Între ştirile ciudate -dacă nu chiar trăsnite - ale anului care tocmai s-a încheiat s-aaflat, după mine, şi aceea care anunţa că un politican americanlansa o campanie împotriva cărţii tipărite, pe motiv cămultiplicarea cărţilor distruge pădurile. În loc de carte tipărită,congresmanul propunea trecerea definitivă şi totală la e-book-uri,la cartea electronică.
Sper să nu se întâmplecurând, sper ca îndemnul să nu fie urmat sau, dacă se întâmplăasta, procesul să fie cât mai îndelungat şi cât mai lent, pentru cănimic, absolut nimic din cultură nu se compară cu cartea. Aş puteavorbi la nesfârşit şi scrie (chiar online!) - şi mulţi alţii arreuşi s-o facă şi mai convingător - despre plăcerea de a ţineobiectul numit carte în mână, de a simţi concreteţea hârtiei, de amirosi cernelurile tipografice, de a-mi bucura ochii cu desenulcopertelor şi aşa mai departe.
Dar sunt conştient căe-book-ul sau cartea electronică, un termen cu care va trebui să neobişnuim, se va impune curând, aşa cum peste noapte telefoanelemobile au invadat lumea şi au supus-o, cum plasmele au înlocuittelevizoarele de acum câteva decenii. Sunt conştient că progresuln-are limite.
Chiar şi numai ce s-apetrecut în timpul vieţii mele mă umple de uimire şi admiraţie.Când eram copil ascultam teatru radiofonic la un aparat cu lămpi,de dinainte de război, şi uneori câte un disc de ebonită lapatefonul bunicilor, cu pâlnie. Scriam cu tocul, înmuindu-mi peniţaîn călimară, sau cu creionul. Au apărut apoi magnetofonul, disculde vinil, pixul, televiziunea alb-negru şi mai târziu cea color.După o vreme s-au născut, în avalanşă, casetofonul, CD-ul, pagerul,telefonul mobil, computerul, laptopul, videoconferinţele, plasmele,internetul, webul şi toate trucurile de care astăzi nu ne putemdespărţi şi ni se par că există de când lumea.
Puţini ştiu căun e-book este un fişier, adică unPDF, o carte paginată, eliberat de constrângerile paginaţiei. Ca săciteşti acest fişier, ai nevoie de un aparat special, care senumeşte e-reader. (Nu va miraţi, anglicismele sau barbarismeleînfloresc în proporţie geometrică. Aparatului acestuia i s-ar fiputut spune, mai omeneşte, cititor electronic sau lector electronicsau e-cititor). Mai înainte de e-reader a fost cernealaelectronică, e-ink, cea care dă micului ecran o luminozitate ce nuoboseşte ochii, asemănătoare hârtiei.
Un e-book ar trebui să fie foarte ieftin - la noipare să fie, în străinătate e mai scump, culmea, decât carteaobişnuită. Într-un e-reader poţi stoca zeci de mii de e-bookuri, încare poţi intra oricând, aparatul permiţând căutarea, notarea "pemargine" fără să strici "cartea", sau "updatarea" cărţii cu o nouăediţie, cu corecturi făcute între timp. Au apărut şi primelee-readere româneşti, Evobook, fabricate de Evolio. Toate acesteale-am aflat, cu multă surprindere şi ceva neîncredere acum maipuţin de o lună, de la Paul Balogh, directorul lui HumanitasDigital, la lansarea primelor douăzeci de cărţi electronice aleacestei edituri. Fireşte, în entuziasmul lansării, tânărul Balogh aoferit cu mult mai multe informaţii, pe unele le-am uitat sau poatenu mi s-au părut importante, mintea oricum mi se încâlcise întrezeci şi zeci de termeni aparent barbari pentru mine (iPad, iPod,iTunes şi alţii pe care nu i-am reţinut).
Ce mi s-a părut extrem de important pentru a scrieaceste rânduri este că sub ochii noştri, în timpul nostru, carteatrece prin noi transformări care mă aruncă pe gânduri. Au viitorcărţile electronice în România? Probabil că da, piaţa de acest geneste foarte dinamică, mai ales pentru generaţia tânără şi mai alesdacă nu vom dori trecerea radicală, peste noapte. Va dispăreaobiectul carte tradiţională? Sunt convins că nu, nu doar pentru căexistă destui nostalgici, ci şipentru că, măcar din punct de vedere estetic, cartea tradiţionalărămâne un obiect fără pereche.Se vor schimba probabil obiceiurile de lectură, vor apărea alte genuri de cărţi, vor existadiscuţii nesfârşite în continuare privind suportul de stocare,formatul de distribuţie, preţurile şi drepturile de autor. Dacănivelul pirateriei va fi redus, pentru că în mod sigur nu va fieliminat, şi dacă cititoarele electronice se vor impune, înmulţi şigăsi în orice librărie (fără ele avantajele cărţii electronicenemaifiind perceptibile),industria cărţii electronice are şanse să seimpună.
Cartea clasică şi cartea electronică pot însăcoexista şi probabil o vor face multă vreme. Asupra avantajelorvreuneia nu mă pronunţ, eu unul sunt definitiv un nostalgic şi n-amsă renunţ niciodată la cartea tipărită. Mă abţin să spun mai mult.Cândva scriam cu creionul, apoi la maşina de scris, iar acum numaila computer - şi asta în câteva zeci de ani. Poate o să încercîntr-o zi şi cartea electronică. E posibil ca aceste "beneficii aletehnicii" să ne subjuge. Tehnica merge după regulile ei, nu pare aţine seama de dorinţele oamenilor. Fiecare este propriul stăpân.Cartea electronică, după cum spunea entuziastul Balogh, nu e decâto altă ramură, digitală, a marelui copac alcărţilor.
STELIAN ŢURLEA(n. 1946) a urmat studii de filologie(1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape treidecenii redactor de politică externă la revista "Lumea", a condus,după 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian",după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului deştiri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este şieditor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zececărţi de publicistică, zece romane, opt cărţi pentru copii şi douătraduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul UniuniiScriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), PremiulAsociaţiei Editorilor din România (AER) pentru literatură pentrucopii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fostnominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literaturăpentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în2003.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
