Episodul 9
13. Simteam nevoia s-o vad. Cum m-am intors in Bucuresti, am sunat-o. Ne-am intalnit la cafeneaua unde ne vedem de obicei, de care-mi spune ca s-a saturat.
- Mai schimba si tu locul. S-au deschis atatea localuri sic in orasul asta si tie-ti place o paduchelnita in care niciodata nu vine careva din lumea buna.
- Vine lume normala, asta-mi place.
- Ai vazut vreodata pe cineva care sa apara in reviste sau la televizor?
- Eu apar la televizor, am zis indignata.
- Ei, tu! a zis, dar sarea in ochi ca nu stia cum sa pareze. Tu nu contezi, ca sa zic asa.
- Ce vrei sa spui?
- Nu te grabi cu concluziile! Vreau sa zic ca tu esti de-a casei.
Am cerut doua profiteroluri, sunt moarta dupa inghetata, Ilona a strambat din nas, dar n-aveau nimic mai de Doamne ajuta, asa ca a acceptat. Pe urma a inceput sa se joace cu lingurita in inghetata, s-o faca terci, mai mare pacatul.
- Stii, a spus pe neasteptate, n-am putut sa merg in procesul ala cu casa, e prea mult de munca si chiar asa pe degeaba, nu sunt omul.
- Nu-ti face probleme, s-a rezolvat, am linistit-o.
- Ai gasit pe altcineva?
- Da.
- Voiam doar sa stii, nu ca n-as fi miscata de caz, dar...
- Am zis, nu-ti face probleme.
Incercam sa am un ton cat se poate de normal. Am schimbat subiectul.
- Ce face tata?
Intotdeauna o intrebam ce face, se obisnuise, doar la inceput i se parea straniu ca intreb numai de el, i-am explicat ca vorbesc cu mama la telefon de cate ori vreau, dar el e mai tacut, parca ar ascunde ceva, de pilda ca e bolnav si nu vrea sa ne mahnim si-mi raspunde la telefon o data sau de doua ori pe an, daca nu ma duc sa-l vad, nu-i aud vocea. Stii ca ea vorbeste si pentru el.
- Cred ca e bine. Stii cum e, mai tacut, scoti vorba de la el cu clestele. Ma intreb cum s-a inteles cu mama.
- Asta e, ca nu s-a prea inteles, spun eu, pe ganduri.
- Ce vrei sa spui?
- Atata. Uita.
S-a uitat lung la mine, dar n-a insistat.
- De ce voiai sa ma vezi? ma intreaba la fel de neasteptat. Rareori era atat de curioasa.
- Mi-am amintit ceva, am spus, aseara cand ma intorceam de la Ramnicu Valcea. Habar n-am de ce, nu se lega cu nimic. Mi-am amintit de baiatul ala care s-a imbolnavit de pneumonie pentru tine si-a zacut in spital...
- Pentru mine? Aproape ca a strigat si cateva fete s-au intors spre noi.
- Mai incet, am rugat-o. N-o fi fost pentru tine, dar s-a-mbolnavit.
- Un prost.
- Mai stii ce mai face?
- Habar n-am. Ce-ti veni?
- Sunt curioasa. Dar atunci ce-a fost, de fapt? Am mintit prima oara pentru tine.
- Nu ti-a cerut-o nimeni.
- Ei, asa! Mi-ai spus clar, n-are rost sa ne certam pentru asta. Si daca nu mi-ai spus, n-as mai fi avut zile cu tine, daca n-o faceam. Ce-a fost cu baiatul ala?
- Un prost, ti-am spus. Se indragostise lulea, am iesit de cateva ori cu el, ne-am tinut de mana, ne-am sarutat, dar era cu mintea aiurea. Imi vorbea doar de planurile lui fantasmagorice, cum o sa ajunga el constructor de masini si o sa proiecteze masina viitorului, cu care o sa ma duca unde vreau in lume. Era convins c-o sa ma ia de nevasta si-o sa avem o droaie de copii. De asta-mi ardea mie? I-am spus sa inceteze si cand am inceput sa ma intalnesc cu un altul mai mare care stia sa-mi mangaie sanii durerosi de-atatea dorinte, nu ca el, i-am spus ca ne despartim. Nu m-a crezut. Si-atunci s-a intamplat ce s-a-ntamplat. Stii ca dupa ce s-a facut bine s-au mutat in alt cartier.
- Si nu te-ai intrebat niciodata ce-a ajuns?
- De ce?
- Dar baiatul ala era sa moara din cauza ta!
- Eu l-am pus? N-aveam nicio vina. Nu insemna nimic pentru mine.
- Eu nu-mi iert nici acum ca am mintit. Puteam spune orice altceva, ca habar n-am, ca nu stiu ce faci tu, ca am fost la scoala, nu m-a dus mintea. Niciodata nu-l mintisem pe tata.
- Doamne, ce naiva esti! Cum vrei sa razbati, daca te lasi ametita de toate fleacurile astea? Pentru asta ai vrut sa ma vezi?
- Si pentru asta. Dar intai am vrut sa te vad, cum zici.
- Macar sa profit ca ne-am intalnit. Ai un contact la vreun ziar serios? Vreau sa scriu ceva, am o idee...
- Iti dau mai multe nume, cu numerele de telefon.
- Si ma baga in seama?
- N-am de unde sa stiu. Dar macar pe cativa ii stiu, le spui ca telefonezi din partea mea, o sa asculte altfel.
Mi-am deschis geanta, sa-mi caut carnetelul cu numere de telefon. Am rasturnat pe masuta aproape tot continutul ca sa dau de carnetel. Ilona a apucat filele rupte din caietul lui Matei.
- Ce-s astea?
- Niste schite, am spus.
- Asta vad si eu, nu-s proasta. Dar pentru ce? Imi plac foarte mult.
- Pentru o parada de moda. De fapt, nu chiar o parada de moda, ci o scurta defilare pe podium, pentru un clip publicitar.
- Un clip publicitar? I-au sclipit ochii. Interesant.
A stat o vreme in cumpana, daca sa ma-ntrebe sau nu.
- Si cine-l face?
- Un coleg de-al meu. Cautam si cateva fete sa imbrace hainele alea....
- La mine nu te-ai gandit?
- Cum adica?
- Sa le-mbrac si eu. Arata super in desenele astea.
- Nu sunt cele din desene.
- N-are importanta.
- Tu vorbesti serios?
- Cat se poate de serios. Dintotdeauna mi-am dorit sa particip la o parada de moda.
- Dar nici macar nu e o parada de moda, e o simpla defilare, fara spectatori, fara muzica, fara tam-tam...
- Dar se filmeaza!
- Da, pentru un clip publicitar de cateva secunde.
- Ma bag! Doar nu vrei sa te-mpotrivesti, cum ai facut toata viata, din invidie si rautate, doar ca sa nu am eu un succes mai mare decat tine!
14.Trebuie sa recunosc ca era
stralucitoare. Nu stiu ce-o fi fost in mintea ei, dar venise proaspat coafata, fardata ca la carte, intr-un deux pieces de culoarea alunei de padure, cu pantofi asortati extrem de eleganti. As fi vrut sa am eu hainele alea!
- Nu le spune ca sunt avocat, mi-a soptit.
- Dar ce sa le spun?
- Ca sunt o prietena de-a ta, moarta dupa castinguri.
- Dupa ce? Aproape ca am ridicat vocea. Nu-ti dai seama ca nu esti la un film?
- N-are importanta. Zi-le ce vrei.
Noroc ca nu m-a intrebat nimeni. Silvia, patroana fabricutei, era fericita ca cineva ii sare in ajutor si de emotie nici nu stia pe ce lume se afla, uitase sa cheme cateva fete mai frumoase dintre lucratoarele ei. Noroc ca Rodica si Daria ma ascultasera si ramasesera dupa program, altfel n-avea cine sa-i prezinte hainele. Matei, pe care nimeni nu-l scoate din calmul lui ardelenesc, isi fixa camera pe trepied, indiferent la agitatia din jur. I-am prezentat-o pe Ilona patroanei, emotionata in continuare ca o doamna atat de eleganta, in mod sigur din lumea buna, s-a oferit sa-i imbrace hainele.
- Ce am eu nu se compara cu ce poarta dansa, mi-a spus intr-un moment in care Ilona discuta ceva aprins cu cele doua fete.
- Nu-ti face probleme, i-am zis. N-a venit aici sa cumpere, ci doar sa dea o mana de ajutor.
- Nici nu stiti ce bucurie mi-ati facut!
- Hai sa vedem cu ce o sa ne facem si mai frumoase! a zis cat se poate de tare Ilona.
Am intrat cu toatele in incaperea alaturata, care era un fel de atelier. Rodica si Daria au insfacat doua rochii inflorate si-au zbughit-o sa se schimbe. Ilona s-a apropiat de mese, s-a uitat atent la imbracamintea etalata si s-a intors brusc spre mine.
- Tu iti bati joc de mine?
- Ce spui?
Nu intelegeam nimic.
- Tu iti bati joc de mine? a repetat. Pentru asta m-ai chemat?
- Nu-nteleg.
- Mi-ai zis ca o sa fie o parada a modei. De acord, m-ai pus in garda, ca n-o sa fie public, lumini si muzica. Dar o sa fie o parada a modei!
Se facuse rosie la fata, tremura de nervi si ma biciuia din priviri.
- Nu te-am chemat eu, tu ai vrut sa vii, am reusit sa spun printre strigatele ei.
- Parca mai are importanta! Mi-ai dat de inteles ca pot sa vin.
- Si care-i problema?
- Cum sa imbrac asa ceva? si a aruncat cu dispret rochia peste celelalte.
Silvia amutise. Cele doua fete iesisera in usile cabinelor si nu intelegeau ce s-a intamplat. Nici eu nu intelegeam.
- Cum o sa-mbrac haine d-astea de Obor?
- Ilona! am strigat.
Era prea de tot. Era ea o doamna bine imbracata, dar macar sa aiba respect pentru munca celorlalti.
- Nu te pune nimeni sa le cumperi, nu de asta esti aici, doar sa le prezinti, am spus.
- Chiar ma iei de proasta? a strigat. Exact asta e. Ca vrei sa le prezint! Adica haidamacul ala de dincolo se pregateste sa ma filmeze imbracata in toalele astea de doi bani, si tu sau altii o sa dati filmul lui cacacios la televizor si lumea o sa ma vada imbracata in astea! Pe mine! Care port numai haine de firma, care o sa apar intr-o revista a avocatilor drept cea mai eleganta membra a baroului! In loc sa-mi fac reclama mie, sa fac reclama unor orfani si handicapati? Vrei sa-mi rada toata lumea in nas? Vrei sa-mi pierd clientela? O sa spuna toti ca mi-am pierdut mintile.
Rascolea cu furie in maldarele de haine de pe mese.
- Nu te-a obligat nimeni sa vii, am spus.
- Bineinteles!
- Si nu te obliga nimeni sa filmezi. Poti sa pleci in clipa asta.
- Bineinteles! Ce crezi ca altceva o sa fac? Nu pot sa-nghit magaria asta!
- Din volumul in pregatire la Editura Cartea Romaneasca
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
