Despre corespondenţa dintre Ingeborg Bachmann şi PaulCelan
Cei doi îndrăgostiţi, care s-au întâlnit în Viena ocupată în mai1948, aveau destine cum nu se poate mai diferite: ea - fiica unuiaustriac, membru de timpuriu al NSDAP, studentă la Filozofie, el -un evreu apatrid de limbă germană din Cernăuţi, care-şi pierduseambii părinţi într-un lagăr de concentrare german, el însuşisupravieţuind unui lagăr de muncă românesc. Din această diferenţăinsurmontabilă îşi trage Paul Celan scrisul în calitate de autorevreu ce se adresează cititorilor germani şi tot de aici provineexigenţa lui ridicată faţă de poezia de limbă germană scrisă dupăcatastrofa evreiască; pentru ea, Ingeborg Bachmann, care seconfruntase şi înainte de această întâlnire cu istoria recentăgermană şi austriacă, aceeaşi diferenţă va constitui un nou impulsde a lupta de-a lungul vieţii împotriva uitării şi de a interveniîn favoarea poeziei lui Celan.
Atât scrisorile dintre cei doi, cât şi cele dintre Paul Celan şiMax Frisch, dar şi schimbul epistolar dintre Ingeborg şi soţia luiCelan, Gisèle, arată caracterul indestructibil al unei relaţiispeciale, cu toate distrugerile percepute în interiorul ei şidincolo de cuvântul încredinţat hârtiei scrisorilor.
Ingeborg Bachmann - Paul Celan
Ingeborg Bachmann către Paul Celan, St. Wolfgang,30.VIII.1951
Dragă Paul,
sper că de data aceasta ai primit scrisoarea mea; am folositatunci adresa pe care o scriseseşi pe plic şi abia apoi amdescoperit în scrisoare adresa completă.
Între timp am plecat în Salzkammergut. Concediul meu e foartescurt, doar o săptămână, dar nu sunt tristă, pentru că zileleacestea sunt atât de frumoase, iar la Viena mă aşteaptă o altăslujbă, mai bună, care mă va solicita mai mult, dar care, din toatepunctele de vedere, mă mulţumeşte mai mult decât cea anterioară.Voi organiza aproape de una singură emisiunile ştiinţifice lapostul de radio Rot-Weiss-Rot şi în aşa-numitul Script Departmentmă voi ocupa şi de piesele radiofonice; oricum, asta ar puteaechivala cu o meserie şi, dacă m-aş gândi la ceva sigur, mi-arputea oferi siguranţă în aceşti ani, până mă voi întoarce launiversitate.
Deşi nu am nimic de-a face cu departamentul literar propriu-zis,aş vrea să te întreb dacă pot să fac o emisiune cu poeziile tale,cele pe care mi le-a dat Klaus. Am vorbit deja cu Dr. Schönwiese(Salzburg), care le-ar prelua în departamentul lui. De acolo se vorîntoarce în studioul de la Viena şi vor fi transmise. (Însă nu ştiudacă voi reuşi s-o aduc pe Edith Mill să recite).
Klaus m-a vizitat imediat ce a sosit din Millstatt; am fostfoarte fericită, fiindcă mi-a devenit foarte drag, şi, atunci cândva fi acolo şi Nani, îmi va fi mai puţin teamă de Viena, acest noman's land.
Toate aceste noutăţi nu schimbă nimic în privinţa bursei laParis, voi afla, probabil, la sfârşitul lui septembrie sau laînceputul lui octombrie dacă hotărârea s-a luat în favoareamea.
Dragă Paul, dacă mă întreb astăzi ce-mi doresc, ce-mi doresc cuadevărat, ezit să răspund, poate chiar am ajuns la concluzia că nune sunt îngăduitedorinţele, că avem de îndeplinit o anumită normă,că lucrurile pe care le facem rămân mereu fără rezultate, dar cătotuşi între ora opt dimineaţa şi şase seara trebuie să ne prefacemcă e important să punem o liniuţă sau două puncte pe o foaie dehârtie.
Dar, ca să revin la dorinţe - fiindcă nu am dorinţe numai înceea ce mă priveşte, ci şi în privinţa celorlalţi; crezi că eposibil să vii în Austria la iarnă, de Crăciun, de pildă? Nutrebuie să-ţi faci nici un fel de griji pe perioada şederii taleaici, doar să te relaxezi, să te simţi oaspete, să te simţi caacasă. Redu la tăcere tot ce e susceptibil, nu spun asta doar dinpartea mea, ci şi în numele lui Klaus, al lui Nani şi al altora,care îşi doresc foarte tare să fii aici, şi, sper, vorbesc puţin şiîn numele Austriei, care nu şi-a făcut încă toate datoriile faţă detine, şi îi vorbesc poetului şi omului care mi-a rămas, după tot ces-a întâmplat.
Cu salutări şi multe gânduri!
Ingeborg
Paul Celan către Ingeborg Bachmann, Paris, 30.X.1951
Draga mea Inge,
viaţa aceasta pare făcută din ratări, şi poate că e mai bine sănu ne frământăm prea mult mintea cu ele, altfel cuvintele nu vor săse urnească din loc. Scrisorile care au încercat să facă asta s-auretras în sfera din care ar fi trebuit smulse sub degetul carepipăia spasmodic. Îţi sunt adânc îndatorat, şi acea brevedin Londra - asta e tot, faţă de scrisorile, cadourile, eforturiletale - îmi flutură în minte. Prin urmare, iartă-mă şi hai săvorbim, în sfârşit, unul cu celălalt.
Vreau să-ţi povestesc câte ceva, să-ţi dau veşti - asta e celmai limpede. La Londra: linişte, viaţă de familie, grădini şicărţi, din când în când o plimbare prin oraş. Fără întâlniri, înafara celei cu Erich Fried, care m-a revigorat şi m-a înviorat princordialitate şi căldură. Fără doar şi poate, e un talent poeticevident, puternic. Dintre celelalte mlădiţe ale "Vienei spirituale"nu l-am văzut decât pe Hans Flesch, pe care E.F. îl rugase să vinăîn seara în care am citit poezii la el acasă. Pe Hilde Spiel nu amvăzut-o, din păcate, în acel moment ea era încă în Austria. I-amlăsat la Erich Fried un manuscris, care se pare că se află decâteva zile la Doamna Spiel. (Cum rezultă din cele câteva rânduritrimise de ea.)
Revedere dificilă a Parisului: căutarea unei camere şi aoamenilor - ambele dezolante. Singurătate bârfită, peisaj cu zăpadătopindu-se, secrete intime şoptite în public. Pe scurt, un jocsenin cu lucruri sumbre, fireşte, în slujba literaturii. Uneoripoezia îţi apare ca o mască, nu există decât pentru că ceilalţi aunevoie, din când în când, de un lucru în spatele căruia să-şi poatăascunde grimasele zilnice declarate sfinte.
Dar destul cu bârfa - pământul acesta nu va fi mai rotund, iarîn Paris au înflorit castanii a doua oară, şi în toamnaaceasta.
Dragă Inge, trebuie să-ţi mulţumesc ţie şi lui Klaus pentrupublicarea celor două poezii în Wort und Wahrheit) - poatecă vor ajunge astfel la vreo ureche neînfundată. Cu siguranţă tevei bucura să afli că şi revista berlineză Das Lot a luatcâteva poezii de-ale mele; vor fi tipărite în numărul următor, careapare în februarie. În plus, urmează să fie traduse unele lucruride-ale mele în suedeză. Cândva, să sperăm, şi în germană.
Ai observat? Gesticulez, iau la rând toate casele din zonă,alerg în urma mea... Dacă aş şti cu adevărat cât de mult a lovit dedata aceasta! Dar oare se afla cu adevărat în faţa uşii mele,piatra pe care mă chinui s-o înlătur? Ah, cuvântul nu vine decâtprin văzduh, şi vine - iar mi-e teamă - în somn.
Nu ştiu, Inge, dacă Klaus ţi-a arătat cele două poezii pe care ile-am trimis ultima dată. Uite aici una nouă, "ultima", să sperămcă nu cea din urmă. (Dumnezeule mare, dacă n-ai fi fost atât dezgârcită la vorbă!)
Şi tu, Inge? Lucrezi? Spune-mi câte ceva despre asta, da? Şiplanurile tale? Am mustrări de conştiinţă că te-am sfătuit sărenunţi la călătoria peste ocean în scrisoarea trimisă dinLevallois - retrag totul, felul în care am judecat atunci a fostfoarte superficial.
Spune-mi tot ceea ce poate fi împărtăşit şi, dincolo de asta,uneori şi câte ceva din cuvintele şoptite, care iau fiinţă cândsuntem singuri şi nu putem vorbi decât în depărtare. Atunci voiface şi eu acelaşi lucru.
Toată lumina acestei clipe!
Paul
Ingeborg Bachmann către Paul Celan, Viena, 10.XI. -16.XII.1951
Iubite Paul,
Nu-ţi poţi imagina câtă bucurie mi-a adus scrisoarea ta, bachiar mă întreb dacă mi-ai fost vreodată atât de apropiat ca înaceste zile - fiindcă pentru prima dată într-o scrisoare ai venitcu adevărat spre mine. Nu înţelege greşit bucuria mea - sigur căsimt şi multă amărăciune din ea -, mă bucură numai faptul că aiputut să-mi scrii despre asta.
Te înţeleg şi simt alături de tine, pentru că nu găsesc decâtconfirmarea propriilor mele impresii. Strădaniile zadarnice în ceeace ne priveşte - chiar aşa sunt?, lumea culturală, în care euînsămi am un rol acum, toată această agitaţie nesuferită,discuţiile prostesc-neruşinate, dorinţa de a plăcea cu orice preţ,un astăzi scris cu majusculă - îmi devin de la o zi la alta tot maistrăine, mă aflu în mijlocul lor, şi astfel e şi mai fantomatic săvăd cum celorlalţi le place să se agite.
Nu ştiu dacă simţi că în afară de tine nu am pe nimeni caresă-mi întărească încrederea în "celălalt", că gândurile mele tecaută mereu, nu numai ca pe cell pe care îl iubesc cel mai mult, cişi ca pe cel care, el însuşi pierdut, rămâne pe poziţia în carene-am blocat.
Mai întâi vreau să-ţi răspund: mă bucur că poeziile tale au fostpublicate; nu trebuie să-mi mulţumeşti pentru "Wort undWahrheit"- da, n-ar trebui să-mi mulţumeşti deloc, niciodată,pentru că în astfel de momente mă apasă şi mai tare o vinovăţieprofundă faţă de tine, chiar dacă ea nu se lasă definită maiîndeaproape. Ar fi frumos dacă ai lua legătura cu Hilde deMendelssohn; mi-e dragă şi o şi admir până la un anumit punct. -Acum vreau să-ţi povestesc câte ceva despre mine, va fi ceva banal,dar trebuie să fii convins că gândirea şi faptele mele nu seepuizează cu totul în ceea ce fac în exterior.
Ştii că am o slujbă la postul Rot-Weiss-Rot ca "Script WriterEditor"; stau într-o cameră cu alţi doi bărbaţi şi două secretare;împreună cu aceşti doi bărbaţi prelucrez piese de teatru pentruradio, în afară de asta, din când în când, am de scris eu însămicâte o piesă radiofonică, de redactat critica săptămânală de film,de citit şi de evaluat nenumărate manuscrise, aproape toate slabe.Ceea ce-mi iese nu e mereu rău, pentru Austria e chiar foarteîndrăzneţ ceea ce le oferim ascultătorilor noştri, de la Eliot laAnouilh, şi, surprinzător, chiar avem succes. Poate că îmi vei luaîn nume de rău această groaznică "destoinicie", am avut oarecaresucces, reuşind să obţin în scurt timp o poziţie destul de bună, şideşi în multe privinţe nu sunt mulţumită, lucrez cu plăcere şi măbucur că pot lucra. Mi-am propus - deşi nu ştiu dacă se va realiza- să rămân aici numai un an şi apoi să plec în Germania, la un postgerman - când o să stăpânesc pe deplin meşteşugul. Am ajuns dinîntâmplare la radio şi până atunci nici prin gând nu mi-ar fitrecut să fac o meserie ca asta, însă, văzând că mi se dă o şansă,care nu e rea deloc, dacă ţinem cont de cât de greu este azi să aio meserie ca lumea, aproape că vreau să profit de ea. Vreau să teîntreb ce crezi despre asta, căci, oricât de ciudat ţi s-ar părea,mă gândesc la "noi".
Dragă Paul, ştiu că tu nu mă mai iubeşti acum, că nu te maigândeşti să mă iei la tine, şi totuşi nu pot decât să sper şi sălucrez pentru a pune bazele unei vieţi împreună cu tine, care să neofere o anume siguranţă financiară şi să ne dea posibilitatea,într-un loc sau altul, să o luăm de la început.
Promisiuni, afirmaţii solemne nu mai vreau şi nu mai pot să fac.Caut mai degrabă o dovadă, indiferent dacă tu vrei s-o primeşti saunu; poate că aceasta e în ochii tăi chiar o dovadă falsă sau rea.Însă eu am ajuns la convingerea că pot "realiza" "această" parte aexistenţei, că trebuie să o ofer, dacă pretind că te iubesc.
Faptul că nu eşti aici îmi îngreunează şi totodată îmi uşureazăsituaţia. Sufăr de dorul tău, şi totuşi uneori mă bucur că nu potsă vin la tine acum; trebuie să devin mai sigură, să devin maisigură pentru tine.
Nu-mi răspunde - decât dacă simţi nevoia - la aceste rânduri dinscrisoarea mea. Scrie-mi numai, scrie-mi, ca să ştiu şi să nu fiuatât de singură, doar eu cu zilele care trec şi cu întâmplările, cuoamenii cei mulţi şi cu lucrul.
Tocmai au fost la mine Klaus şi Nani. Nani a găsit o cameră înapropiere şi e foarte bucuroasă. Ştiu cele două poezii pe care ile-ai trimis lui Klaus, le-am pus împreună cu celelalte. Astăzicopiez pentru Klaus "Wasser und Feuer", ca să nu trebuiască să i-otrimiţi tu.
În privinţa acestei poezii: o găsesc absolut nouă şisurprinzătoare, e ca şi cum un lanţ imperios de asocieri ar fi fostfrânt şi o nouă uşă s-ar fi deschis. E, poate, cea mai frumoasăpoezie a ta, şi nu mi-e teamă că ar putea fi "cea din urmă". Suntnespus de fericită din această cauză şi, în miezul întunecăriitale, sunt plină de speranţe în ceea ce te priveşte. Mi-ai reproşatde multe ori că nu aş avea nici o legătură cu poeziile tale. Te rogmult să renunţi la acest gând - şi n-o spun numai din cauza acesteipoezii, ci şi a celorlalte. Uneori trăiesc şi respir numai prinele.
Primeşte cele mai calde urări şi - dacă pot să abuzez de uncuvânt de-al tău - "gândeşte-te că am fost ceea ce sunt"!
Ingeborg
Paul Celan către Ingeborg Bachmann, Paris, 17.XI.1959
Îmi fac griji pentru tine, Ingeborg.
Dar trebuie să mă înţelegi: nu-mi auzi strigătul la strâmtoare,nu eşti în tine (unde bănuiesc eu că eşti), eşti... înliteratură.
Şi Max Frisch, pentru care acest "caz" - care e, de fapt, unstrigăt! - devine interesant din punct de vedere literar...
Scrie-mi, te rog, sau trimite-mi - telegrafic - numărul detelefon din Kirchgasse.
ş...ţ
Paul
Ingeborg Bachmann către Paul Celan, Zürich,18.XI.1959
Tocmai a sosit scrisoarea ta expresă, Paul, slavă Domnului, potsă respir din nou. Ieri am încercat, în disperarea mea, să-i scriului Gisèle, scrisoarea e aici, neterminată, nu vreau s-o tulbur, cisă implor, datorită ţie, un sentiment fratern, care să poatătraduce nevoia mea, conflictul - şi lipsa mea de libertate în aceascrisoare, nepotrivită, ştiu, fără viaţă.
Aici, ultimele zile de la scrisoarea ta au fost groaznice, totulse clatină, aproape de ruptură - acum fiecare l-a rănit atât demult pe celălalt. Dar nu pot şi n-am voie să vorbesc de ceea ce sepetrece aici.
Despre noi trebuie să vorbesc. Nu se poate ca tu şi eu să ne maipierdem o dată - asta m-ar distruge. Spui că n-aş mai fi în mine,ci... în literatură! Nu, te rog, pe unde îţi rătăcesc gândurile?Sunt acolo unde sunt dintotdeauna, doar că adesea eşuez, măprăbuşesc sub povară, e greu să suporţi chiar şi un singur om, pecare autodistrugerea şi boala îl însingurează. Trebuie să fiu înstare de mai mult, ştiu, şi voi fi.
Te voi auzi, dar ajută-mă şi tu auzindu-mă. Îţi trimit acumtelegrama cu numărul şi mă rog să găsim cuvintele potrivite.
Ingeborg
Ingeborg Bachmann - Gisèle Celan-Lestrange
Gisèle Celan-Lestrange către Ingeborg Bachmann, Paris,2.XII.1960
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
