Ziarul de Duminică

Anchete la Philobia/ de Ziarul de duminică

Anchete la Philobia/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

04.05.2012, 00:05 77

Gillian Tett - Aurul nebunilor. Mafia de la JP Morgan: din culisele elitei finanţelor de pe Wall Street. Traducere din limba engleză de Dorina Oprea. Mulţi dintre noi ne-am scărpinat în cap (ori mai degrabă ne-am smuls părul, ca să fim mai exacţi) încercând să înţelegem cine, ce, unde, cum şi când a declanşat marea cădere financiară în care ne aflăm. Răspunsurile au fost rare şi explicaţiile, înţesate cu termeni financiari abstracţi, greu de înţeles.

Gillian Tett, jurnalistă la Financial Times, are remarcabilul dar de a face şi cel mai neexperimentat cititor să înţeleagă o întreagă serie de termeni economici complicaţi. "Aurul nebunilor" prezintă, într-un limbaj accesibil, manevrele «banking-ului din umbră», prin care geniile ingineriei financiare din grupul JP Morgan au reuşit să inventeze riscul fără riscuri, permiţând pomparea unui capital enorm în economie, într-o încercare menită să aducă beneficii tuturor.
Totul s-a sfârşit când rivalii celor de la Morgan au combinat noile instrumente financiare cu nebunia creditelor ipotecare extrem de laxe, fără a lua în considerare posibilele efecte, lăsându-ne să ne zbatem în norul toxic al lăcomiei nestăvilite de legi.


Pierre Jovanovic - Anchetă asupra existenţei îngerilor păzitori
. Traducere din limba franceză de Monica Mitarca şi Liviu Dascălu. "Ancheta asupra existenţei îngerilor păzitori" abordează un subiect delicat şi, acolo unde mulţi şi-au pierdut credibilitatea, Pierre Jovanovic reuşeşte un adevărat tur de forţă, folosind instrumentele investigaţiei jurnalistice, obiective, prin excelenţă, într-un domeniu subiectiv… prin excelenţă.
Punctul de plecare al acestei anchete pentru care autorul aproape că a făcut înconjurul lumii a fost o mare nedumerire a sa: cum se face că a scăpat "ca prin urechile acului" de la o moarte sigură, ce oare l-a "împins" să se aplece la stânga cu o fracţiune de secundă înainte ca un glonţ să se îndrepte asupra lui?!
Norocul? Coincidenţa? Ori Providenţa?

Autorul mai este prezent pe piaţa românească cu marele său succes Blythe Masters - femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă.

Stephane Allix - Moartea, celălalt tărâm al vieţii. O anchetă jurnalistică la frontierele morţii. Traducere din limba franceză de Magdalena Drăguşin. Reporter de război timp de mai bine de 15 ani, Stéphane Allix este confruntat cu un eveniment teribil: în aprilie 2001, fratele său mai tânăr moare în faţa lui, pe când erau împreună în Afganistan.
Autorul nu reuşeşte să treacă peste durerea pricinuită de neaşteptatul eveniment şi, chiar dacă e ateu, caută cu disperare un semn, un contact, o ultimă ocazie de a-i spune cât de mult ţinea la el.
Raţiunea rămâne uneori fără răspunsuri în faţa durerii provocate de moartea cuiva apropiat. Iar Allix face înconjurul lumii în căutarea lor.
La sfârşitul cărţii, autorul mărturiseşte cu multă onestitate un episod tulburător: după zece ani de anchetă asupra acestui subiect atât de delicat, în plină junglă amazoniană, sub îndrumarea unui şaman, a reuşit imposibilul: un contact cu … fratele său. Doar că spiritul său raţionalist a preluat repede comanda, supunând îndoielii experienţa prin care trecea - şi năruind-o.
Să fie această mărturie doar o iluzie? Sau o experienţă reală, raportată de un jurnalist trecut prin multe - şi mai ales pe lângă moarte, pe fronturile pe care era trimis ca reporter?
Ancheta lui Stéphane Allix ne duce în cele patru colţuri ale lumii, unde întâlnim medici, cercetători, mediumi, lamas tibetani sau şamani din Amazon, realizând astfel un puzzle de mărturii şi opinii asupra uneia dintre marile întrebări existenţiale: există viaţă după moarte?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO