In primele saptamani dupa revolutia din decembrie 1989, un personaj politic important al momentului a evocat ironic"mormanul de fier vechi" al industriei romanesti. Afirmatia a starnit dezaprobari furibunde; totusi, trecerea anilor a dovedit ca omul nu a fost departe de adevar. Imbatranite, uzate fizic si moral, vechile tehnologii gafaiau obosite incercand sa tina pasul cu industria din Occident. Incet-incet, ele au fost (sau vor fi) inlocuite de o noua generatie de masini si utilaje. Cele vechi vor lua drumul cuptoarelor de topit, disparand pentru totdeauna... Acesta e cursul firesc al civilizatiei umane. Dar iata ca, in ultimii ani, in tarile puternic industrializate a aparut un curent de opinie in favoarea salvarii, macar partiale, a acestor relicve. Asa a aparut arheologia industriala.
Atelierul
Specialisti din tarile respective, alaturi de muzeografi romani, s-au reunit in aceasta toamna la Resita, in cadrul celui de al doilea "Atelier de arheologie industriala" organizat de Ministerul Culturii si Cultelor, pentru a discuta implicatiile lui practice. Problema nu e deloc simpla. Sensibilitatilor specifice ale acestei categorii patrimoniale (aparitia relativ recenta, vechimea redusa a bunurilor care o formeaza comparativ cu a altor categorii patrimoniale, politizarea discutiilor prin asocierile mai mult sau mai putin justificate cu industrializarea fortata din anii comunismului), li se adauga constrangerile bugetare cu care si asa se confrunta categoriile patrimoniale "clasice". Cu alte cuvinte, a proteja patrimoniul industrial inseamna a introduce in casa si asa stramta a administratiilor culturale un nou locatar, care trebuie hranit si ingrijit, luand de la gura celorlalti, si ei flamanzi. Merita acest efort?
De la altar la hala de productie
Specialistii sunt de parere ca, alaturi de patrimoniul religios, cel industrial este la fel de important pentru definirea spirituala a unei comunitati. La prima vedere, afirmatia suna a blasfemie. Mai mult decat atat, ei vorbesc despre instalatiile tehnice dezafectate ca despre niste "monumente", care ar trebui tratate cu tot respectul cuvenit, la fel ca rezervatiile arheologice ale unor civilizatii demult apuse. Sa nu ne grabim, insa, sa-i ironizam, ci sa consemnam obiectiv ce inteleg acesti specialisti prin "monumente industriale".
Iata o riguroasa clasificare apartinand conf. univ. dr. Rudolf Graf, de la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Aplicand criteriul tipologic, profesorul Graf include in aceasta categorie monumente ale industriei extractive feroase, nemetalifere si carbonifere (mine), monumente ale industriei prelucratoare (uzine metalurgice, topitorii, ateliere, hale de productie), monumente ale infrastructurii (cai ferate, gari, turnuri de alimentare cu apa, depozite de minereu, canale de transport, uzine hidroelectrice) si monumente ale habitatului (cartiere de locuit, spitale, cluburi, biblioteci, stadioane, sali de sport, birturi, cabane pentru uzul angajatilor, scoli si biserici). Fie si numai simpla enumerare are darul de a ne pune in garda asupra complexitatii domeniului. Si trebuie sa recunoastem ca semnalul de alarma tras de specialisti este intru totul indreptatit, patrimoniul industrial din Europa Centrala si de Est confruntandu-se in ultimul deceniu cu mari dificultati, din cauza tranzitiei abrupte la o noua ecomomie.
Situatia acestui patrimoniu in Romania este si mai dramatica, urmare a unor factori specifici, intre care as aminti: hipertrofierea echipamentelor industriale edificate in perioada anilor '70-'80, scaderea drastica a activitatii industriale in ultimul deceniu pe fondul lipsei unei strategii de perspectiva, un proces de privatizare haotic, lipsa unui cadru coerent de cercetare, inventariere si clasare a bunurilor de Patrimoniu Industrial.
Semnalul de alarma tras de specialisti avertizeaza in primul rand asupra faptului ca Patrimoniul Industrial romanesc este subreprezentat in categoriile protejate de legile patrimoniului. Dupa cum sublinia conf. dr. arh. Sergiu Nistor, de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din Bucuresti, din cele 666 obiective de patrimoniu construit de interes national prevazute in anexa III la Legea 5/2000 de aprobare a sectiunii a treia a Planului de Amenajare a Teritoriului National - Zone Protejate, doar opt sunt obiective industriale, din care patru se gasesc in Bucuresti. Din totalul de 2022 pozitii de bunuri arhitecturale ale listei monumentelor istorice din Bucuresti, doar 21 sunt ocupate de monumente de arhitectura industriala. In categoria "tezaur'" a Patrimoniului Cultural National, se aflau clasate la 1 ianuarie 2002 numai 73 de bunuri, iar in categoria "fond" - unul singur. Si, pentru a pune capac la toate, in Programul National de Restaurare nu se gaseste din 2000 pana in prezent nici un monument de arhitectura industriala. Receptia Farului de la Sulina, in 1999, a incheiat singura lucrare in domeniu din ultimii 10 ani.
"Pietre de moara" care aduc bani
Consecinta acestei ignorari o constituie protectia necorespunzatoare a patrimoniului industrial in fata pericolelor ce rezulta din asimilarea de catre marele public, dar si de catre oficialitati, a echipamentelor tehnice istorice cu fierul vechi si tratarea lor ca atare. Este curenta catalogarea la nivelul administratiei publice a complexelor industriale istorice drept "pietre de moara" la gatul colectivitatilor locale, iar a terenurilor pe care le ocupa drept piedici in calea dezvoltarii urbanistice.
Fara indoiala, un sambure de adevar exista aici. Este extrem de costisitor a pastra sub forma de exponat muzeistic chiar si un fragment de instalatie industriala. Si totusi, prin alte parti ale lumii, s-a vazut ca aceste "pietre de moara" pot aduce beneficii colectivitatilor care investesc in ele. In tari precum Germania, Anglia Scotia, Spania exista de cativa zeci de ani preocupari pentru salvarea si pastrarea unor esantioane din respectivul patrimoniu.
Conform specialistilor de aici, exista mai multe solutii pentru ca asemenea valori sa ramana in circuitul public chiar si in conditiile in care au iesit din cel economic. Prima si cea mai urgenta este inventarierea bunurilor patrimoniale tehnice, pentru a se cunoaste prioritatile atunci cand vor aparea resursele financiare. Al doilea pas il reprezinta conservarea celor mai valoroase ansambluri in starea in care s-au aflat la momentul dezafectarii, pentru ca, ulterior, sa poata fi restaurate si valorificate. In fine, cel de-al treilea pas este punerea lor in valoare prin turism, transformand cele mai reprezentative spatii in muzee, sali de expozitii sau de spectacol. Aceasta este solutia ideala, dar costurile sale au facut ca putine asemenea rezolvari sa fie consemnate la nivel european. In Romania, Ministerul Culturii se afla abia in stadiul descifrarii a.b.c.-ului acestor operatii complexe. "Atelierul" de la Resita exact acest scop l-a urmarit. Experientele prezentate aici de istorici din numeroase tari europene au fost revelatoare. Ramane sa invatam din ele si nu doar sa le inregistram cu uimire.
Faptele vorbesc: Cea mai bogata lista de patrimoniu din tara
La o distanta de 284 de ani de la startul activitatilor industriale moderne din Banatul montan si la 9 ani de la... oprirea furnalelor la Resita, ne aflam in fata unei situatii absolut paradoxale: depozitar al unei traditii industriale tricentenare, judetul Caras-Severin se confrunta cu o criza necrutatoare, desi dispune de cel mai bogat patrimoniu industrial din tara, care sta de ani de zile nevalorificat. Astfel a aparut ideea amenajarii "Parcului de Arheologie Industriala al Banatului Montan". Proiectul apartine universitarului clujean Rudolf Graf si urmareste valorificarea traditiei montanistice de habitat si cultura industriala instituita pe teritoriul actual al judetului in 1718, o data cu instalarea administratiei habsburgice. "Parcul" ar urma sa includa in circuite stiintifice si de turism cultural obiective ale patrimoniului industrial al judetului incepand cu secolul al XVIII-lea si pana in prima jumatate a secolului trecut. Aici se vor regasi instalatii ce tin de tehnica si industria taraneasca, exemplare in acest sens fiind morile de apa cu palete orizontale de la Rudaria, de pe Valea Almajului - complex unic in lume, care functioneaza in conditii optime si ilustreaza un principiu tehnic ce devanseaza cu cateva secole inventia turbinelor Kaplan. Un alt punct de atractie al "Parcului" il va constitui calea ferata Anina-Oravita, prima linie montana din tara noastra, avand o dferenta de nivel de 337 de metri. In lungime de 33,4 km, linia are 14 tuneluri, 10 viaducte si circa 100 de poduri. Ea a fost data in folosinta in 1863 si se afla in perfecta stare de functionare, zilnic trei garnituri de tren parcurgand distanta dintre cele doua orase in mai bine de doua ore. La jumatatea drumului, viaductul Jitin, cu ale sale patru arcade maiestuoase din piatra, inalte de 32 m, reprezinta o veritabila capodopera arhitecturala. Aceasta realizare inginereasca de exceptie a fost supranumita "Semmering-ul banatean", prin comparatie cu celebra linie din Austria. Diferenta esentiala dintre cele doua este data de faptul ca Semmering-ul austriac face parte din patrimoniul UNESCO, pe cand cel banatean, ca multe alte obiective romanesti, nu a intrat inca in vederile forului european. Modelul "Parcului" a fost luat din Vest, acolo unde structuri asemanatoare s-au dovedit viabile in ceea ce priveste reconsiderarea culturii tehnice si industriale din zonele respective: Ruhr in Germania, Ironbridge Gorge in Anglia, Ducs de Lorraine in Franta, Catalonia in Spania -, ducand la revitalizarea regiunilor defavorizate din punct de vedere economic si social ca urmare a incetarii activitatilor industriale.
Arhitectura de fier a Bucurestilor
Daca Parisul se mandreste cu broderia metalica a Turnului Eiffel, si Bucurestii au traditii stralucite in ceea ce priveste arhitectura din fier, cele mai importante realizari de aceasta natura fiind halele comerciale, garile, pasajele comerciale pietonale, podurile. Unele dintre aceste constructii centenare au fost date la topit; altele au supravietuit, depunand marturie asupra frumusetii respectivelor arhitecturi, adevarat filigran in metal. Sa ne imaginam un circuit turistic bucurestean cu aceasta tema, care incepe in Gara Filaret, prima construita in Bucuresti, continua cu Gara de Nord, ridicata la sfarsitul secolului al XIX-lea si finalizata in 1933, apoi cu impunatoarele pasaje comerciale de pe Calea Victoriei - Vilagros si Englez -, pentru a se incheia la Halele Traian si Matache. Doar aceste doua piete comerciale au mai ramas in picioare din cele 10 care existau in Bucuresti, restul au intrat in cuptoarele otelariilor, la fel ca o alta bijuterie metalica a Capitalei, Podul Grant, din care ar fi meritat pastrat macar un tronson. Si totusi, din punct de vedere al arhitecturii in fier, Bucurestii continua sa ramana un muzeu in aer liber. Incepand cu deceniul al patrulea al sec. XIX, un numar important de producatori de constructii din fier au introdus si raspandit feroneria in stil francez la locuintele bucurestene (copertine, marchize, sarpante). Rezultatele acestei productii au supravietuit pana astazi. Valoroasa traditie autohtona trebuie salvata de la pieire. Solutia valorificarii sale turistice, cu un efort financiar minim, este sugerata de un studiu al arh. Liviu Gligor, de la Universitatea de Arhitectura din Bucuresti. El pledeaza pentru conservarea halelor si pasajelor prin mentinerea functionalitatii initiale, proprietarii asigurand astfel si protejarea constructiilor. Iata un subiect de meditatie pentru edilii Bucurestilor.
Muzeul de locomotive
Locomotivele sunt, fara indoiala, simbolul Resitei. La 4 septembrie 1872, atelierele din Resita ale societatii STEG au realizat prima locomotiva fabricata in spatiul sud-est european. A urmat un drum lung de noua decenii, la capatul caruia bilantul uzinei resitene inregistra 1461 de locomotive cu abur. O imagine concentrata a acestor preocupari o ofera Muzeul de Locomotive in aer liber din Resita, inaugurat in urma cu 30 de ani. Se pastreaza aici 16 locomotive, intre care si prima fabricata pe teritoriul Romaniei (in 1872), una din cele doua locomotive forestiere produse in 1925 (prima care a folosit aburi supraincalziti), celebra locomotiva 150.000, de tipul careia a fost si cea de a 1.000-a locomotiva resiteana. Muzeul demonstreaza ca arheologia industriala nu este, totusi, o himera. O unda de optimism adie din orasul de pe malul Barzavei.
Viitorul In trecut: Cei care au invins gravitatia...
Pana in urma cu trei ani, o constructie geniala continua sa functioneze in Romania. Instalatii similare se puteau numara in restul lumii pe degetele unei singure maini. Este vorba despre Planul Inclinat de la Comandau, judetul Covasna, zona unde cea mai importanta sursa de venit a populatiei o constituie exploatarea lemnului.
Aici, in anii '80 ai secolului al XIX-lea, intreprinzatorul budapestan Horn David a avut initiativa inceperii exploatarii industriale a padurilor. In 1888 si 1889 au fost infiintate primele fabrici de cherestea, iar in 1890 - calea ferata pentru uz industrial. Intreprinderile erau electrificate, intre ele existand legatura telefonica. O parte componenta a intregului sistem de exploatare forestiera o reprezinta Planul Inclinat sau, cum il numesc localnicii, "Siclaul" - instalatie deosebit de ingenioasa, conceputa de firma "Obach" din Viena.
Data exacta a construirii acestuia nu se cunoaste, insa in anul 1890 Planul Inclinat fusese deja inaugurat. El asigura transportul unor materiale, in principal masa lemnoasa, incarcate in vagonete ce se deplasau pe sine pe o distanta de 1232 m, cu o diferenta de nivel de 327 m, fara a se folosi vreun mijloc de tractiune. Deplasarea vagonetelor se realiza prin utilizarea energiei degajate de coborarea platformei incarcate cu material lemnos, care tragea, printr-un cablu gros, platforma de jos, mai usoara. Pe la mijlocul traseului, platformele se ocoleau, la capatul de sus fiind instalat un sistem de franare a cablului. Ajunse la extremitati, vagonetele erau coborate de pe platforme si atasate garniturii trenului forestier, care se indrepta de la Comandau spre gara Covasna. Partea de sus a Planului Inclinat se afla la o altitudine de 1113 m, iar mjlocul acestuia, "cumpana", la 1068 m.
Pe langa avantajele economice evidente ale acestui sistem de transport gravitational, el era si ecologic - printre cele mai silentioase si nepoluante. Conectat la o retea de transport industrial de circa 200 de km, prin care se realiza legatura intre Covasna, Nehoiu, Muntii Vrancei si Intorsura Buzaului, Planul Inclinat si-a dovedit in timp eficienta economica si utilitatea publica. El a functionat pana in toamna anului 1999, lovitura de gratie fiind data de furtuna ce s-a abatut asupra zonei si care a distrus mii de hectare de padure. In aceste conditii, administratorul actual al Planului Inclinat (Societatea BRAFOR S.A. Brasov) nu mai este interesat in a-l mentine si exploata.
Va fi si el dat la topit? "Ar fi mare pacat, deoarece ar putea fi extrem de usor de transformat in obiectiv turistic, oferind vizitatorilor, cu mici investitii, divertisment cultural si servicii de agrement", este de parere Valeriu Cavruc, directorul Muzeului Carpatilor Rasariteni.
Sa mai adaugam si faptul ca linia ferata poate fi amenajata si folosita in interes turistic, in prezent intre Covasna si Comandau singurul drum de acces fiind unul forestier. Un investitor inteligent isi poate da imediat seama ca are la dispozitie o "mina de aur" care asteapta sa fie exploatata. Cine este dispus sa investeasca la Comandau, acolo unde forta gravitationala a fost invinsa?
Alternative: Turnurile de apa ale Timisoarei
De-a lungul istoriei sale, Timisoara a avut mai multe turnuri de apa. Cel dintai dateaza din prima jumatate a secolului al XVI-lea, al doilea - din anul 1732, cand se pune in functiune prima instalatie mecanica de obtinere a apei potabile.
Au trecut ani de cautari pentru a gasi o rezolvare cat mai avantajoasa a alimentarii cu apa a urbei. Dupa o documentare tehnica europeana, ing. Stan Vidrighin a proiectat Uzina de Apa, care rezolva favorabil problema. In componenta acesteia au fost construite doua castele de apa de 500 mc fiecare: unul in cartierul Fabric (1912-1914), altul in Iosefin (1913-1914). Aceste turnuri exista si astazi, ele constituind o mandrie a orasului de pe Bega, gratie liniei lor arhitectonice zvelte - moderna in ciuda trecerii timpului -, dar, in acelasi timp, un motiv de ingrijorare pentru edili.
Turnurile sunt realizate din beton armat, solutie care, conform specialistilor in rezistenta materialelor, la un secol de la "punerea in opera" ar putea sa prezinte probleme. In aceste conditii, din ratiuni de securitate, s-ar putea ajunge - ca o varianta extrema - chiar la demolarea superbelor constructii. Cei care s-au gandit la o alternativa preventiva au fost doi ingineri, profesori la Universitatea Politehnica timisoareana, Marius Mosoarca si Ion Constantin, prezenti la "Atelierul" de la Resita cu un spectaculos si ingenios studiu, dupa o idee a tanarului arhitect Sorin Tamas, ce vizeaza reconversia acestor turnuri de apa in spatii cu destinatie culturala.
Inginerii timisoreni au oferit, cu metode moderne de calcul si proiectare, o serie de solutii ingenioase pentru reabilitarea constructiilor centenare si au demonstrat ca ele pot fi redate circuitului social prin reamenajarea spatiului interior astfel incat acesta sa adaposteasca birouri pentru firme, dar si spatii generoase pentru sali de expozitii sau pentru alte destinatii culturale. De unde finantare? Autorii studiului spera sa se racordeze la un proiect mai amplu de reabilitare a Canalului Bega, realizat de municipalitate impreuna cu investitori olandezi. Cele doua turnuri de apa centenare ale Timisoarei pot fi readuse la viata
Opinii
Trecutul industrial reprezinta o mostenire pentru viitor. Afirmatia este valabila pentru oricare tara, indiferent de potentialul sau economic. Din pacate, in cele mai multe locuri se asteapta ca statul, autoritatile regionale sau cele locale sa joace un rol decisiv in acest proces, prin recunoasterea oficiala a patrimoniului industrial. Va asigur ca nimic nu este mai fals decat a astepta totul de la declararea oficiala a necesitatii apararii acestui patrimoniu. Lipsa de bani pentru cultura se manifesta chiar si in tarile bogate ale Europei; de aceea, lupta pentru salvarea si valorificarea patrimoniului industrial trebuie sa se bazeze mai mult pe initiative venite de jos, decat pe promisiunile, adesea desarte, ale oficialitatilor - Louis Bergeron, presedinte de onoare al Comitetului International pentru Conservarea Mostenirii Industriale, Franta
Am incercat in anii din urma sa schimbam filosofia de abordare a problematicii monumentelor istorice, integrand conceptul modern de "patrimoniu tehnic" celui de acum clasic de "patrimoniu cultural". El reprezinta o foarte importanta resursa economica, de turism, folosita insuficient de industria culturala. Filmele de actiune, marile concerte de toate tipurile se organizeaza astazi in numeroase tari ale lumii in uzine parasite si amenajate ca atare. Aceasta schimbare de atitudine este profitabila inclusiv din punct de vedere economic, deoarece a demola cladiri, a topi instalatii sau masini este, adesea, mai scump decat a le conserva. Problema se pune cat de bine inteleg comunitatile locale acest lucru, cat de rational si cat de ascultat este grupul de impact, cat de repede reusim noi sa renuntam la prejudecati. Suntem datori sa modificam conceptul de muzeografie, caci muzeul nu mai poate ramane in formele sale paseiste, traditionale. Avem in prezent in Romania 42 de muzee tehnice si vom mai deschide zece in urmatorii ani. Concomitent, va trebui sa extindem formele demonstrative, interactive, care pot gasi in industrie, in utilaje, in arheologia industriala infinite posibilitati de demonstratie -
Ioan Opris, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor
Comisia Regala pentru Monumentele Vechi si Istorice a Scotiei a luat fiinta in 1908 dar, pana in anii '50, a avut dreptul sa inregistreze numai monumente anterioare anului 1707. In acest fel, patrimoniul industrial al Scotiei a fost exclus sistematic din programele nationale de clasare, abia dupa 1960 beneficiind de atentia meritata. In acel moment, am inceput sa inregistram - prin fotografii, aero-imagini, desene - unitatile tehnice care inca mai functionau (fabrici, ateliere, locomotive, nave etc). Marele nostru esec l-a constituit industria miniera, unde in intervalul 1947-2000 au fost dezafectate circa 300 de mine. Dintre acestea, doar foarte putine am reusit sa le clasam "retrospectiv". In prezent, nici o mina veche nu mai functioneaza in Scotia, dar pentru a oferi posteritatii informatii despre acest capitol esential al industriei noastre vom amenaja un Muzeu al Mineritului Scotian - Miles Oglethorpe, membru al Comisiei Regale pentru Momumente Vechi si Istorice, Scotia
Minele din Aljustrel (Portugalia) fac parte, din punct de vedere geologic, din "centura iberiana de pirita" (sudul Peninsulei Iberice). Mostenirea industriala a acestor mine ramase din timpul Imperiului Roman este cunoscuta de istoricii si arheologii epocii clasice gratie descoperirii a doua tablite de cupru care consemnau legiferarea extragerii si comercializarii minereului. In ciuda dovezilor arheologice si a importantei monumentelor industriale din sec. XIX si XX, acest patrimoniu local nu a fost apreciat si prezervat, desi peisajul miner se modifica o data cu trecerea anilor, atat geografic, cat si tipologic. Conservarea si valorificarea patrimoniului minier al sitului poate oferi referinte si informatii importante pentru reconstuctia identitatii locale. Avem cu totii monumentele noastre de suflet, dar acestea sunt nu numai bisericile, ci si monumentele muncii noastre - Helena Alves, cercetator, Institutul Tehnic Superior din Lisabona
In Romania, dar si in oricare alta tara care a cunoscut importante dezvoltari economice, in vechile regiuni industrializate raman ansambluri extraordinare de peisaje tehnice. Constatam insa ca industriile si relicvele lor nu par a fi atragatoare pentru turisti, iar oamenii care traiesc acolo vor sa scape de aceste "fiare vechi". Iata de ce, pentru protejarea patrimoniului industrial, trebuie inainte de toate sa-i convingem pe localnici ca vor avea o viata mai buna pastrand mult-hulitele "fiare vechi". Acest lucru se poate realiza cel mai bine prin transformarea mostenirii industriale in retele muzeale si turistice. Prin aceste retele, banii pot curge spre zonele acoperite de "industria veche". In zona de nord a Germaniei, exista opt astfel de muzee, corelate intre ele, iar publicul a inceput sa le frecventeze - Hans-Heinrich Rieser, Regional Geographic Donau Laender, Germania
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
