Director general al trustului de presa Publicatiile Flacara, gazetar, autor al unor volume de versuri, eseuri, interviuri, George Arion se prezinta - in acest dialog purtat cu putine zile inainte de ziua sa de nastere, 5 aprilie - in ipostaza de... romancier politist.
- Afirmi ca romanul politist e un subiect palpitant. De ce?
- In primul rand, pentru ca nici pana in ziua de azi nu s-a terminat cearta intre cei care sustin ca romanul politist e literatura si adversarii lor.
- Tu ce parere ai? E literatura?
- Depinde de cine e autorul.
- Eu vorbesc serios.
- Chiar daca uneori am umor (mi l-am mai pierdut de cand te cunosc!), si eu sunt cat se poate de serios. Daca autorii se numesc Chandler, Hammett, Agatha Christie, Simenon, Boileau-Narcejac, Patricia Highsmithe, Mary Higgins Clark, Conan Doyle, Chesterton, Cain, Amila, Chase, Spillane, de Cars, DeMille, Japrisot, Francis, Forsythe, Le Carre, Grisham, Case, Easterman, Gifford, am ferma convingere ca operele lor apartin literaturii. Ei "interogheaza" fiinta umana si cauta sa-i afle misterele. Daca e insa vorba despre un Gerard de Villiers, de exemplu, avem de-a face cu maculatura. Nu-mi place suspansul de dragul suspansului.
- N-ai pomenit nici un autor roman.
- Da? Nu mi-am dat seama.
- Despre tine au scris cu simpatie critici literari importanti - Crohmalniceanu ("Cu George Arion incepem sa avem si noi roman politist autohton"), Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Dana Dumitriu, Al. Dobrescu, Alex. Stefanescu, mai tinerii Ioan Buduca, Dan C. Mihailescu, Tudorel Urian, scriitori ca Fanus Neagu, Gheorghe Tomozei, gazetari ca Octavian Andronic, Ion Cristoiu... Ai fost comparat cu Chandler, cu Cheyney, cu San Antonio...
- Lista "simpatizantilor" mei e mai lunga. As mai mentiona-o doar pe Daniela Zeca, autoare a unei lucrari de doctorat despre romanul politist romanesc, in care e inclusa, ca un "studiu de caz", o analiza a romanului meu Atac in biblioteca. Unii insa, ca Miron Beteg, au afirmat despre mine ca am "un minim talent".
- Si care e adevarul?
- Adevarul l-a exprimat Horia Matei in cartea sa Literatura si fascinatia aventurii: "Lucrarile lui George Arion au meritul incontestabil de a fi trezit critica din amorteala ei (in general infatuata sau usor condescendenta fata de productiile genului)".
- Ajungem din nou la cearta despre care ai amintit la inceputul discutiei.
- Nu vad de ce un roman plicticos, un volum de versuri insipide sunt literatura, iar o carte pasionanta de P.D. James e tratata "de sus". Prin alte parti, in SUA de pilda, un policier ca Necropolis e socotit cea mai fascinanta fresca realizata vreodata orasului New-York.
- Ai citit, cu siguranta, multe carti politiste.
- Am citit si mai multa literatura de alt gen si nu numai literatura. Am ajuns la o chestiune delicata: multi cred ca autorii de romane politiste sunt niste inculti, niste primitivi, niste insi care inventeaza doar actiuni cu un deznodamant neasteptat, si carora, in cel mai bun caz, li se recunoaste aceasta abilitate de a crea enigme. Nimic mai fals! Marii autori ai genului au o educatie culturala solida, au absolvit uneori scoli cu faima, au acumulat o experienta de viata importanta, au avut profesii nu prea la indemana oricui inainte de a se apuca de scris, ba mai mult, au si capacitatea de a medita asupra destinului operei lor sau a altora ca niste veritabili teoreticieni literari - vezi cazul Chandler, cazul Boileau-Narcejac.
- Exista niste tipare ale romanului politist?
- De la Poe - hai sa incepem cu el -, se tot incearca descoperirea si statuarea acestor tipare. Daca intr-adevar ele ar exista, moartea genului ar fi iminenta. Din fericire, fiecare perioada inventeaza o alta "reteta". Romanul politist se supune si el "metamorfozelor", ca sa folosim termenul lui Alberes - iata, citesc si teoreticieni literari, nu-s chiar "venit cu pluta prin conducta", ca sa ma exprim ca unul dintre personajele mele.
- Poti sa fii si mai explicit?
- Pot. Nu demult, mi-a cazut in mana romanul Almost Blue al unui tanar scriitor italian, Carlo Lucarelli. Exceptional! O scriitura alerta, moderna, care n-ar fi fost posibila in urma cu doua-trei decenii. Dar nu numai stilul e insolit; insasi actiunea e neobisnuita - un orb descopera un criminal in serie cu ajutorul Internetului. Iata cum romanul politist se adapteaza "din mers" la exigentele timpului nostru - mult mai dinamic ca odinioara - si ii inregistreaza emblemele.
- E un gen "cameleonic".
- Inteleg aluzia. Am scris, la sugestia ta - sugestie am zis? mai curand somatie! -, romanul-foileton Cameleonul, gazduit chiar in acest ziar de tinuta occidentala - n-o spun ca sa te "perii" -, sub presiunea de a preda saptamanal cate un episod de vreo 14-15 mii de semne. Cand a aparut primul episod m-am bucurat o secunda; dupa care, brusc, m-a cuprins angoasa: nu mai aveam nimic scris, nu stiam ce se va intampla in continuare cu eroul meu, ce intamplari va traversa, care-i va fi destinul. Din fericire, sunt inspirat cand asupra mea pluteste amenintarea termenului de predare. De altfel, tot sub o astfel de "presiune" am sustinut, saptamanal, aproape doi ani, in suplimentul TV al ziarului Ziua, o rubrica de povestiri politiste - 99 dintre ele vor aparea in curand sub titlul Anchetele unui detectiv singur. Ambele experiente au fost fabuloase.
- Eroii tai sunt uneori gazetari.
- Unul dintre ei chiar la Flacara, unde lucrez si eu. E si normal - scriu despre ceea ce cunosc mai bine. Si nu spun o noutate - profesia de ziarist seamana uneori cu aceea de anchetator. Investigatiile pe care le face il plaseaza in diverse medii, il ajuta sa cunoasca multi oameni, relatiile cu ei devenind cateodata conflictuale, ba chiar primejdioase.
- Dupa cartile tale s-au facut doua filme, un serial de televiziune...
- Dupa cartile multor autori de romane politiste s-au facut filme sau seriale de televiziune de mare succes. E o dovada ca genul are resurse puternice, e viabil, deloc in decadere. Iti aduci aminte, Durrenmatt a scris minunata nuvela Fagaduiala si i-a pus subtitlul "Recviem pentru romanul politist". Sub titlul romanului meu Detectiv fara voie, eu am scris "Laudatio pentru romanul politist", avand o incredere deplina in viitorul acestui gen. Dar mai e ceva. Pornind de la o carte de-a mea, am realizat un libret de opera care a inspirat-o pe compozitoarea Liana Alexandra; opera s-a prezentat si in cadrul Festivalului "George Enescu", in l988. Are o muzica superba! E, probabil, prima "opera politista" din lume. Pacat ca nu se monteaza din nou!
- De ce te-ai lansat in "aventura" de romancier politist?
- Totul a pornit de la un pariu. A devenit insa ceva profund.
- Dar ce vrei sa exprimi in aceste romane?
- Ceva extrem de simplu: ca Raul nu are decat victorii efemere. Intotdeauna vor exista oameni care nu vor accepta faradelegea, hotia, minciuna, violenta, crima, dorinta de a-i aservi pe ceilalti printr-o putere necontrolata, ticaloasa si vor incerca sa li se opuna riscandu-si chiar viata. Astfel de eroi am propus si voi continua sa propun cititorilor mei.
- Si chiar nu vrei sa pomenesti nici un alt nume de autor roman care a ilustrat genul politist?
- Am sa amintesc doar numele Rodicai Ojog-Brasoveanu. A fost ceea ce eu numesc o "profesionista"; zilnic statea la masa de scris si asternea macar cateva randuri. Admir astfel de scriitori care renunta la tot pentru a crea. N-am fost in relatii apropiate, dar disparitia ei m-a descumpanit. M-am simtit mai singur. Confortul meu interior ar spori daca as sti ca exista multi autori romani care confera stralucire genului politist. Fiindca sunt un adept al competitiei si al concurentei. Si am incredere in inflorirea romanului politist romanesc, intr-o vreme in care numai daca rasfoiesti ziarele dintr-o saptamana ai zeci de subiecte. Tinerilor le apartine succesul eclatant pe care il va cunoaste acest gen. Si chiar daca ei se vor uita, poate, condescendenti, la stradania mea, ca la aceea a unui "pionier", eu le salut de pe acum izbanda.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
