aceea că sfârşitul lumii e departe. Cel puţin sfârşitul provocat de noi, oamenii, căci dacă Dumnezeu decide că momentul e mâine, asta e. Lumea pe care o vedem la televizor şi pe care o luăm drept arhetipală este doar un mozaic de cazuri clinice, de aberaţii, de excepţii. Cea mai mare parte a Pământului acesta care are, totuşi, jumătate de miliard de kilometri pătraţi, şi covârşitoarea majoritate a celor şase miliarde de pământeni n-au nicio tangenţă cu ştirile de la ora 5, 6, 7 şi oricare alta. Nu-i mai puţin adevărat că nu ştim aproape nimic (şi nici nu ne interesează) despre locurile din lume în care au loc cu adevărat tragedii de mari dimensiuni, în special în Africa. Una peste alta, trăim într-o lume virtuală, creată şi întreţinută de presă, în special de televiziuni. Cea mai mare parte a lumii reale nu-şi găseşte locul în această reprezentare virtuală şi extrem de restrictivă.
A doua concluzie la care am ajuns traversând Bulgaria, Grecia, dar şi bucata de Românie de la Bucureşti la Giurgiu (adăugată unui superb periplu de o săptămână în Ţinutul Secuiesc) este că mondiala criză economico-financiară este un joc pe calculator. În primul rând că - aici, ca şi în toate celelalte reprezentări ale noastre şablonarde - "mondial" înseamnă, de fapt, Europa, Statele Unite şi, eventual, Japonia. Habar n-avem (şi nici nu ne interesează) ce se-ntâmplă cu uimitoarea Brazilie, ne mirăm cu scepticism de ceea ce auzim despre China şi avem zero informaţii despre materializarea crizei în Bolivia, Jamaica sau Maroc.
Nu susţin, Doamne fereşte, că jocul ăsta pe calculator, un fel de Monopoly la scară mare, cu bani virtuali scăzuţi de la unii şi adăugaţi la alţii, nu are şi o componentă reală, palpabilă, dureroasă, periculoasă. Doar există oameni dependenţi de jocurile pe calculator, bolnavi de aşa ceva în mod cât se poate de concret. Dar există alţii care se joacă doar ocazional, unii care folosesc calculatorul fără să joace niciun joc şi, mai ales, există foarte mulţi oameni pe planetă care n-au calculator deloc. Ar fi interesant de explicat unui somalez cum e cu creditele subprime...
M-am mai convins, străbătând Bulgaria şi Grecia, că atât poluarea, cât şi suprapopularea sunt gogoşi umflate cu pompa. Nu inventate, dar umflate. Şi Grecia, şi Bulgaria, abundă în peisaje care par necălcate de piciorul omului, natură sălbatică, verde crud, dacă n-ar fi şoseaua ai zice că te-ai rătăcit pe un continent necunoscut. Parafrazând bancul românesc, amândouă sunt şi frumoase, şi nelocuite. La urma urmei, cam câtă poluare e în pădurea amazoniană (şapte milioane de kilometri pătraţi) sau în Antarctica (14 milioane kmp)? Hai să nu mai reducem lumea la lumea noastră.
În fine, bătând nordul Greciei în toate direcţiile, pe sute de kilometri, poposind în strălucitorul şi uriaşul Thessaloniki, dar trecând sau oprindu-ne şi prin orăşele de jucărie şi sate de câteva case, am ajuns la credinţa că Grecia nu va fi salvată (în sensul în care discutăm noi despre asta), pentru că nu vrea să fie salvată şi nu are nevoie să fie salvată. Eventual o să ne salveze ea pe noi! Vorbim despre patru milenii de civilizaţie, e de-a dreptul ridicol să-ţi închipui că un asemenea spaţiu sacru al omenirii ar putea fi distrus de capriciile, imperfecţiunile şi dobitociile unui sistem creat cu mult după Democrit şi Platon. Cred că am înţeles acum ce se află în spatele unor exclamaţii de tipul "E altă lume!", pe care obişnuim să le lansăm de fiecare dată când vine vorba despre Orient - iar Grecia are mult din înţelepciunea şi filozofia orientală. Da, e altă lume, dar ştiţi de ce? Pentru că ei nu sunt obsedaţi de acumulare şi dezvoltare. Grecia e o ţară care - în criză, ca şi-n vremuri bune - trăieşte din turism; dar 90% din ţărmul grecesc nu este încă exploatat, există mari şi frumoase plaje publice, adică la dispoziţia oricui, gratis, amenajate sau nu, departe de orice resort turistic, la Petralona se vizitează gratis o superbă peşteră (filigrane de piatră, un vis), gratis e şi accesul în muzeul adiacent, ba chiar şi transportul cu autobuzul până la peşteră şi, în spiritul aceleiaşi atitudini, în ţara străbătută de sute de mii de maşini venite de peste graniţă nu există vignetă auto!
Imaginea comună, părerea pe care am auzit-o la mai toţi românii cu care am vorbit despre Elada contemporană este aceea că grecii muncesc cam puţin, petrec cam mult, nu-şi plătesc taxele şi, în consecinţă, "îşi merită soarta".
În clipa asta sunt foarte nesigur că soarta lor e chiar aşa îngrozitoare şi, riscând să vă scandalizez, întreb: Dar dacă ei au dreptate?
tczarojanu@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
